Linkuri accesibilitate

Colectarea de bani prin intermediul asociaţiilor de părinţi, între legalitate şi necesitate


Procuratura spune că unii părinţi nici nu îndrăznesc să semnaleze neregulile, chiar sub acoperirea anonimatului, de frică să nu provoace hărțuirea copiilor.


Practica colectării de bani de către asociaţiile de părinţi care s-au fondat pe lângă instituţiile de învăţământ este de ceva timp atât în vizorul procuraturii generale cât şi a ministerului educaţiei. deşi părinţii au dreptul legal să se asocieze în diferite structuri şi să gestioneze fondurile pe care le adună după bunul plac. Contribuţia părinţilor, spun ei, vine să acopere diferite nevoi ale instituţiei de învăţământ, de la petreceri pentru copii până la lucrări de reparaţie şi achiziţii de material didactic. Despre colectarea de bani prin intermediul asociaţiilor de părinţi, între legalitate şi utilitate, relatează Tamara Grejdeanu:

În lipsă de fonduri suficiente de la bugetul statului, părinţii donează benevol sume de bani pentru acoperirea unor capitole de cheltuieli curente. Aceste fonduri sunt gestionate de asociaţii de părinţi, înregistrate ca organizaţii neguvernamentale. Mihai Teşcu, directorul liceului „Mircea cel Bătrân” din capitală spune că atâta timp cât părinţii pot urmări unde ajung şi pe ce anume se cheltuiesc banii lor, legalitatea colectărilor de fonduri nu poate fi pusă la îndoială. Mai mult, directorul zice că donaţiile venite de la părinţi sunt un adevărat colac de salvare:

„Banii care sunt daţi de către stat merg sub formă de salarii, reparaţia instituţiei, acoperişul, apeductul, sistemul de încălzire, iar restul ce este legat de procesul de educaţie este, într-un fel susţinut de părinţi. Când asociaţia nu este înregistrată, când nu este transparenţă, când nu au cont la bancă şi nu se dă darea de seamă de către preşedinte, de către consiliul de administrare, da, pot să apară suspecţii, dar când este totul transparent, atunci fără asociaţie nu este posibil de existat.”

Ana Sârbu, preşedinta unei asociaţii de părinţi spune că banii colectaţi de părinţi sunt folosiţi exclusiv pentru îmbunătăţirea condiţiilor de studiu pentru copii. Despre necesităţile elevilor, părinţii discută cu administraţia şcolii dar şi cu profesorii, iar suma pe care o achită lunar rămâne la discreţia părinţilor, a mai adăugat Ana Sârbu:

„Acolo unde statul nu reuşeşte, învăţământul este şi trebuie susţinut sub orice formă de părinţi. De aici a apărut şi sarcina de bază, dacă nu noi, atunci cine, şi dacă putem, suntem obligaţi. Aportul adus astăzi de părinţi a schimbat total aspectul liceului. Într-adevăr avem astăzi săli de clasă bine amenajate, cu mobilier necesar pentru copii, materiale didactice necesare, o bibliotecă bine dotată cu fondul de carte, săli sportive amenajate.”

Şi la liceul „Mircea cel Bătrân” activează o asociaţie a părinţilor, care şi-a trecut în statut angajamentul de a susţine instituţia de învăţământ. Drept urmare, pentru a se înscrie în asociaţie, părinţii plătesc iniţial o taxă de patru sute de lei, iar mai apoi câte 70 de lei lunar. Insistând să probeze caracterul benevol al cotizaţiilor, Ion Rusu, preşedintele asociaţiei, spune că, deşi în liceu învaţă în jur de 500 de copii, organizaţia are sub trei sute de părinţi înscrişi. Acesta a mai adăugat că, în mare parte, deciziile părinţilor au la bază cooperarea cu administraţia şcolii:

„Vin anumite demersuri din partea directorului, sau noi chiar decidem o anumită activitate care trebuie de întreprins pentru că avem şi noi un plan de activitate. Avem acord de parteneriat încheiat între administraţia liceului şi noi, lucrăm după toate legile, avem regulament de ordine interioară, avem regulament cu privire la lucrările de secretariat.”

Chiar dacă liderii asociaţiilor dau asigurări categorice că activitatea lor este transparentă şi părinţii nu sunt impuşi să contribuie financiar, şefului Secţiei pentru minori şi drepturile omului a Procuraturii Generale, Iurie Perevoznic, are mari îndoieli în această privinţă:

„Chiar şi superficial să analizezi, cum se constituie aceste asociaţii, cine sunt membrii şi cât timp sunt membri. Atâta timp cât copilul este în şcoală, părintele este membru. Deci aici vorbim despre aceea că toată activitatea asta, chipurile de constituire a unei asociaţii obşteşti, chipurile de adunare benevolă a plăţilor sub formă de taxă de membru. Este doar o încercare de a mima un proces legal care în esenţă este neconstituţional, fiindcă, ne întoarcem la articolul 35, învăţământul de stat este gratuit.”

Iurie Perevoznic mai spune că la procuratură ajung multe plângeri din partea părinţilor care spun că ar fi obligaţi să plătească cotizaţia lunară, doar că aceste plângeri sunt anonime şi colaboratorii procuraturii nu au suficiente pârghii pentru a lua atitudine. Unii părinţi nici nu îndrăznesc să semnaleze neregulile, chiar sub acoperirea anonimatului, de frică să nu provoace hărțuirea copiilor.

Solicitat de Europa Liberă, viceministrul educaţiei, Igor Grosu, a spus că în curând ministerul îşi va prezenta poziţia privind plăţile formale şi neformale din sistem, inclusiv şi viziunea lor asupra acestui fenomen.
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG