Linkuri accesibilitate

Membrii comunităţilor de romi mizează, întâi de toate, pe sprijinul autorităţilor centrale şi locale.


Prima organizaţie a romilor de pretutindeni, Uniunea Internaţională a romilor a deschis recent un birou la Chişinău. Împreună cu liderii comunităţilor de romi şi autorităţile locale, membrii organizaţiei îşi propun să dezvolte în Republica Moldova strategii europene care să îmbunătăţească viaţa romilor. Relatează Tamara Grejdeanu despre ţelurile acestor strategii.

Pentru a găsi soluţii realiste care să îi ajute pe romi să se integreze mai lesne în societate, membrii comunităţilor de romi mizează, întâi de toate, pe sprijinul autorităţilor centrale şi locale, spune Vasile Drangoi, Comisar al Uniunii internaţionale a romilor. În condiţiile în care cei mai mulţi romi se izolează de viaţa socială, copiii abandonează şcoala iar în loc de angajare se merge la cerşit, reprezentantul romilor crede că o ameliorare ar fi posibilă numai dacă romii vor da dovadă de participare şi nu vor fi excluşi din viaţa comunităţii:

Liderii organizatţiilor de romi la inaugurarea reprezentanţei Uniunii Internaţionale romilor la Chişinău

Liderii organizatţiilor de romi la inaugurarea reprezentanţei Uniunii Internaţionale romilor la Chişinău

„Reprezentanţa Uniunii Internaţionale a romilor va facilita cooperarea cu autorităţile naţionale şi locale necesare în soluţionarea dificultăţilor sociale, economice şi culturale. Va monitoriza respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Activităţile se vor alinia la implementarea planului de acţiuni, privind susţinerea populaţiei de etnie romă din Republica Moldova.”

Astăzi, în peste 25 de localităţi din Republica Moldova populate de romi activează mediatori comunitari. Apreciind rolul lor de a-i ajuta pe romi să beneficieze de servicii sociale, de sănătate şi să-şi găsească un loc de muncă , Florin Cioabă, Preşedintele Uniunii Internaţionale a romilor dă asigurări că organizaţia sa va sprijini comunităţile si familiile de romi care reuşesc să înfrunte prejudecăţile şi se afirmă ca cetăţeni activi şi responsabili:

„Şi noi vrem să ne integrăm în societate, şi noi suntem împotriva celor care comit fapte anti-sociale şi condamnăm asemenea fapte. Vrem să fim alături de cei care vor să se integreze în societate, de aceia care vor să fie cetăţeni de onoare, de aceea care vor să fie ca toţi cetăţenii ţărilor în care trăiesc şi care respectă legea.”

Preşedintele Uniunii mai spune că problema de incluziune socială a celor peste 13 milioane de romi care locuiesc în spaţiul european este una de mare actualitate nu doar pentru statele membre ale Uniunii Europene, precum Belgia , România sau Bulgaria, dar şi pentru Republica Moldova, unde trebuie să se depună efort la şcolarizarea copiilor romi:

Drapelul romilor alături de cel al Republicii Moldova

Drapelul romilor alături de cel al Republicii Moldova

„În primul rând o să punem o bază deosebită pe educaţie, pentru că, copii noştri dacă nu vor merge la şcoală, dacă nu vor învăţa, din start vor fi excluşi din societate, iată de ce, vrem să promovăm în toate ţările, cu sprijinul, atât al instituţiilor europene, cât şi cu sprijinul Guvernului din Moldova, să încercăm să ajutăm mai mult. Să ştiţi că problemele romilor sunt aceleaşi în aceşti ani şi vom încerca să le găsim soluţii.”

Uniunea Internaţională a romilor are reprezentanţi în peste 47 de state de pe trei continente. Recent, membrii acestei organizaţii internaţionale au aprobat o variantă finală pentru paşaportul internaţional al romilor, care, dacă se va extinde, va facilita documentarea, identificarea şi constituirea unei baze de date a romilor, recunoscută oficial.
XS
SM
MD
LG