Linkuri accesibilitate


...în care Palatul Optimismului General îşi deschide larg uşile


Acum să vedem cine va mai apărea aici? Că... a mai rămas cineva. Da, destul câţi au venit, dar vorba e că vor mai veni şi unii fără de invitaţie. Vor veni, vor veni şi se vor înghesui, ştiind la sigur că aici nu vor fi refuzaţi fiind că este Palatul Optimismului General şi, aşa cum se obişnueşte în marea metropolă din timpul tranziţiei şi, ulterior, al antitranziţiei va avea loc o manifestare - un show de mare clasă, după care va urma o... masă-banchet. Unde s-a mai văzut în zilele noastre o reuniune de orice rang şi de orice amploare, mai mare sau mai mică, mai naltă sau mai joasă, care să nu se încheie cu un banchet? Ei, bine, banchet, dar ce fel de banchet pot oferi eu dacă nu am o leţcaie în buzunar şi că domnul Editor a refuzat să participe. Pentru că, după cum veţi vedea, toţi invitaţii şi ne-invitaţii au şi sosit, iar domnia sa domnul Editor n-a binevoit să-şi facă apariţia şi să-şi onoreze participarea. Deşi aseară/alaltăseară a promis solemn să vină - şi n-a venit! Dar cum să vină dacă domnia sa a refuzat să plătească ceva onorar în avans pentru cartea best-seller de răsunet continental şi mondial, ca să pot s-o realizez. Iar eu din ce aş putea să sclipuiesc o masă-banchet? Lucru pe care îl voi împărtăşi domnului Mare Optimist care se va arăta foarte surprins de informaţia mea şi se va grăbi să declare: „Domnul meu, să n-aveţi nici o grijă! Să nu vă faceţi griji! Nu vă deranjaţi, nu vă alarmaţi! Noi, aici, din fondurile noastre de binefacere oferim banchete la orice nivel şi pentru orice public, pentru orice participanţi - facem totul.” Şi într-adevăr, bunul domn, gazda generoasă - Marele Optimist din Casa Optimismului General s-a ţinut de cuvânt/se va ţine de cuvânt şi după Marea Paradă a Personajelor va oferi această masă-banchet. Care va consta din cele mai alese şi gustoase t a r t i n e - tartine! Tartine! Despre care am avut ocazia să mă pronunţ spunând cu un anume prilej că astăzi toată lumea... toată lumea modestă, nu acea asigurată - nababii! cei cu averi de milioane - lumea modestă, clasa de jos, că una de mijloc nu avem! organizează şi oferă celor invitaţi tartine! tartine! Mese pline cu talgere pline cu tartine - tartine! Tartine! Tartine! Acum a şi apărut noţiunea de: tartinia, tartinăria... Iar după asta, prin derivare, a apărut şi o pasiune... o pasiune: tartinofagia! Tartinofilia! Adică: dragostea pentru tartine, pofta mistuitoare pentru tartine. Ba mai mult: a apărut o nouă ramură a ştiinţei, graţie căreia a fost fondat la Academia de Ştiinţe un întreg insitut care poatră numele de Institutul de Tartinologie! Adică se simte necesitatea de a se studia istoria problemei - cum a apărut acest fenomen al tranziţiei: tartinomania? Dar unele spirite supracritice susţin că ar exista şi o reacţie contrarie: tartinofobia! Ceea ce înseamnă că există şi o anume opoziţie faţă de această mişcare de idei plenare şi de fast banchetual... Da, şi domnia sa domnul Marele Optimist, domnul generos a oferit, după Marea Paradă a Personajelor o masă de mare frumuseţe şi belşug de tartine din care s-au înfruptat toţi invitaţii şi... neinvitaţii. Şi la această masă, de la un capăt la altul, au fost/vor fi aranjate talgere/tipsii cu tartine, iar la mijloc talgere cu caviar roşu. Cum tartinele cu caviar roşu sunt cele mai solicitate domnia sa Marele Optimist a recomandat consumatorilor ca icrele roşii să nu fie mestecate între dinţi, chiar dacă sunt mult prea măşcate, ci înghiţite aşa întregi - da! întregi! pentru că, a zis domnia sa, aceste... aceste globuleţe simpatice, roşii ar fi păcat să fie strivite în dinţi - ele trebuie să fie îngurgitate întregi! Ca să se ducă în stomac şi acolo zăbovind să-şi facă cu succes misiunea lor!... Acum să vedeţi că doamna Coţofană care, desigur, a defilat în cadrul paradei, pentru că parada se va desfăşura în proscenium şi pe scenă, într-o succesiune şi o consecutivitate foarte complexă şi chiar sofisticată, pe care nu pot să v-o expun aici - este secretul autorului! - doamna Coţofană la sfârşitul banchetului va veni la urechea mea şi, spre stupefacţia tuturor, îmi va şopti încet (pentru prima dată am auzit-o vorbind în şoaptă, ea, guraliva!): „Să vezi, domnule autor, tartinele astea au fost foarte gustoase, dar cele cu caviar sunt ceva aparte: sunt cadoul secret, secretul culinar al Marelui Optimist de la această casă a Optimismului General. Pe tartinele cu icre roşii sânt, domnule Autor, ce crezi că sânt?” Eu voi strânge din umeri: „Nu ştiu, doamnă Coţofană ce să spun. Ştiu că am înghiţit şi eu şi voi toţi, aşa precum ne-a recomandat domnul generos”... Şi atunci coţofana îmi va şopti, băgându-mi ciocul în ureche: „Pe tartinele cu icre roşii sânt puse micro-foane... minuscule micro-foane.”

Eu: „Da? Da? De unde ştii?” - „Am aflat. Am aflat. Cum să nu aflu, dacă eu le ştiu pe toate! Şi aceste MF fiind înghiţite de toţi participanţii la Marea Paradă vor transmite ulterior din viscerele fiecăruia totul ce gândeşte respectivul tip, ce programează, ce întreprinde , şi aceste emisiuni/semnale vor fi înregistrate de antenele de pe acoperiş. Ai văzut ce de-a antene pe acoperiş?” - „Am văzut, doamnă, am văzut...” - „Apăi, uite, pentru asta stau ele acolo. Ei, domnii de la Casa Optimismului General dăruiesc la cei cărora le închiriază sala pe gratis, le servesc tartine cu icre roşii/micro-foane şi în felul acesta ei se răspândesc peste tot. Şi mai ştii ceva? Acuma înainte de asta m-a întrebat: Dar sunteţi reciclată, doamnă?” - „Eu am răspuns: Habar n-am!” - „Cum: aşa? Dar ştiţi, cele două turnuri de acolo? Nu sunteţi reciclată? Nu aţi trecut prin turnul de reciclare?” _ „Nu, domnule Optimist. Am zburat numai pe acolo, pe alăturea, dar m-am ferit că prea era gros şi negru fumul!” - „Ooo! va exclama domnul Optimist. Nu face nimica, nu face nimica - o să vă ajutăm noi să vă reciclaţi!” -

Eu: „Chiar aşa a spus? Asta-i una! îi voi răspunde şi eu în şoaptă, ca să nu audă şi ceilalţi. „Dar să vezi! a continuat doamna Coţofană: au înghiţit toţi câţi au fost aici! Toţi au înghiţit aceste icre! Aşa cum a fost instrucţiunea. Şi toţi vor... fi, vor fiii... neapărat vor fi reciclaţi! Şi domnia ta la fel!” -

Eu: „Cum: şi eu? Că eu... eu... mă feresc ca de dracu de această reciclare! Dar... la dreptul vorbind, nici nu ştiu ce înseamnă asta.” Şi doamna Coţofană va termina vorba ei în felul următor: „Pssst! Tăcere. O să discutăm altă dată. Acuma nu e nici cazul, nici locul, nici timpul.” Sincer vorbind am fost uimit, de-a dreptul şocat, făcut: paf! de acest comportament al doamnei Coţofene.

Şi m-am bucurat enorm de mult că am invitat-o şi am avut-o de oaspete: dânsa mi-a deschis ochii la realităţile pe care le trăim, în mijlocul cărora ne zbatem şi din care nu putem să ieşim sau măcar să ne clarificăm ce-i cu fiinţa noastră, ce-i cu conştiinţa noastră, ce-i cu sufletul nostru.

Iată, domnul meu, acestea ar fi subiectele, cele cinci la rând, pe care le-am expus în mod sumar, le-am schiţat în linii mari şi le-am prezentat la două mari instituţii: la editura PERI NOI, Domnului Editor, director de editură, şi la celebra Fundaţie Sponsoros Moldova.

Tu: Asta! Asta era! Deci proiectul domniei tale a constat din cinci subiecte pe care mi le-ai expus aici şi pe care le-ai prezentat acum o lună şi jumătate, pe cât am înţeles, la aceste două mari organizaţii, instituţii, zi-le cum vrei - fundaţii... întreprinderi care se ocupă de sponsorizarea şi editarea cărţilor.

Eu: Exact. Şi, iată, am impresia că aceste două plicuri pe care le vezi şi domnia ta şi care au fost băgate de un curier trimis anume prin crăpătura de sub uşă, anume mi-au şi adus răspunsul la solicitările mele pe care le-am făcut şi deşi ele sunt aproape identice, plicurile, dar sânt două, şi dacă sânt două, înseamnă că ele sânt două răspunsuri, care... care...

Tu: Şi de ce nu-le-ri-di-ci? Să le deschizi.

Eu: Nu. Nu cutez a face acest gest pentru că presimt că ele conţin ceva care este în stare să mă secere.

Tu: Cum, adică, să te secere? Ce: eşti un spic să fii secerat?

Eu: Ba mai fragil decât un spic. În starea în care sânt, în situaţia la care am ajuns presimt că nu e ceva a bine şi de aceea mă abţin a le ridica, aceste două plicuri... şi a le deschide.

Tu: Aşa şi... n-ai să le desfaci? N-ai să le rupi să vezi ce răspunsuri conţin?

Eu: Nu.

Tu: Cum: deloc?

Eu: Nu. Deocamdată. Poate... ceva... mai târziu. Acum rogu-te, bunule de Tu, lasă-mă în pace să-mi revin, că tot... tot... tot discutând cu domnia ta, simt că nu am nici o putere, nici o vlagă - lasă-mă să mă folosesc de orele acestea pentru odihnă.

Tu: Care: ore? Nu vezi că... deja... este aproape ora cinci? Când urmează să înceapă ziua domniei tale pe care ai decis s-o petreci în linişte şi pace, aşa ca să nu te deranjeze, să nu te sustragă, să nu te sâcâie nimeni.

Eu: Tocmai asta este dorinţa mea... arzătoare. Deci, să punem punct acestei dispute obositoare... şi ... şi chinuitoare. Să mă laşi măcar pentru aceste câteva minute să-mi revin şi... poate mai târziu cumva, după ce voi aduna ceva puteri voi avea curajul a deschide aceste plicuri. Dar nu până la, ci după ora cinci, când va începe ziua mea.

Tu: Dar!... Fie! Dacă aşa doreşti... Să fie precum doreşti.

XS
SM
MD
LG