Linkuri accesibilitate

Cât și cum a reușit să absoarbă Moldova din Fondul Provocărilor Mileniului oferit de Statele Unite


Interviu cu Valentina Badrajan, şefa Fondului Provocările Mileniului Moldova.

Valentina Badrajan conduce Fondul Provocările Mileniului Moldova, o structură guvernamentală care gestionează programul de asistență Compact în valoare de 262 de milioane de dolari oferite de Statele Unite. Programul prevede investiții pentru două sectoare vitale ale economiei moldovene: agricultura și transportul. Mai exact are scopul să contribuie la dezvoltarea rețelelor de irigare și a rețelelor de drumuri. Început în 2010, programul trebuie să se încheie în 2015, fiind astăzi la jumătate de termen. Valentina Ursu a stat de vorbă cu Valentina Badrajan despre primele rezultate:

Europa Liberă: Asistenţă mare din partea Statelor Unite ale Americii, cum sunt gestionaţi, administraţi banii?

Valentina Badrajan: „În septembrie curent, vom avea 3 ani, de când a fost semnat acordul Compact. Practic s-au realizat principalele activităţi care ţineau de proiectele noastre de bază: Proiectul de reabilitare a drumurilor şi Proiectul tranziţia la agricultura performantă.”

Europa Liberă: Şi banii, în valoare de 262 de milioane de dolari?

Valentina Badrajan
Valentina Badrajan
Valentina Badrajan: „Sunt eligibili pentru Republica Moldova în continuare. Activităţile de bază au ţinut de proiectarea sistemelor, de irigare, deja am anunţat două concursuri internaţionale. Primul concurs a fost încheiat chiar săptămâna trecută, prin semnarea contractului cu compania Hidroconstrucţia şi altă companie, MSA din România care vor reabilita sistemele de irigare Criuleni şi Lopatna. Şi tot luni am anunţat un nou concurs pentru alte 4 sisteme ce vor acoperi o suprafaţă de peste 5400 de ha. A durat mai mult timp, deoarece mijloacele care sunt prevăzute de corporaţia Provocările Mileniului pentru reabilitarea sistemelor de irigare nu sunt suficiente pentru a reabilita totalmente cele 11 sisteme care au fost incluse în programul Compact.”

Europa Liberă: Reabilitarea sistemelor de irigare va permite producătorilor agricoli din Republica Moldova să-şi optimizeze cheltuielile, costurile?

Valentina Badrajan: „Bineînţeles.”

Europa Liberă: Deci nu se va mai pierde apa?

Valentina Badrajan: „Nu vom mai avea aşa pierderi, scurgeri de apă.”

Europa Liberă: Apa se va utiliza 12 luni din 12 ale anului?

Valentina Badrajan: „Cu excepţia perioadei de îngheţuri. Dar când va fi necesitate pentru fermieri să primească această apă, dumnealor vor beneficia. Se vor schimba toate pompele la staţia de pompare, care au fost pompe sovietice, cu un consum foarte înalt de energie.”

Europa Liberă: Ce suprafaţă de teren va fi irigată?

Valentina Badrajan: „În programul Compact se prevede 15.500 de hectare. Astăzi, în Republica Moldova avem 35.000 de hectare, plus programul Compact va asigura extinderea suprafeţelor de irigare cu 15.500 de hectare.”

Europa Liberă: Per total, pentru irigare, vor fi alocaţi bani în valoare de 80 mln de dolari?

Valentina Badrajan: „Proiectul tranziţia la agricultura performantă este de 102 milioane de dolari, dintre care peste 80 vor fi pentru irigare. În rest, avem acces la finanţe în agricultură, linia de creditare care este destinată pentru investiţii, infrastructura post-recoltare, cum sunt frigiderele, echipamentul de ambalare, sortare.”

Europa Liberă: Şi pentru reabilitarea drumurilor?

Valentina Badrajan: „Pentru reabilitarea drumurilor proiectul prevede 130 de milioane de dolari. În rezultatul tenderului pe drumuri, noi am avut o economie de 19 milioane de dolari şi în urma deciziei consiliului de observatori, am solicitat şi corporaţia a acceptat ca să fie transferaţi aceşti bani economisiţi la drumuri pentru reabilitarea sistemelor de irigare. Pentru că corporaţia Provocările Mileniului este primul donator în reabilitarea sistemelor şi este un pionier care a venit şi cu reformele respective: crearea Asociaţiei utilizatorilor de apă, transferul managementului de la Apele Moldovei către aceste asociaţii. În continuare, sistemele de irigare rămân bun public, iar gestionarea va fi de către asociaţii.”

Europa Liberă: Eu aş insista totuşi să vorbim şi despre nevoia reabilitării drumurilor pentru că, atunci când discuţi cu omul simplu, când îl întrebi unde trebuie făcute investiţiile cele mai mari, majoritatea spun că în infrastructura drumurilor.

Valentina Badrajan: „Da, în infrastructura drumurilor, deoarece conform ultimului studiu făcut de Banca Mondială, marea majoritate a drumurilor din Republica Moldova sunt în stare proastă sau foarte proastă. Drumul acesta care este reabilitat, în cadrul programului Compact, 93 kilometri, porţiunea Sărăteni-Soroca, intersecţia cu Drochia, 60 la sută el este deteriorat. Pe parcursul reabilitării acestor drumuri, din 93 kilometri, 20 kilometri vor fi practic reconstruite totalmente. Drumul este foarte deteriorat. În rest, va fi efectuată o reconstrucţie. În cadrul proiectului, s-a ţinut cont de asigurarea securităţii la traficul rutier. Toate punctele negre, care astăzi sunt cele mai accidentare momente, au fost incluse în cadrul proiectării. ”

Europa Liberă: Se va putea circula pe acest drum când?

Valentina Badrajan: „ Termenul de reabilitare a drumului este iunie 2014, finalizarea lucrărilor. ”

Europa Liberă: Ziceam că acest program Compact este implementat de corporaţia Provocările Mileniului , graţie susţinerii destul de generoase a poporului american, pentru a reduce sărăcia în Republica Moldova, pentru o creştere economică. De ce americanii să dorească atât bine Moldovei?

Valentina Badrajan: „ Americanii doresc să aibă nişte parteneri siguri în ceea ce ţine de relaţiile atât politice, relaţiile de la om la om şi sporirea nivelului democraţiei în Republica Moldova. Pentru noi este important ca de acest ajutor al poporului american să beneficieze cât mai multă populaţie din Republica Moldova. ”

Europa Liberă: Ştie cetăţeanul că, graţie acestor bani veniţi din America se construiesc drumurile, se reabilitează sistemele de irigare?

Valentina Badrajan: „ Ştie, cunoaşte, bineînţeles. Am creat în fiecare localitate Consiliile de monitorizare a impactului social şi am implicat, în aceste consilii oameni din localităţi, pedagogi, elevi, pensionari. Avem discuţii publice şi ei sunt nişte parteneri în monitorizarea activităţii contractorilor, că ei tot sunt unii agenţi ai schimbărilor în localităţile respective, pentru că noi am spus că depinde nu numai de noi şi de contractori: „Dar dumneavoastră dacă vedeţi unele încălcări, noi dorim să fim informaţi şi dumneavoastră sunteţi cei care veţi beneficia de acest drum”. Şi învăţăm populaţia să nu rămână indiferentă, pentru că la noi foarte multă lume rămâne indiferentă ori aşteaptă să-i dea statul tot sau văd ceva şi trec cu indiferenţa lor. Noi dorim să-i implicăm, insistăm. ”

Europa Liberă: Aceste 262 de milioane de dolari, venite din partea Statelor Unite ale Americii, trebuie întoarse?

Valentina Badrajan: „ Nu, sunt grant pentru Republica Moldova, deci, mijloace nerambursabile. Aceşti bani nu vin în Republica Moldova pe contul bugetului, se efectuează transferurile de mijloace băneşti conform documentelor care sunt pregătite de noi şi agentul financiar, direct de la trezoreria Statelor Unite, se efectuează plăţile către contractorii noştri sau companiile care execută lucrările în cadrul programului. Este un mecanism nou, este un mecanism destul de transparent şi destul de responsabil. ”

Europa Liberă: Deci reuşiţi să onoraţi condiţiile?

Valentina Badrajan: „ Da. Dacă nu reuşeam, corporaţia, în orice moment, este în drept să stopeze orice activitate. ”

Europa Liberă: Condiţionările sunt şi de ordin politic? Ţin minte, altă dată, ei cereau să fie stopat traficul de fiinţe umane, să fie combătută corupţia.

Valentina Badrajan: „ Da, deci în continuare, pentru ţările care sunt eligibile la programul Compact, sunt 19 indicatori de performanţă, care ţin de buna guvernare, investiţia în oameni, protecţia resurselor naturale şi alţi indicatori, inclusiv traficul de fiinţe umane, libertatea economică, libertatea mass-media. Sunt un şir de indicatori, dacă ţările sunt evaluate, în fiecare an în luna noiembrie, şi nu sunt întrunite aceste criterii, în orice moment poate să fie stopată finanţarea.”

Europa Liberă: În istoria tânărului stat Republica Moldova, am avut o asemenea perioadă.

Valentina Badrajan: „ Am avut asemenea situaţii, când Republica Moldova avea probleme în baza raportului Departamentului de Stat cu traficul de fiinţe umane şi până ce guvernul nu a realizat acele măsuri şi activităţi necesare, nu s-a pornit mai departe activitatea asupra cadrului de dezvoltare a proiectului Compact.”
XS
SM
MD
LG