Linkuri accesibilitate

La Chișinău politicienii fostei guvernări au continuat astăzi negocierile înaintea expirării termenului de mâine pentru prezentarea unui nou guvern. În cursul serii au circulat informații contradictorii despre mersul tratativelor, unele organizații de presă semnalând, fără confirmări oficiale, că ar fi șanse de compromis. Detalii în relatarea Lilianei Babăroșie.

După ce în orele dimineţii unele medii au afirmat, bazindu-se pe surse avizate, că guvernul nu are cum sa fie votat, în discuţie fiind chiar un alt posibil premier din mediul de afaceri, spre seară alte instituţii media au anunţat, tot pe surse, exact contrariul: că democraţii şi liberal-democraţii ar fi bătut palma pentru crearea unei noi majorităţi şi că guvernul Leancă are şanse mari să treacă mâine de testul parlamentului. În lipsa totuşi a unei confirmări oficiale referitoare la atingerea unei înţelegeri între PD şi PLDM, singura declaraţie la care s-au raportat comunicările din presă a fost cea a negociatorului democrat Valeriu Lazăr.

„Nu putem opera cu precizie matematică, dar sunt şanse destul de mari ca guvernul să fie votat”, a spus Lazăr după o şedinţa la guvern prezidată de Iurie Leancă.

Alţi negociatori din partea celor trei partide au evitat să discute despre rezultatele tratativelor care încă ieri păreau să fi intrat în impas, aşa că nu este limpede cât de sigură poate fi crearea majorităţii. Anterior, tot aceste partide anunţaseră crearea unei coaliţii gata să-l voteze ca premier pe liberal-democratul Vlad Filat, dar înţelegerea fusese dată peste cap în aceiaşi zi de o decizie a Curţii Constituţionale care îi interzisese acestuia să mai candideze pentru o funcţie atât de înaltă după ce a fost demis pe suspiciuni de corupţie. Tocmai această întâmplare nu ar permite acum partidelor implicate în negocieri să facă anumite anunţuri legate de ziua de mâine, ne-a spus deputatul liberal-democrat Valeriu Ghileţchi, întrebat de noi dacă se confirmă crearea majorităţii:

„Ieri nu era nici o certitudine. Dar acum parcă ar fi o certitudine mai mare. Presupun totuşi că nu au fost finalizate chiar toate lucrurile. Nu este exclus că chiar mâine, înainte de şedinţa să fie puse toate punctele pe I. Eu cred că acea teamă, neîncredere şi ceea ce s-a întâmplat atunci pe 22 îi fac pe unii să fie mai precauţi. Plus că există şi o presiune politică foarte mare pentru PD. Chiar dacă eventual nu votează, ei vor avea probabil nevoie de anumite justificări, de aceea menţin un anumit suspans. Noi ne întâlnim diseară în fracţiune şi vom afla concret care este rezultatul negocierilor.”

Atât liberal-democraţii, cât şi democraţii spun că în această seară se întrunesc în partide ca să le facă cunoscute colegilor rezultatele negocierilor la care s-a ajuns. Nu este limpede care sunt, bunăoară, ultimele decizii legate de funcţia de speaker revendicată, potrivit unor informaţii, până nu demult din nou de Marian Lupu, dar atribuită conform ultimelor înţelegeri democratului Dumitru Diacov, şefia CNA ce ar trebui să fie schimbată la insistenţa PLDM, a ministerului transporturilor revendicat se pare de la liberali de democraţi – toate subiecte de contradicţie între partidele negociatoare.

Toate vor deveni cunoscute abia mâine, în cadrul şedinţei parlamentului la care şi-a anunţat prezenţa cu un discurs şi şeful statului, Nicolae Timofti.

După eforturi europene repetate pentru depăşirea actualei crize politice, considerată a fi cea mai gravă din istoria recentă a Chişinăului, astăzi şi societatea civilă a făcut o avertizare publică clasei politice. Mai mulţi reprezentanţi ai onor organizaţii non guvernamentale, printre ei Arcadie Barbăroşie, Viorel Cibotaru şi Oazu Nantoi de la IPP, Igor Boţan de la „Adept” şi Lilia Carasciuc de la Transparency International, au spus că dacă nu vor vota pentru guvernul Leancă, partidele din fosta alianţă sunt sortite să ajungă în cimitirul politic, iar Republica Moldova - în braţele unui alt proiect integraţionist decât cel european, cel euroasiatic, cu centrul la Moscova.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG