Linkuri accesibilitate

La Zagreb a avut loc primul marș din Croația în favoarea egalității conjugale


La Zagreb a avut loc primul marș din Croația în favoarea egalității conjugale. Aproximativ 400 de persoane au purtat pancarte pe care scria printre altele: ”Și Isus a avut doi tați” sau ”Familii diferite - drepturi egale”. Manifestarea supravegheată discret de poliție s-a încheiat fără niciun incident. Țară predominant catolică, Croația va deveni membră a UE la 1 iulie și asigură deja din 2003 unele drepturi pentru cuplurile de același sex, în cadrul așa-numitelor ”uniuni civile”. Marșul de astăzi a avut loc după ce biserica catolică croată a lansat în urmă cu câteva săptămâni o petiție în sprijinul modificării constituției, ca să proclame că orice căsătorie trebuie să fie între un bărbat și o femeie. Cercurile conservatoare spun că au adunat deja 500.000 de semnături, cât este necesar pentru ținerea unui referendum.
XS
SM
MD
LG