Linkuri accesibilitate

„Biserica ortodoxă din R. Moldova este preocupată să prevină ceea ce vede în Europa”


Protest ortodox împotriva marșului LGBT, Chișinău, 19 mai 2013.

Protest ortodox împotriva marșului LGBT, Chișinău, 19 mai 2013.

Igor Boțan în dialog cu Vasile Botnaru.




Rolului bisericii ortodoxe în promovarea modernităţii in Moldova este tema dialogului pe care analistul politic Igor Botan, directorul Asociației pentru democratie participativă ADEPT l-a purtat cu Vasile Botnaru.

Europa Liberă: Lideri de opinie şi înalte feţe bisericeşti încearcă să convingă societatea că adoptarea unor legi proeuropene pune în pericol bazele societăţii. Cât de justificată este această stare de alarmă pe care o anunţă biserica ortodoxă?

Igor Boţan:
„Mitropolia Moldovei şi-a inserat un text pe site-ul oficial al acesteia în care explică atitudinea. Dacă citim acest mesaj al Mitropoliei, vedem că biserica ortodoxă din Republica Moldova este preocupată în a preveni ceea ce vede în Europa. Adică după o atitudine tolerantă faţă de minorităţile sexuale, Biserica se teme că în Republica Moldova se va merge pe calea legalizării căsătoriilor dintre homosexuali şi, eventual, a adopţiilor de către cuplurile homosexuale.

Încă un lucru de care se teme biserica din Republica Moldova este eventuala clonare a fiinţei umane. Toate aceste lucruri Biserica ortodoxă din Republica Moldova încearcă să le prevină. Iar activitatea sa este îndreptată anume în această albie de prevenire.

Această atitudine a Bisericii ortodoxe din Republica Moldova se limitează la apeluri către autorităţi să revadă legislaţia cu privire la egalitatea de şanse cu antiproteste împotriva manifestărilor minorităţilor sexuale. Şi până aici lucrurile, mai mult sau mai puţin, sunt clare. Deocamdată putem spune că nu avem excese în Republica Moldova care ar depăşi limitele decenţei şi ar submina stabilitatea din societate.”

Europa Liberă: Dar biserica ortodoxă, atunci când vede că, în Franţa, de exemplu, se întâmplă proteste importante, se simte cumva încurajată?

Igor Boţan:
„Cu siguranţă, astfel de exemple încurajează fruntaşii activi, dar mai sunt şi alte fenomene precum cel recent legat de Dominique Venner.”

Europa Liberă: Cred că ascultătorii au auzit despre acest eveniment, scriitorul Venner care şi-a pus capăt zilelor în semn de protest împotriva legalizării căsătoriilor [gay]...

Igor Boţan:
„Şi ca un sacrificiu simbolic pentru păstrarea tradiţiilor şi aşa mai departe. Sau probleme legate de pierderea autorităţii de puterea laică din Republica Moldova...”

Europa Liberă: Cel mai jenant se simt socialiştii din Moldova. Or, socialistul Hollande este cel care a dat curs acestei legi. Socialiştii moldoveni încearcă să spună că se poate să fii şi în Europa, dar alegând din normele europene, pe care le adopţi sau nu.

Igor Boţan:
„Nu trebuie să ne mire că socialiştii din Republica Moldova, eventual, comuniştii din Republica Moldova au o atitudine despre care ştim cu toţii, care vor să folosească în scopuri partinice electorale cultura politică a cetăţenilor noştri care este una parohială, care este una patriarhală şi care este extrem de conservativă. Aici trebuie de căutat răspunsul la întrebarea de ce se comportă socialiştii şi comuniştii din Republica Moldova aşa cum o fac.”

Europa Liberă: Dacă partidele sunt la capătul topului popularităţii, aşa cum spun sondajele de opinie, biserica este prima la capitolul încredere. Şi atunci vocea biserici într-adevăr este foarte importantă: contează ce spune. Întrebarea este, aşa cum o formulează mai mulţi observatori, de ce biserica nu îşi asumă, în egală măsură sau simetric, asanarea societăţii în alte domenii, cum ar fi corupţia, care este boala cea mai dificilă şi greu tratabilă a societăţii. Biserica se poate implica în combaterea corupţiei?

Igor Boţan:
„Cu siguranţă, da. „Toate-s vechi şi nouă toate”. Viciile care au existat acum 2000 de ani, când propovăduia Mântuitorul, le avem şi în prezent. Şi modul, şi comportamentul cărturarilor de atunci, a feţelor bisericeşti de atunci, în mare măsură, este copiat de cei de astăzi.”

Europa Liberă: Unii consideră că biserica are totuşi o agendă politică, întâi de toate, şi suspectează pe unii fruntaşi că ar încerca să zădărnicească progresul pe calea eurointegrării, folosind acest pretext.

Igor Boţan:
„În mare măsură, acest lucru este adevărat, fiindcă Biserica din Republica Moldova este parte a Bisericii, a patriarhatului Rusiei. Aşa cum spuneam şi cu altă ocazie, Patriarhia Rusă promovează foarte clar ideea lumii ruse din care face parte şi Republica Moldova, potrivit acesteia. De aceea nu trebuie să ne mire acest lucru, dar, aşa cum spuneam, mai există o problemă: pierderea autorităţii de către puterea laică din Republica Moldova. Şi, în acest vacuum de putere laică, Biserica îşi poate căuta şi găsi nişa de maniera despre care vorbiţi dumneavoastră.”
XS
SM
MD
LG