Linkuri accesibilitate

Turismul în R. Moldova are un potenţial extraordinar, nevalorificat


(Foto: Jack Delf)

(Foto: Jack Delf)

Un interviu cu Jack Delf, consultant în turism în cadrul proiectului Creşterea Competitivităţii şi Dezvoltarea Întreprinderilor II, finanţat de USAID.


Jack Delf, este un expert american în turism care lucrează consultant în proiectul Creșterea Competitivității și Dezvoltarea Întreprinderilor în Moldova, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, USAID. Împreună cu echipa proiectului lucrează la un site de călătorie dedicat Moldovei și o pagină specială pe rețeaua de socializare facebook menite să atragă turiști în ceea ce numesc „cea mai puțin cunoscută țară din Europa”.

Jack Delf: „Proiectului Creşterea Competitivităţii şi Dezvoltarea Întreprinderilor II, între altele, şi-a propus să dezvolte şi turismul în Republica Moldova.

Prima parte a proiectului a avut ca scop crearea unui brand pentru ţară. Am creat un logo şi un slogan pentru Republica Moldova, am pus la punct şi o pagină web unde turiştii pot găsi foarte multă informaţie despre locurile care pot fi vizitate aici.

Pagina e www.moldovaholiday.travel. Ideea acestui proiect este de a-i antrena pe moldoveni într-o dezbatere despre cum îşi văd ei ţara. Pentru că atunci când dezvolţi un brand este important ca promisiunile pe care le faci turiştilor să se potrivească cu viziunea localnicilor despre ţara lor şi ce le pot ei oferi vizitatorilor.”

Europa Liberă: Şi ce spun moldovenii despre ţara lor?

Jack Delf:
„Pentru început am lucrat cu reprezentanţii industriei turismului. Am încercat să vedem care sunt punctele forte ale turismului moldovenesc, ce ar putea să ne facă competitivi pe piaţa externă? Răspunsurile le-am însumat într-o strategie de brand şi atunci am creat şi un logo pentru ţară, un logo de care eu sunt foarte mulţumit, la fel şi de sloganul „Welcome. Taste. Love”, în traducere din engleză – „Vino. Încearcă. Iubeşte”.

În general, în afară Republica Moldova e văzută ca cea mai săracă ţară din Europa, stereotip care te induce în eroare. Atunci când eu am venit pentru prima dată în Moldova, mă aşteptam să văd o ţară săracă, case sărăcăcioase, alimentare pustii şi că această ţară nu va avea nimic de oferit în ceea ce priveşte turismul. Realitatea e cu totul alta. De fapt, nimic din ce am spus mai sus nu vezi în Moldova. Acest lucru poate fi şi unul util în strategia de dezvoltare a turismului, pentru că atunci când vizitatorii vin aici, ei găsesc o altă realitate decât cea pe care şi-o închipuiau. În concluzie, Moldova are multe de oferit. ”

Europa Liberă: Dar, aţi putea să-mi oferiţi un motiv sau două de ce un străin ar prefera să vină în Republica Moldova în loc să meargă, de exemplu, în Sri Lanka sau Maldive?

Jack Delf:
„De fapt, eu cred că turismul în Republica Moldova are un potenţial extraordinar, care încă nu a fost valorificat. Oamenii de aici obişnuiesc să-şi pună haine naţionale şi să respecte tradiţiile nu de dragul turiştilor, dar pentru că acesta este modul lor de viaţă, pentru că au o pasiune pentru ceea ce fac. Acelaşi lucru se întâmplă când vizitezi vinăriile din ţară. Spre final, cu siguranță, vei ajunge să mergi şi în beciul proprietarului, delectându-te cu cele mai bune vinuri şi gustări tradiţionale. Pentru turişti această experienţă este unică. Moldova este un loc foarte plăcut, cu oameni care sunt foarte primitori cu turiştii.”

Europa Liberă: Cu siguranță că există şi provocări pe care R. Moldova trebuie să le depăşeacă pentru a atrage mai mulţi turişti. Care ar fi acestea?

Jack Delf:
„O provocare ar fi calitatea drumurilor. Totuşi, încercăm să găsim şi avantaje. Spre exemplu, foarte mulţi preferă să călătorească individual, cu autocarul sau maşina. Plusul în Republica Moldova este că drumurile nu sunt foarte aglomerate cu automobile.

În prezent, suntem în căutarea familiilor care ar avea odăi libere sau ar dezvolta mici pensiuni la sate, astfel încât turiştii să poată veni şi să petreacă o noapte, apoi a doua zi să poată lua autocarul pentru a vizita o altă localitate.

Încercăm să găsim cât mai multe avantaje ale turismului moldovenesc dialogând cu localnicii, inclusiv pe pagina noastră de Facebook. Vrem să ştim ce cred despre brandul pe care l-am creat, ce le place în ţara lor. Avem organizat şi un concurs de fotografii care va dura până în luna iunie. Dacă accesaţi „Moldova Holiday” pe Facebook veţi găsi informaţii despre acest concurs şi premiile pe care le puteţi câştiga. Tot ce trebuie să facă oamenii e să trimită poze care ar reprezenta Moldova, care ar răspunde la întrebarea: „Prin ce este unică această ţară?”.”
XS
SM
MD
LG