Linkuri accesibilitate

Justiţia numai oarbă nu e. Se uită adesea pe sub banderola de la ochi să nu dea pe de lături să se supere şefii.



Gigi Becali e în transhumanţă, la Jilava. După cum l-a avertizat Miron Cozma, absolvent şi el acolo, la cursuri de lungă durată, condiţiile sunt dure: gândaci, apă clocită şi mizerie. Cam cum trăieşte un orăşean obişnuit, prizonier al cartierelor mărginaşe, care nu se poate plânge însă la Amnesty International şi la CEDO de rele tratamente. Închisoarea a devenit pentru unii o şcoală politică şi de viaţă indispensabilă. Nu eşti politician deplin şi matur dacă nu ai câteva zile de puşcărie la dosarul profesional. Adrian Năstase a ieşit de acolo cu o cunună de martir pe creştet şi ţine acum lecţii de etică la facultate şi pe pagina sa de internet. A căpătat morga unui om călit, gata de orice pentru libertatea sa, după cum spune prin articole. E coleg de spirit cu Nelson Mandel şi cu Corneliu Coposu pe care cei care-l simpatizează nu au ezitat să-i evoce. Cu toate acestea, a fost favorizat de judecători făcând cursuri intensive, două într-unul, şi acela scurtat, că nu mai e aşa tânăr, dar chiar şi-aşa se prezintă drept martir al unui sistem corupt, prizonier de conştiinţă, sacrificat de un regim autoritar şi corupt. Mai mult chiar, de acolo, din Casa morţilor, a fost mai prezent decât mulţi politicieni, arbitrând viaţa din propriul partid şi fiind citat copios de oamenii de presă. A scris câteva cărţi, a întreţinut o rubrică într-un cotidian central, i-a învăţat pe camarazii săi noţiuni de drept şi filosofie, a citit, a meditat, a devenit un om mai bun, cum el însuşi recunoaşte. Acum te umple de reflecţii despre libertate şi democraţie. Pe care ar fi fost bine să le ştie când era premier şi-şi aresta adversarii politici pe stradă. Oricum, închisoarea i-a făcut bine la relaţiile publice. Oamenii par mai dispuşi să aprecieze un anotimp petrecut după gratii decât un doctorat. Închisoarea e certă, n-o poţi plagia. Mai rămâne să i se închine o manea ca altor haiduci de pe scena politică.

Lui Gigi Becali i s-au alăturat două piese grele: un fost ministru al apărării şi un fost şef al Statului Major General. Sunt colegi de celulă, de duş şi de activităţi. Dar chiar dacă are companie selectă şi nu a petrecut decât o săptămână dincolo de gratii, patronul echipei Steaua vrea afară. Avocaţii lui i-au pregătit o cerere de graţiere pe care s-o înainteze preşedintelui Băsescu, fostul tovarăş de tribună şi de chefuri, poate s-o îndura, că într-o vreme chiar îl considera distractiv. Doar a avut şi el dosare grele de care l-a imunizat doar preşedinţia. Însă e greu de crezut că preşedintele va semna graţierea, că n-ar mai avea pe cine arăta când vine vorba despre corupţie. Şi-apoi Becali l-a părăsit la greu, sărind în barca actualei majorităţi parlamentare că simţea deja sabia justiţiei în moalele capului. De ce ar fi acum generos preşedintele? Că se plâng televiziunile că nu mai au cu ce face rating? Că s-au blocat agenţiile de ştiri fără porţia zilnică mioritică? Iar acolo, în vitrina anticorupţiei nu a mai rămas decât plevuşca: nişte miniştri scăpătaţi ai fostelor guvernări, nişte directori de bancă şi alţi funcţionari anoşti cărora chiar că nu le foloseşte la nimic închisoarea. E secetă şi pentru că judecătorii de la Înalta Curte din mult mai importantul dosar al transferurilor au decis să caseze sentinţele date la Curtea de Apel şi să retrimită dosarul la judecată. E drept că s-ar fi dat peste cap întreaga primă ligă de fotbal cu tot cu de fisc şi justiţie, contrazicând şi proasta părere pe care o au toţi despre justiţia română. Mai ales când vine vorba despre fotbal şi manelişti. Oamenii de fotbal par din alt univers, undeva între mafie şi showbiz, cocoşaţi de lanţurile de aur şi abia cuprinşi de limuzinele lor de ultimă generaţie cu care bat studiourile de televiziune. De altfel, Gigi Becali însuşi a primit ştirea că va face puşcărie în direct, să-i urmărească telespectatorul lacrimile de-aproape, să empatizeze cu cel mai subtitrat oier din România de pe ecrane.

Chiar dacă sentinţa în dosarul terenurilor este comasată cu cea din alt dosar, Gigi Becali făcând doar o parte din pedeapsa decisă, de altminteri, de judecători cu clemenţă şi compasiune, patronul echipei Steaua a îmbrăcat cămaşa morţii abia lepădată de Adrian Năstase şi s-a declarat cel mai fără prihană prizonier politic al ţării. Adevărul e că la cum se face politica în România, între ridicol şi penal, cei care înfundă puşcăria sunt cu adevărat victimele sistemului politic, sacrificaţi de adversari sau de tovarăşii de drum care-i mănâncă să nu facă şoc glicemic de foamea de capital politic. S-a umplut netul de plânsetul lui, de jalea familiei şi de urletele nearticulate ale fanilor scăpaţi din tribune. Un om bun, milos şi cu frică de Dumnezeu, care a construit case şi biserici pentru oameni cere acum ajutor. Unul dintre avocaţii săi a pregătit o scrisoare pe care s-o semneze jurnaliştii că ştim cu toţii, Gigi Becali era un om scump la vedere, de câteva mii de euro minutul transmis în direct. Obrazul subţire şi telegenic cu cheltuială se ţine. De altfel jurnaliştii au şi început să lăcrămeze pe lacătul închisorii, căinându-l pe politicianul carismatic şi generos care, zice-se, trebuie să fie ţapul ispăşitor al anticorupţiei de faţadă din România.

E de înţeles stupefacţia lui Gigi Becali, anterior achitat în aceste dosare. Justiţia este o glumă proastă în România. S-a vorbit până la saţietate despre reforma justiţiei şi, cu toate acestea, când intră într-o sală de tribunal, oamenii lasă la uşă orice speranţă. De regulă, procesele durează cu anii şi nu de puţine ori strabismul (unii spun măreţia) justiţiei confundă de la o instanţă la alta crimele şi pedepsele acestora. Oamenii încă nu s-au trezit din leşinul provocat de jocurile piramidale, băncile falimentate de lăcustele de partid şi de stat, privatizările făcute pe un euro şi multe privilegii secrete. Ei încă mai aşteaptă judecarea marilor escrocherii imobiliare, a fraudelor bugetare, a nepotismelor şi favoritismelor de toate felurile. Nu se mai miră când un supererou de televiziune omoară cu maşina trei persoane şi primeşte trei ani cu suspendare iar despăgubirile pe care ar fi trebuit să le plătească urmaşilor sunt micşorate de o instanţă superioară. Oamenii încă se întreabă când vor începe marile procese ale crimelor comuniste şi când vom afla cine a apăsat pe trăgaci în zilele lui decembrie 1989 şi în ce direcţie ţinea arma. Sentinţa dată lui Becali pare un accident făcut la întâmplare de un şofer fără carnet. Putea foarte bine să dea în Adriean Videanu, cu tot cu afacerile sale dubioase. În Adrian Severin, Ilie Sârbu, Relu Fenechiu sau Traian Băsescu. Cu toate acestea justiţia numai oarbă nu e. Se uită adesea pe sub banderola de la ochi să nu dea pe de lături să se supere şefii. În arhivele justiţiei româneşti sunt dosare pentru toate anotimpurile. Numai că durata şi succesiunea anotimpurilor este stabilită în culisele politicii şi trebuie să aştepţi să primeşti un calendar sau indicaţii preţioase ca să ştii când vine iarna şi pentru cine.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG