Linkuri accesibilitate



Imediat după dezastrul care a ucis o mie de muncitori într-o fabrică de confecţii din Bangladesh, a apărut ideea după care consumatorii occidentali trebuie să boicoteze acest gen de mărfuri. Asta, ca pedeapsă meritată de marile companii occidentale care, în lăcomia lor, folosesc mîna de lucru ieftină din ţările sărace ale Asiei.

Da, e adevărat că blocul care s-a prăbuşit era plin ochi de tineri şi tinere care lucrau pentru o mare firmă de confecţii occidentală. Modelul e cunoscut: firma lucrează cu muncitori plătiţi cu salarii incomparabil mai mici decît în Occident şi vinde apoi marfa la preţuri foarte scăzute pe piaţa europeană sau americană. Clienţii occidentali sînt mai mult decît mulţumiţi, pentru că pot cumpăra ieftin produse pe care nu şi le pot permite la preţurile firmelor de acasă.

Pieţele occidentale sînt, demult, măturate de producţia abundentă şi ieftină a marilor centre de muncă pe bani puţini din China, India, Vietnam, Malaezia, Indonezia, Maroc dar şi din România, Moldova, Ucraina sau alte state est-europene.

Problema pe care au pus-o criticii acestui model, după nenorocirea din Bangladesh, e, însă, rezultatul unei miopii tipice pentru aversiunea faţă de capitalism şi Occident. Moartea muncitorilor, chiar dacă e vorba de muncitori prost plătiţi, nu poate fi reproşată firmelor occidentale. Clădirea care s-a prăbuşit a fost, cu siguranţă, construită după ce primăria a aprobat planul, inspectorii au verificat structura, iar controlorii au eliberat avizele sanitar, anti-incendiu şi de protecţia muncii. Evident, toate aprobările au fost date în fals, pentru că evident toţi funcţionarii au fost corupţi. Asta e realitatea în Bangladesh şi, chiar, în state cu pretenţii administrative mult mai ridicate.

Aşadar, dacă se poate face ceva, atunci e vorba de blocarea corupţiei care omoară oameni în clădiri care se prăbuşesc sau în trenuri care se ciocnesc pentru că sînt prost dirijate sau în vase care se scufundă pentru că sînt demult bune de dat la fier vechi. Iar asta e treaba administraţiei şi a guvernelor din ţările, care după părearea criticilor occidentali, sînt victime ale capitalismului. Adevărul e că adminstraţia coruptă ucide pe capete.

A doua aberaţie emisă de critica automată a lăcomiei capitaliste e regimul de sclavie la care ar fi supuşi muncitorii. Indiscutabil, munca în asemenea fabrici e grea, dar întrebarea la care trebuie răspuns e: ce ar face toţi aceşti oameni fără locuri de muncă? Evident, ar trăi în mizerie absolută. Asta poate satisface conştiinţa criticilor capitalismului, dar nu poate fi o bucurie pentru presupusele victime. Salariile plătite de companii sînt de multe ori mai mici decît în Occident dar comparaţia reală trebuie să privească veniturile şi preţurile din ţara de origine, nu standardele occidentale. Salariul unui muncitor din Bangladesh e inutilizabil pe piaţa occidentală, dar dă şanse de viaţă decentă în Bangladesh.

Evident şi firmele care folosesc mîna de lucru ieftină au răspunderi faţă de angajaţii lor. E deja clar că multe companii vor face ceva pentru angajaţi, dar e la fel de clar că nu vor face foarte mult. Şi asta dintr-un motiv simplu: în state corupte de sus pînă jos, nimeni şi nimic nu poate garanta că banii meniţi să ajute angajaţii vor ajunge la angajaţi şi nu în buzunarul administraţiei locale sau al funcţionarilor guvernamentali. Oricum, soluţia nu e boicotul. Dimpotrivă, cei ce vor continua să cumpere îi vor ajuta cît de cît pe muncitorii care se spetesc în fabrici cu mînă de lucru ieftină.
XS
SM
MD
LG