Linkuri accesibilitate

Astăzi, emisiunile zise de umor de pe diferite canale sînt o suită de scălîmbăieli groteşti şi de mimici forţate. Nota comună este vulgaritatea.


„Este oare comunismul solubil în alcool?”: aşa se intitula o cărţulie apărută la Paris spre sfîrşitul anilor ’70 şi care reunea bancuri politice culese în Uniunea Sovietică, desigur, dar şi în ţările aşa-zise de „demonstraţie populară”. Anecdota politică, transmisă din gură în gură, a fost un mod de defulare, o formă de rezistenţă în faţa unui sistem opresiv care transforma absurdul şi aberaţia în norme de viaţă. Nimeni nu ştie cum luau naştere bancurile, cum circulau, cum le regăseai şi la Bucureşti, şi la Varşovia, la Praga sau la Budapesta. Cert este că ele dovedeau o inventivitate extraordinară, iar efectul lor era garantat: un rîs sănătos, eliberator.

Am constatat cu toţii cum, după 1990, bancurile politice au dispărut. Căştigîndu-şi libertatea de exprimare, oamenii nu mai aveau motive să recurgă la bancuri. Au apărut în schimb revistele de satiră politică, de genul „Academia Caţavencu”. Niciun text tipărit nu mai putea însă avea savoarea de fruct interzis a bancurilor de tipul „Ceauşescu şi Brejnev se întîlnesc în iad” sau a celor cu întrebări şi răspunsuri de la Radio Erevan. Dar, fapt curios, nu numai filonul bancului politic pare să fi secătuit. Putem vorbi fără riscul de a ne înşela de o adevărată eclipsă de umor, de o lipsă de insipiraţie cronică afectînd mai ales umorul popular, accesibil, cel pe care îl aşteptăm de la televiziune sau de la spectacolele de revistă. Înainte de 1989, la televiziune, în pofida cenzurii, vedeam scheciuri şi emisiuni care – graţie şi unor monştri sacri precum Toma Caragiu sau Marin Moraru – făceau deliciul a milioane de telespectatori. Astăzi, emisiunile zise de umor de pe diferite canale sînt o suită de scălîmbăieli groteşti şi de mimici forţate. Nota comună este vulgaritatea în exprimare şi în gesturi, vulgaritate ce corespunde unui descurajant, consternant primitivism al comportării. Reţeta, probabil, place pentru că astfel de emisiuni proliferează şi rezistă în timp. Încă o dată, obsesia ratingului contribuie la abrutizarea telespectatorilor.

Nu vreau să înnegresc excesiv tabloul. Ştiu bine că avem prozatori cu mult simţ al umorului, că umor de foarte bună calitate întîlnim la regizorii noului val, la Mungiu, Porumboiu, Cristi Puiu. Cu atît mai trist este spectacolul lamentabil al umorului de gang. E una din ipostazele cele mai agresive ale prostului gust.
XS
SM
MD
LG