Linkuri accesibilitate

Ministru agriculturii în exerciţiu spune că ploile torenţiale au adus mai mult folos decât pagube culturilor agricole.


Raionul Ungheni a fost cel mai afectat de ploaia cu grindină din noaptea trecută, care a făcut ravagii în 20 de localităţi din zonă. Deocamdată consecinţele şi pagubele, la nivel de raion, nu au fost estimate. Responsabilii de la primărie şi de la servicii excepţionale din fiecare sat afectat au mers, astăzi, pe câmpuri ca să vadă ce a mai rămas în urma grindinei.

Peste o sută de hectare de floarea soarelui şi porumb, 50 de hectare de grâu şi o livadă toate distruse pe un câmp deţinut de un agent economic din satul Sculeni. Asta am aflat de la specialista de la primăria Sculeni, Natalia Ermolovici:

„Livada e 100 de procente distrusă, fiecare măr e lovit de grindină. Porumbul la 70 de procente e distrus, mai puţin grâul. Poate o să le ofere ceva ajutor, deocamdată agentul economic a spus că o să lase aşa pentru că sunt foarte mari cheltuieli şi nu o să reuşească să semene din nou.”

Gospodăriile ţărăneşti şi grădinile sătenilor din Sculeni au fost ca printr-o minune ocolite de grindină, spune primarul Vasile Casian.

„Dumnezeu ne-a ferit satul de grindină. Cel mai mult a suferit un agent economic, al cărui câmp e poziţionat în partea de Nord a satului, exact la hotarul cu raionul Făleşti.”

În satul Teşcureni vântul puternic a distrus jumătate din acoperişurile a două case. Parţial au fost distruse acoperişurile şi geamurile gimnaziului şi grădiniţei din sat. Culturile agricole şi grădinile sătenilor au fost mai puţin afectate spune primarul Gheorghe Colţişor:

„Culturile agricole au fost parţial afectate pentru că grindina nu a fost foarte mare şi în scurt timp a fost înăbuşită de ploaie. Sunt un pic afectate, dar nu aşa tare cum se aude că au fost în alte localităţi.”

Gimnaziul din satul Condrăteşti a rămas şi el parţial fără acoperiş şi cu geamuri stricate în urma vântului puternic. Primarul Gheorghe Busuioc îmi spune că a reacţionat cu promptitudine şi deja au fost reparate:

„Aveam nişte ardezie la grădiniţă şi le-am dat şi nişte sticlă pentru geamuri şi deja au fost reparate. Încercăm cu puterile noastre să reparăm totul ce a fost distrus.”

Gheorghe Busuioc spune că au fost distruse şi câteva grădini a sătenilor, în special viile şi livezile:

„Şi culturile de cereale tot au fost culcate la pământ. Şi ele acum abia dau în spic şi îs grele şi nu se mai ridică. Însăşi ţăranii sunt, cum se spune, loviţi de soartă, adică de toate aceste calamităţi.”

Grindina a făcut ravagii şi în raionul Străşeni. Câteva case şi gospodării au fost inundate şi înnămolite în satul Zămcioji şi oraşul Străşeni, îmi spune Alexandru Motângă de la direcţia locală a serviciului situaţiilor excepţionale:

„Chiar în oraşul Străşeni la ora 5 dimineaţa au fost trei gospodării inundate, apa era şi în case. Oamenii au apelat. Salvatorii au intervenit operativ. Până la ora 9 deja gospodăriile erau curăţate.”

Potrivit ultimelor informaţii ale Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, ploaia cu grindină de ieri cele mai multe hectare de porumb, cereale şi livezi compromise sunt în localitatea Isacova din raionul Orhei, în satele Ţibirica şi Buda, raionul Călăraşi şi în satul Mihailovca, raionul Sîngerei. Însă grindina a făcut ravagii în toată republica. Şi în capitală, ieri noaptea, mai bine de o jumătate de oră a căzut o ploaie torenţială însoţită cu bucăţi de gheaţă de dimensiunea nucilor.

Şeful serviciului antigrindină, Ion Garaba spune că în mai multe localităţi nu au putut interveni cu rachete antigrindină pentru a distruge gheaţa. Din cauza restricţiei de frontieră nu s-a intervenit în raionul Ungheni, iar din cauza restricţiei de aviaţiei, în alte două raioane Străşeni şi Călăraşi.

Ministru agriculturii în exerciţiu Vasile Bumacov spune că aceste ploi torenţiale au adus mai mult folos, decât pagube culturilor agricole. Dar a fost creat o comisie specială în cadrul ministerului pentru a evalua consecinţele şi pagubele cauzate de grindină în toată ţara. Numărul acestora însă ar putea creşte, pentru că meteorologii anunţă şi pentru următoarele zile ploi torenţiale cu descărcări electrice.
XS
SM
MD
LG