Nici în acest an Republica Moldova nu a reuşit să se sincronizeze cu Europa. În contratimp cu familia occidentală, Ziua Europei, la noi, a fost marcată abia pe 15 mai. Şi asta pentru că nu reuşim, după 22 de ani de independenţă şi aproape 4 ani de guvernare declarat pro-europeană, să ieşim de sub tutela Moscovei. La 9 mai am sărbătorit, în acordurile marşurilor sovietice, victoria URSS în „Marele Război pentru Apărarea Patriei”. Aşa-zisa „patrie” a sucombat demult, dar miturile ei încă rezistă. Ambasada Rusiei de la Chişinău a închiriat, prin intermediul unui agent economic, Piaţa Marii Adunări Naţionale, iar vedeta indiscutabilă a manifestaţiei a fost naționalistul Rogozin, vicepremier al guvernului rus, brav combatant împotriva Republicii Moldova în războiul de pe Nistru din 1992. Demnitarul de la Moscova, pe care nu şi l-au revendicat, în calitate de invitat, nici Primăria Chișinăului şi nici Guvernul Moldovei, ne-a îndemnat din principala piață publică a țării, acolo unde s-a proclamat independența, să renunțăm la integrarea europeană în favoarea „uniunii” asiatice patronate de Rusia.
Poate şi din cauza frustrărilor şi tensiunilor pe care le-a generat această demonstrație de forță a rușilor, ziua de 15 mai, pe care moldovenii s-au hotărât să o consacre Europei, a fost una luminoasă şi relaxantă, cu o atmosferă euforică şi o participare numeroasă. În scuarul din fața Operei au răsunat discursuri încurajatoare ale emisarilor europeni şi ale oficialilor de la Chișinău. Dorin Chirtoacă, primarul general al capitalei, a promis că nu va mai admite o nouă umilinţă de sorginte moscovită de Ziua Europei în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în timp ce președintele Nicolae Timofti și premierul interimar Iurie Leancă au asigurat țara că ne vom sincroniza numaidecât cu Europa, și în sărbători, și în bunăstare, și ca stat de drept.
Numai că sincronizarea se amână. Moldova pare guvernată de haos. Ceea ce decide Parlamentul, prin votul combinat PLDM-PCRM, este condamnat și anulat de Curtea Constituţională, care se comportă, vorba preşedintelui Nicolae Timofti – şi el admonestat şi ameninţat cu demisia – ca un actor politic. Înaltei Curţi i se reproşează că emite verdicte doar în favoarea anumitor partide politice. Alţii, dimpotrivă, afirmă că doar Curtea Constituțională mai poate salva legalitatea şi împiedica derapajul autoritarist. Comuniştii, prin vocea liderului lor care forţează alegerile anticipate, cer să se declare starea de necesitate, „pentru că așa nu se mai poate”. Parcă spre a domoli criticile, Curtea mai strecoară și câte un verdict convenabil celeilalte tabere, confirmând, de pildă, legalitatea revocării lui Marian Lupu din funcția de speaker sau rămânerea Centrului Anticorupție la Guvern, însă senzația este că deciziile Curții sunt teleghidate. Prin jocul în care a intrat, așa cum susțin mai mulți comentatori, această instituție își subminează credibilitatea. Într-o țară sfâșiată de lupte politice, Curtea Constituțională ar fi trebuit să fie reperul la care să poți apela cu încredere, altfel nu mai rămâne nimic în picioare.
Magistrații sunt și ei oameni – au demonstrat-o atunci când l-au lipsit pe Vlad Filat de dreptul de a candida la funcția de prim-ministru în baza unor suspiciuni de corupție nedemonstrate. De aceea, ca cetățeni, poate ar fi bine să se gândească să nu ridice obstacole suplimentare în calea formării noului Guvern, sporind tensiunile prin hotărâri controversate. Acest apel este valabil și pentru omenii politici: pentru cei care votează, în grabă, legi cu un vădit conținut vindicativ, și pentru cei care aleargă imediat să le conteste, dând de înțeles că deja știu ce va decide Curtea.
Dacă lucrurile continuă la fel, vom rămâne doar cu sărbătorile. Europa reală se îndepărtează de noi cu viteza lumii.
