Linkuri accesibilitate

Romanul VOCI. Capitolul 8 (partea a X-a)


în care începe Marea Paradă a Personajelor






Tu: Bun! Bun! Da şi asta nu este decât un fel de introducere... Preliminarii! Comentarii! Spune-mi, în fine: ce-i cu această mare sau magnifică paradă? Când ai să mi-o relatezi?

Eu: Chiar acuma! Deci, am convenit cu noua mea cunoştinţă, cu acest generos şi binevoitor om ca a doua zi să fixăm pentru ora 11 Marea paradă a personajelor. Oricum, invitaţiile urmau a fi repartizate. Întâi să ajungă la destinatar, persoana să fie anunţată din timp: să se pregătească, să-şi facă... să-şi pregătească uniforma, costumul de gală, coafura... Pentru că urmau să vină doamne multe! Doamna Tranziţie, de exemplu sau... Ea sau Fata traficată sau... doamna Cioară sau doamna Coţofană sau... Atâtea doamne! Pentru pregătiri li se cere timp! Toaleta cere timp! Deci, a doua zi la 11, a doua zi la unsprezece fix eram la sala respectivă, mai exact – la portiţă şi aşa cum am specificat în invitaţie indicând adresa, numărul, numele, numărul casei/blocului – aşteptam la portiţă să vină invitaţii mei. Personajele viitoarei mele cărţi de rezonanţă europeană! Best-seller pentru trei continente!!! Şi iată, a mai trecut o noapte de zbucium, de aşteptare şi a doua zi, la orele 11 va începe marea manifestare.

Tu: La ora 11? Şi se va termina la ce oră?

Eu: La ora 2. Pentru asta a fost programată. Nici o clipă mai mult! La 11 începe, la 2 se încheie. Deci, în-ce-pe - Ma-rea - Pa-ra-dă- a- Per-so-na-je-lor! Prima va sosi Doamna Coţofană, care pe toate le ştie şi pe toate le strigă în gura mare. Îmbrăcată într-un strai de o rară frumuseţe: cu aripile negre, pieptul alb, ochii ca două diamante. Ea îşi face apariţia într-un faeton splendid tras de patru cai albi. „Oooo! Va exclama dânsa, ce mult îţi sunt recunoscătoare că m-ai invitat la această mare paradă!” – Eu: „Sânt fericit să te am oaspete de onoare”... Ea va fi conducă de un portărel în uniformă roşie şi aşezată la locul ei dinainte ales. După ea va sosi, desigur, Doamna Cioară. În urma ei va veni şi Doamna Raţă Sălbatică – ambele în câte un Mercedes luxos, al Cioarei de culoare neagră, al Raţei sălbatice de culoare gri, şi ambele vor fi conduse la locurile lor, în vecinătatea, desigur, a Doamnei Coţofană. Nu zăbavă, la un mic interval, iată, va sosi şi Doamna Tranziţie. Pentru început nu-mi venea să cred: cine este această respectabilă matroană? Pentru că avea o suită impunătoare compusă din alte doamne. Eu voi exclama: „Dar cum? Că doar sunteţi demult decedată? De câţiva ani... A reuşit să ajungă invitaţia mea la Dvs? Aţi binevoit să părăsiţi locul de repausare? Să vă înfăţoşaţi aici?” Dânsa va exclama: „O! Dar într-un basm cum este cartea domniei voastre, mai exact, cum urmează a fi, totul este posibil! Şi de ce nu m-aş rupe din uitare şi nu aş fi şi eu prezentă la această Mare Paradă a Personajelor?!” O voi întreba: „Dar... dar cum de aţi ajuns la o vârstă atât de respectabilă că doar aveaţi la decesul Dvs forţat doar zece anişori?” – „Ooo! va răsuna vocea doamnei Tranziţie însoţită de un întreg cor de voci ale altor doamne din suita ei... Dar cine erau acele doamne, care o vor acompania? Doamna Coripţia. Doamna Linguşiţia... Doamna Mituiţia. Doamna Inaniţia, Doamna Infliţia. Doamna Întârziiţia... Se poate isca, eventual, întrebarea: de ce toate au nume ce se termină cu iţia? Pentru că s-ar fi putut să fie: Linguşaţia, Întârziaţia? Dar cum altfel? O ată ce Doamna Tranziţia are terminaţia în: iţia, toate doamnele însoţitoare sunt obligate să-şi modifice terminaţia în iţia! Că doar e musai să rimeze cu Doamna Tranziţia! Dar... să trecem peste aceste nesemnificative amănunte şi să spunem că tot alaiul a fost condus de portărelul în strai roşu şi cu caschetă aurie şi cu sabie lungă la şold, condus spre sală, splendida sală şi aşezat într-un sector mai retras ca să fie mai puţin observat... După care, iată că soseşte şi domnul Poliţist Oacheş. „Am onoarea!” – Îi voi răspunde: „Am onoarea să vă am de oaspete. Sunteţi unul dintre cele mai active personaje, domnule Oacheş. Domnule locotenent, plecăciunile mele!” – „Nu e nevoie – lasă... Eu mă aflu la datorie! Orrrdine! Orrrdine! Şi iar: Orrrdine!!!” – „Da, domnule locotenent Oacheş. Vă rog, vă rog, luaţi loc... Aici Vă veţi recrea, relaxaţi-vă.Nu aveţi nici o grijă – totul va fi în orrrdine! Vă rog, treceţi. Domnul portărel, conduceţi-l pe domnul Poliţist...” Dar dânsul refuză să ia loc şi se postează de partea stângă a scenei, în poziţie de drepţi, cu ochii plutind pe deasupra sălii, înregistrând meticulos în memorie pe toţi oaspeţii care sosesc unul după altul...

Tu: Da?

Eu: Da! După acest ofiţer de interne, uneori în uniformă superbă de paradă, iată că sosesc într-o limuzină cam veche, dar voinică, motor cu multe sute de cai putere, de-o culoare destul de aproximativă, cu nişte pete pe ea, sosesc domnul El şi doamna Ea. Care imediat ce se dau jos se uită atent, foarte atent de jur împrejur, să vadă unde au ajuns, dacă e corect la adresa pe care o au indicată în invitaţie. După care se întorc unul cu spatele la celălalt, de parcă nici nu ar avea nimic în comun unul cu altul, trec pe alături de mine şi nici nu mă observă! Eu voi încerca să le spun câteva cuvinte de bun venit, ei însă îşi feresc privirile chipurile de mine, dar şi unul de celălalt şi mai că-şi acoperă obrazul ca să nu fie recunoscuţi. Dar se lasă conduşi de portărel în sală, iar acolo se aşază, la fel, într-un mod foarte straniu: unul mai departe de celălalt şi, totuşi, ţinând legătura, un fel de contact între ei şi tot aşa, cu chipurile plutind ca într-o ceaţă... într-o ceaţă ca să nu-i vadă nimeni... Fapt care nu scapă atenţiei Poliţistului care imediat ia notă de apariţia celor doi: a domnului El şi a doamnei Ea. Indubitabil, domniile lor cei trei se cunosc între dânşii, dar asta este un mister – secretul lor, pe care ei ţin să nu-l afişeze ca să nu ştie lumea că ei sânt atât de bine cunoscuţi între ei!...

Iată dar că după aceştia soseşte un alai, într-un vehicul foarte straniu din jucării pentru copii, din cele pe care le vezi în faţa Arcului cu Ceas din centrul oraşului – nişte maşinuţe pentru copii, cu roţi masive dar joase cu care se plimbă copiii, sosesc într-un căruţ ca acesta Doamna Cârtiţă, Domnul Orbete şi Domnul Şobolan! Îmbrăcaţi în straie frumoase, strălucitoare, cu ochi ca nişte mărgele. Unul, la volan, Domnul Orbete, Doamna Cârtiţă alături, iar Domnul Şobolan în calitate de pasager. Şi aceştia caută a trece neobservaţi pe lângă mine, şi atunci eu voi exclama: „Domnule Şobolan, mă bucur că aţi venit, mă bucur că V-aţi prezentat, mă bucur că veţi participa la Marea Paradă a Personajelor! Numai graţie domniei tale am putut să fac acea miraculoasă călătorie subterană, să ajung în hrubele monstrului de la Tiraspol...” – „Psss, mă va avertiza Domnul Şobolan, nimeni nu trebuie să cunoască secretele noastre. Cu atât mai mult aici, în această zonă, în această casă unde ne aflăm noi, în acest bloc unde se găseşte Domnul... Domnul... Domnul Optimist...” – Eu: „Domnule Şobolan, dar d-ta de unde ştii că aici locuieşte domnul Optimist? Şi cine este acest Domn Optimist? Nu cumva este acesta care mi-a oferit cu atâta generozitae pe gratis sala, fără să-mi pretindă ceva recompensă? Şi eu voi exclama iar: Dar dumneata ştii că într-adevăr acesta este numele lui?” El: „Sigur că da! Şi aceasta este Casa Optimismului general! Al Statului nostru Suveran şi Independent care îşi croieşte o imagine magnifică în tot arealul european şi, uneori, chiar mondial,” – „Pssst! Aici tăcere... Sânt fericit că mă aflu în acest local pe care îl cunosc de mulţi, muuuulţi ani. Noi, şobolanii activăm de multe decenii, chiar secole şi avem tainele, secretele noastre nepătrunse, pe care nu trebuie să le ştie nimeeeeni...” Şi astfel vor trece ei singuri, fără să fie conduşi de portărel şi-şi vor lua locurile în sală. După acest trio vine... vine... un alt trio. Va veni!.. Va veni!... cine va veni? Vor veni în zboooor, în zbooor răsunătooor, în zbooor cântător, în zbor strălucitor Doamna Lăcustă, Doamna Libelulă şi domnia sa Domnul Bondar. Pe aripi de elicoptere, ... sute de elicoptere îi vor însoţi, elicopterele metalice, iar domniile lor aurii, strălucind în razele soarelui, nu vor mai catadixi a se opri ci vor intra din viteză pe portiţă şi pe uşa deschisă în sală şi vor ateriza exact pe masa de pe scenă aşternută cu postav verde sporind împreună splendoarea întregii săli. Căci, încă mult timp după ce vor amesiza, ca să nu zic ateriza – doar se vor aşeza pe masă: amesiza! – încă mult timp vor mai vibra aripile lor fine... Domnia sa Domnul Bondar se va posta între cele două doamne cu bustul său plin de pete roşii, sclipitor de roşii şi cu trompeta sa zbârnâind cu mult răsunet: Bummm! Zuumm! După acest trio, cel de-al doilea la rând, va veni de una singură, de una singură, aproape clătinându-se pe picioare Fata Traficată, căreia nici nu ştiu cum să-i spun: că-i domnişoară – nu mai e... domnişoară, că e... doamnă – nici nu a ajuns să fie Doamnă? Este stimata, compasionata, convalescenta, foarte decenta Fatta Trrraficattta. Ajungând cu mers pedestru între Blocul Optimismului General şi Biserica Albă dânsa se va uita într-o parte şi în alta căutând pe cel ce-a invitat-o şi dând ochii cu el va exclama în felul următor: „Ooo! De ce? De ce trebuia să vin eu aici? De ce? De ce? Eu am fost de atâtea ori în această biserică şi m-am rugat pentru luminarea sufletului meu, dar nu ştiam că alături este un templu şi mai înalt şi mai ales şi mai curat – acest loc al Optimismului General. Ce fericită sunt că voi participa la această Paradă la care poate îmi voi spune şi eu oful şi durerea...” Luată de mână de portărel, acum cu ochii legaţi cu o basma, Fattta Trraficattta este introdusă în sală şi aşezată la locul ei în faţă, pe unul din locurile cele mai onorabile!... După care vin, însă doi domni: unul mai în vârstă, cu barbă albă, mustăţi la fel de albe, dar părul negru, dar foarte negru, încât te miri: cum de poate fi barba albă şi părul negru, dar imediat, după ochelari se constată că este Domnul Profesor! Iar alături, exact leit de aceeaşi factură, constituţie trupească fiul domniei sale, care are, din contra, barba neagră ca pana corbului, iar părul alb, încât nu poţi să-ţi dai seama cum poate fi: barba neagră, iar părul alb? Dar domnia sa poartă aceiaşi ochelari de profesor şi ţinuta, şi păşitul, şi constituţia corporală e aceeaşi, încât mai că-ţi vine să spui că nu e tatăl şi fiul ci că ambii nu sânt decât doi fraţi! Şi între ei o doamnă... o doamnă de o frumuseţe răpitoare, dar tânără cum nu s-a mai văzut! Cu nişte sprâncene luuungi, cu nişte ochi maaari, cu o guriţă miiică, cu nişte... cu nişte sâââni de o raaară frumuseţe, cu nişte coapse îmbietoare, aţăţătoare, ispititoare... Toţi trei coboară dintr-un Mercedes superb şi merg, aproape ţinându-se de mâini, unul dintr-o parte, altul din altă parte şi ea la mijloc – Doamna. Ochii ei aruncă scântei prin părţi, în timp ce ai celor doi sunt plecaţi în pământ de parcă n-ar cuteza să-i ridice ca să arunce o privire asupra marei Case a Optimismului General nici asupra Bisericii Albe, de parcă s-ar simţi vinovaţi de ceva. Da! Uitasem să vă spun că aceştia doi fac parte dintr-o altă serie de subiecte, care încă nu au fost trecuţi în proiectul respectiv, dar sunt invitaţi aici, pentru că ei sunt personaje, aşa zise, de rezervă. Din eşalonul de rezervă. Ei vor trece şi se vor aşeza în chiar centrul sălii conduşi de portărel... După care va veni, într-un vehicul trosnind şi pârâind şi pocnind şi fumegând şi aruncând rotocoale de fum albastru/negru de-a făcut să răsune întreaga urbe/metropolă... va veni – vine Femeia Vamp, Femeia Vamp, Femeia Vamp! Ochii ei ca nişte luceferi. Obrajii ei ca nişte câmpii de maci vălurând. Sânii ei ca nişte valuri de mare îmbiind la acţiuni amoroase. Şoldurile ei ca nişte... nişte... nişte guri de infern dulce care doar atâta aştepată ca să te înghită pe tine, nenorocitule de pofticios de carne... Dânsa trece condusă de portărel şi aşteaptă în mijlocul sălii, în linişte, în poziţia unei coloane magnifice, superbe, provocatoare. Şi nu-şi aruncă privirea la nimeni dintre cei prezenţi, ea rămâne în sine, pentru sine – an sich, fur sich! după cum ar spune marele Hegel. Toţi ceilalţi din jurul ei iau poziţie aidoma piliturii de fier faţă de un magnet: orientaţi spre dânsa ca spre un centru! Femeia Vamp!...
XS
SM
MD
LG