Linkuri accesibilitate

Vladimir Putin avertizează asupra acțiunilor cu „efecte agravante asupra situaţiei din Siria”


Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a avertizat asupra oricăror acțiuni care ar putea avea „efecte agravante asupra situaţiei din Siria”, după convorbirile pe care le-a avut la Soci cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Remarca preşedintelui Rusiei, ţară care este un susţinător al regimului preşedintelui Bashar al Assad şi un furnizor de arme pentru autorităţile de la Damasc, este văzută ca un avertisment faţă de înarmarea forţelor anti-guvernamentale sau o intervenţie militară internaţională. Săptămâna trecută, Israelul a lansat raiduri de aviaţie asupra unor ţinte din Siria. Vizita lui Netanyahu în Rusia vine şi pe fundalul sporirii eforturilor diplomatice americane şi ruse pentru găsirea unei soluţii politice războiului civil din aceasta ţara care a făcut până acum peste 70 de mii de victime şi milioane de refugiaţi. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon se va afla la Moscova săptămâna viitoare.
XS
SM
MD
LG