Linkuri accesibilitate

„Eforturile pentru a se crea o Europă unită, sunt principala victimă a actualei crize din zona euro”


Percepții față de UE în ultimul sondaj de opinie al Centrului de cercetare Pew
Percepții față de UE în ultimul sondaj de opinie al Centrului de cercetare Pew

Rezultatele unui sondaj de opinie Pew referitor la raportarea europenilor față de UE și politicile comunitare.



Organizatia nonpartizană americana Pew, specializată în sondaje de opinie a dat publicităţii rezultatele studiului său anual referitor la sentimentele europenilor faţă de instituţiile Uniunii Europene mai cu seama in aceasta perioada de criză financiară. Potrivit rezultatelelor despre care scrie astazi New York Times, mai mulţi europeni decît vreodată ar putea să se opună creşterii puterilor instituţiilor europene. „Eforturile de jumătate de secol făcute pentru a se crea o Europă unită, sunt principala victimă a actualei crize din zona euro”, conchide cercetarea.

Sondajul a fost realizat telefonic in luna martie in Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania, Grecia, Polonia şi Cehia, cu între 700 şi 1100 de persoane adulte intervievate in fiecare ţară. Marginea de eroare a studiului este între 3 si 4 procente.

Citeva aspecte au fost deosebite de ceea ce se credea. Astfel, ţara care a devenit cea mai dezamagită de Uniunea Europeana şi de modul în care a acţionat in actuala criză este Franta. Anul trecut 60% dintre francezii intervievaţi spuneau că au o părere bună despre Uniunea Europeana. In luna martie a acestui an, numai 41% dintre ei mai cred asta. Numai grecii şi italienii sunt mai dezamagiti de Uniunea Europeana mai rău decit francezii.

Germanii, însă, potrivit sondajului Pew, sunt in continuare multumiti de performantele Uniunii: 60% au o părere bună.
Studiul mai arată că francezii şi germanii au opinii atit de diferite despre problemele economice cu care sunt confruntate ţările lor, încit ai impresia că locuiesc pe continente diferite si nu intr-o uniune economică. Astfel „francezii seamana din ce in ce mai mult cu spaniolii, grecii si italienii”, se arată în raportul Pew.

In Marea Britanie, declinul de „popularitate” al Uniunii Europene din cauza actualei crize nu este prea mare – doar doua procente faţă de anul trecut, adică 43 %, dar uniunea economică nu a fost niciodată extrem de populara in insulara Britanie.

77 % dintre francezi cred anul acesta că integrarea economică care exista in Uniunea Europeana a fost un factor negativ care a amplificat actuala criză. Anul trecut numarul nemultumitilor era cu 14 procente mai mic.

Potrivit unei directoare a unui firme familiale din Vincenza, citată de New York Times, apartanenţa Italiei la Uniunea Europeana nu a fost in avantajul economiei italiene. Explicaţia ei este simplă: in timp ce Germania aplică legile si reglementarile Uniunii mie în sută, in ţări precum Italia sau Spania, există întotdeauna companii care reusesc să ocolească legile si reglementarile. Cu alte cuvinte italienii si spaniolii îşi „fură singuri căciula”.

Surprinzător, în acest sondaj francezii apar ca cei mai puţini solidari cu italienii sau grecii cînd vine vorba despre pachete de ajutoare financiare de urgenţă. In schimb, germanii, în ciuda retoricii politicienilor, dovedesc cea mai mare solidaritate comunitara. La fel, in Germania sprijinul pentru moneda unica europeana este constant şi mai mare ca in Franţa sau in ţările sudice. Germanii favorizează chiar o mai mare putere economică şi financiară acordată Bruxelles-ului, părînd că nu se tem de „slabirea suveranităţii”. Era de aşteptat ca în aceste conditii de criză germanii să fie in favoarea instituirii unei politici fiscale unice şi mai dure in cadrul Uniunii.
XS
SM
MD
LG