Linkuri accesibilitate

„Ce-ţi trebuie frigider în viaţa cealaltă? Acolo nu avem nevoie nici de frigider, nici de căldări, nici de mâncare, nici de Jeep-uri, nici de telefoane mobile, nici de internet…”


Paştele Blajinilor nu prezintă o lege concretă bisericească, un canon sau testament, ci o tradiţie sfântă legată, în special, de cultul morţilor, creată din îndemnul şi înţelepciunea creştinilor – aceasta mi-au spus mai multe feţe bisericeşti. Paştele Blajinilor are o răspândire mai largă în Republica Moldova şi Bucovina. Despre cum se pregătesc moldovenii către această zi sau mai degrabă cum ar trebui să se pregătească vorbim la acest sfârşit de săptămână.

În dimineaţa zilei de Blajini, în cimitirele din toate localităţile ţării, lumea vine la mormintele părinţilor, rudelor cu pomeni. Preotul vine la morminte şi sfinţeşte aceste pomeni, care ulterior se dau de sufletul celor morţi, împărţindu-se, de obicei, copiilor, rudelor, prietenilor, dar, mai ales, oamenilor săraci. Europa Liberă a căutat să afle cum se pregătesc creştinii pentru această zi.

- „Mi-am permis şi am cumpărat şi lenjerie, o cămaşă de noapte pentru o mătuşă, ca să dau de pomană pentru bunica mea. Pentru bunelul am cumpărat ulcior, pentru un unchi de al meu am cumpărat o fructieră.”

- „Facem diferite cumpărături pentru a da de pomană de sufletul celor răposaţi: coroane, flori, şervete, căniţe, lighenaşe, bomboane, biscuiţi, colăcei.”

- „Am luat de toate: şi veselă, şi căldări… Că mama, când a decedat, a vrut tare apă, a fost însetată şi a spus să îi dau apă multă.”

- „Cratiţe.”

- „Veselă. Şi am cumpărat şi câteva lumânări deosebite. Dacă faci o dăruire, să fie din tot sufletul, să placă. Cunosc câteva rude cărora le vor fi date pomeni, dar restul – la prieteni, la săteni.”

- „Da, avem pomeni, pentru nepoţi, fini, nănaşi.”

- „Se zice că nu este indicat să se dea cuiva anume pomenile. Trebuie să dai unui om care are nevoie.

- „Acestea va fi pentru părinţii care sunt decedaţi, pentru neamuri decedate. E o însemnătate mare, dar nu am ce cumpăra. Totul s-a scumpit. Cu 600 de lei ce pot să cumpăr? E un obicei de la străbunii noştri. Şi noi, cu dragă inimă, aşteptăm ziua această zi să ne ducem la cimitir. Noi întotdeauna pomenim morţii şi aşa, nu doar în ziua aceasta. Îi pomenim întotdeauna la proscomidie. Trebuie să te rogi pentru dânşii în orice zi, că ei cu dragoste mare aşteaptă.”

- „Am luat de toate câte oleacă: şi o prostire, un şervet, tălgerele, mai iau ceva din dulciuri. Vedeţi că pentru cine e mai apropiat se dă ceva mai bun, dacă persoanele sunt de mai departe şi nu prea se ştiu, se dă ceva mai simplu. Eu vreau, cât sunt în viaţă, să dau, ca să îşi aducă aminte cineva că am dat de la mine. Ne ducem să ne amintim de toţi care sunt plecaţi din viaţă şi de acum aşa facem, că aşa e obiceiul. Trebuie să ne aducem aminte că au trăit, au fost gospodari, au lăsat ceva, ne-au crescut, ne-au educat. Şi trebuie să îi pomenim şi pe ei, şi pe noi să ne pomenească să îi învăţăm pe copiii noştri. Lasă să înveţe, lasă să ţină obiceiurile.”

- „Luăm farfor, ceşculiţe, cănuţe, pentru mai vârstnici farfurioare. Sigur că ne pregătim să-i pomenim pe cei răposaţi. Înainte era un obicei mai binevenit, că după ce se pregăteau la cimitir pomenile acestea, se aşezau pe mormânt, se dădeau pomeni, pe urmă plecau acasă, luau mâncarea şi veneau în curtea bisericii cu bucate diferite. Obiceiul acesta în curtea bisericii nu se păstrează, dar se face lângă mormânt, ceea ce nu prea e bine. Se mai duce acolo lumea, mai bea câte un rachiu, câte un vin. Perioada sovietică a mai schimbat multe lucruri.”

- „Eu personal îi pomenesc când îmi aduc aminte de persoanele pe care le cunoşteam şi, din păcate, nu sunt cu noi în viaţă şi le pomenesc. De obicei, sunt pomeniţi oamenii buni. Cei răi nu prea se pomenesc: eu mă strădui să-i uit.”

***

Pe parcursul anului, sunt ţinute mai multe zile în memoria răposaţilor, inclusiv sâmbetele. Însă un loc aparte printre acestea îl ocupă Paştele Blajinilor. Omenii se adună la mormintele celor răposaţi, unde întind mese şi îşi dăruiesc diferite pomeni, de la căni şi prosoape până la unele lucruri care sunt destul de costisitoare. Despre aceste tradiţii şi despre semnificaţia acestei zile când imaginar are loc întâlnirea celor vii cu cei răposaţi discutăm cu părintele Viorel Cojocaru, preot al Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chişinău.

Viorel Cojocaru: „Nu putem vorbi de Paştele Blajinilor fără a vorbi de Învierea lui Dumnezeu, în general. Pentru că Învierea lui Dumnezeu este printre puţinele sărbători care leagă creştinii vii şi cei adormiţi. Aşa spunem noi că Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând…”

Europa Liberă: …şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.

Viorel Cojocaru: „Deci, a dăruit viaţă. Înseamnă că Hristos a înviat din morţi, înseamnă că el a fost viu. A fost viu, a murit, a adormit şi, după aceea, a înviat din morţi. Această bucurie a Paştilor are o conotaţie mult mai largă decât o înţelegem noi, omeneşte. Nu numai că se bucură şi îngerii, şi toate puterile cereşti de această sărbătoare, se bucură şi oamenii pe pământ, se bucură şi cei care au plecat din această viaţă, care sunt în adormire sau în repaus. Şi, la început, aş vrea să fac o remarcă: în Biserica Ortodoxă nu avem cuvântul „mort”. Sau zicem noi, aşa cum ne-au învăţat unii…”

Europa Liberă: …suflete adormite.

Viorel Cojocaru: „Se zice: „A plecat în nefiinţă”. Dar nu există „a plecat în nefiinţă”. Cei care au plecat din această viaţă – şi au început viaţa ca atare – sunt cei care au adormit, se află în repaus. Până când? Până va veni a doua oară Hristos. Biserica îndeamnă ca această abundenţă de bucurie – pentru că aşa a zis Hristos, când a văzut mironosiţele: ,„Bucuraţi-vă!” – deci, abundenţa noastră, a creştinilor, e să ne bucurăm pentru că Hristos a înviat… Şi trebuie să fie o bucurie permanentă, nu numai în perioada de sărbători. ”

Europa Liberă: Pentru că, în aceste zile, cimitirele sunt împânzite de creştini, de enoriaşi care au venit la mormintele înaintaşilor – al mamei, tatei, surorii – cum trebuie să mergem la cimitir?

Viorel Cojocaru: „Această bucurie o împărtăşim celor care ne sunt dragi nouă, părinţilor, copiilor, celor care au plecat din această viaţă. Pe lângă faptul că împărtăşim această bucurie, mai aducem şi un mesaj, şi lor: „Hristos a înviat! Deci, bucuraţi-vă şi voi, unde vă odihniţi! Pentru că trupurile sunt în putrefacţie, dar sufletele sunt la Dumnezeu. Haideţi să ne bucurăm împreună de această mare sărbătoare!’ ”

Europa Liberă: Cu ce pomeni ar trebui să merg eu la mormântul apropiaţilor mei?

Viorel Cojocaru: „Pomană înseamnă a da ceea ce-ţi place ţie – la ce ţii mult la sufleţelul tău – nu din ceea ce ai tu în surplus sau din ceea ce nu ai nevoie, dar ceea ce ţi-ar plăcea ţie. Şi, când dai pomană, nu te gândeşti să vadă lumea ce dai, dar gândeşti: „Oare ce-aş mai putea da, ca să fii primul la Dumnezeu?”. Pomana înseamnă a pomeni, a te ruga, cel care a primit pomana. Deci eu sunt cel care primesc, beneficiarul pomenii. Eu trebuie să mă rog pentru cel de la care am primit pomana, să-l scriu la pomelnic, să fac metanii, să mă rog pentru ca Dumnezeu să-i uşureze suferinţa, dacă este în iad. Dacă este în rai, Dumnezeu să-l ridice, să-l aşeze cu sfinţii în Împărăţia Sa.

Deci acesta este mesajul pomenii: îţi dau ceva, ca tu să te rogi pentru el… Nu o dai aşa, ca să te vadă lumea. Pentru că este o urâciune la Dumnezeu să dai pomana din mândrie, pentru că suntem exact ca şi fariseii. Dăm din suflet, dăm ceea ce ne pare cel mai bun pentru noi. Dăm, pentru că aşa făceau buneii noştri când mergeau la cimitir, când mergeau la biserică. Dădeau ceva frumos, foarte frumos: aveau o haină, pe haina cea nouă o dădeau.”

Europa Liberă: Nu se ajunge cumva de la tradiţie la ceva păgân? Mai nou, am auzit că drept pomană ar putea să fie şi un frigider, şi un televizor, şi un covor, şi maşină de spălat, aici, în centrul Moldovei. Povestea unul dintre scriitori că s-ar primi asemenea pomeni.

Viorel Cojocaru: „Sunt o aberaţie lucrurile acestea, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, oamenii la noi în ţară obişnuiesc să spună: „Ia’ să-mi dau o căldare, ca să am căldare în viaţa cealaltă sau să dau un frigider”. Dar ce-ţi trebuie frigider în viaţa cealaltă? Acolo nu avem nevoie nici de frigider, nici de căldări, nici de mâncare, nici de Jeep-uri, nici de telefoane mobile, nici de internet… Nu avem nevoie. Acolo avem nevoie doar să se roage cineva. Avem nevoie de linişte şi pace.

Deci, pomana să fie dată, cu linişte şi pace. Dacă ai prea multe frigidere, poţi să le dai cuiva – dar nu e neapărat să le pui pe mormânt, să vadă lumea că ai frigidere, nu – ai dat cuiva, unei familii sărace, nici să nu ştii cum se numeşte. Mergi într-un sat vecin şi dai de pomană. Mai nou, am observat o chestie frumoasă la un creştin, pot să-i spun şi numele, este vorba de Petru Şarcov de la Editura creştină „Cu drag”.

Dânsul a gândit altfel de pomană: de Blajini – blajin înseamnă a fi milostiv, care te impune, într-un fel, să dai pomana – de aceste sărbători frumoase dăruieşte cărţi de rugăciune şi spune: „Uite, îţi dau o carte. Ia şi te roagă-te pentru sufleţelul tatălui meu, mamei mele. Roagă-te, ca să-i uşureze la Dumnezeu suferinţele lui”. Şi atunci, desigur, lumea s-a uitat un pic cam straniu. „Ce-i cu acesta, de dă cărţi de rugăciuni?”. Dar este cu adevărat o pomană. El ţine mult la cartea de rugăciuni, dă cartea de rugăciuni de pomană, ca să se roage lumea.”

Valentina Ursu

Valentina Ursu

Europa Liberă: Eu mă mai gândesc şi la un alt aspect: merg la mormintele părinţilor mei, merg să mă reculeg acolo, să ridic poate o rugăciune către ei, să le zic, cum aţi spus dumneavoastră: ,,Hristos a înviat!” şi lor. Să am bucata de cozonac, pască cu mine, ouă roşii şi lumânarea?

Viorel Cojocaru: „Aceasta este suficient: să avem pasca pe mormânt, să avem câteva ouă roşii, să avem cozonacul, să avem lumânărica aprinsă. Şi două-trei pomeni să dăm. Dar să nu facem schimb de pomeni, cum acum se obişnuieşte la noi: „Na-ţi” şi „Dă-mi”… Care este jertfa? Am zis: când dai, nu te gândeşti să primeşti ceva înapoi. Te gândeşti ce-ai mai putea da, ca să fie primită pomana.”

Europa Liberă: Părinte Viorel, ştiţi ce mă surprinde acum, în acest peisaj şi rustic, dar şi la oraş, când merg la cimitir? Foarte multă lume vine cu fel de fel de mâncăruri, fac şi abuz de alcool. Ce se întâmplă cu aceste mese întinse pe morminte?

Viorel Cojocaru: „Până la urmă, totuşi omul în zilele noastre tinde spre materialism. Încearcă să transpună credinţa prin material, lucru pe care nu-l acceptă biserica. Nu este exclus că ai putea servi pe cineva cu un păhărel de vin sau da de sufletul cuiva. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să depăşeşti norma. Nu înseamnă că trebuie să mergi la cimitir cu cinci litri de vin şi doi litri de ţuică, nu. Deci trebuie să fie o normă. Ţi-ai luat o jumătate de litru de vin, mergi şi-i serveşti pe cei care sunt în zonă şi îi serveşte de sufletul celor pe care i-ai pomenit. Dar nu înainte de a veni preotul să-ţi facă ridicarea.

Aceasta este important la cimitir: să vină preotul să-ţi facă ridicarea, să se roage, să facă o ectenie pentru cei adormiţi, să ridice ce ai adus tu de pomană. Şi, în felul acesta, ridicarea o faci tu în continuare, dând-o cu mâna ta celor pe care nu-i cunoşti. Pentru că aceasta este pomana: să o dai unei persoane pe care nu o cunoşti. Dacă nu o cunoşti, înseamnă că nu mai aştepţi înapoi ceva. ”

Europa Liberă: Pe de altă parte, foarte multe morminte sunt îmburuienite. Pentru că o bună parte din populaţia Republicii Moldova, aflându-se la muncă peste hotare, în căutarea unui loc de muncă, a lăsat în păragină şi mormintele. Un mormânt neîngrijit e un păcat?

Viorel Cojocaru: „E un păcat să nu avem grijă de mormintele părinţilor noştri. Pentru că, atunci când va veni Hristos a doua oară, vor învia cei adormiţi, deci, de acolo se vor ridica trupurile celor care au adormit. Şi atunci, cum ne vom întâlni noi cu părinţii noştri, la a doua înviere (?), când ne vor spune: „Dragul mamei, dragul tatei, uite ce-ai făcut: tu mi-ai lăsat mormântul în păragină”.

Oricât am trăi, aceasta este o obligaţie morală, moştenită de la părinţi, şi noi trebuie să-i educăm pe copiii noştri în acelaşi spirit. Chiar dacă persoanele sunt undeva departe, peste hotare, există vecini, rude pe care i-am putea ruga, chiar şi ajuta financiar, ca să aibă grijă de morminte, să poată da crucea cu vopsea sau cu var, sau gărduţul, sau ce mai avem acolo… Sau să reînnoiască crucea de pe mormânt, să o sfinţească. Avem posibilitatea de a îngriji de mormânt.

Pur şi simplu, iarăşi repet, este o indiferenţă faţă de lucrurile sfinte. Tot mai mult şi mai mult, creştinul nostru, lumea noastră se materializează, este în căutare de confort, este în căutare de bani, de bogăţii, de care zicea Hristos: „Toate le prinde molima şi rugina”. Molia le mănâncă, rugina le arde. Şi, în felul acesta, nu rămânem cu nimic, pentru că la Hristos cu nimic nu mergi.

Ce ţine de pomenirea morţilor, îmi pare rău de o singură chestie: lumea se concentrează doar să pomenească morţii la Paştele Blajinilor. Biserica a rânduit mai multe sărbători, mai multe zile de pomenire generală a morţilor, a celor care au adormit. Avem multe sâmbete, toate sâmbetele sunt de dat pomeni celor adormiţi. Dacă îţi este drag şi vrei să dai pomană, dă pomana în toată sâmbăta din timpul anului.”

Europa Liberă: Şi e bine să o dai totuşi, am înţeles, celui mai trist.

Viorel Cojocaru: „Celui mai trist. Mulţi dintre cei cărora le-am înmormântat apropiaţii mă întrebau: „Părinte cum ar fi trebuit să ţinem doliu?” – „Doliul nu înseamnă neapărat să plângem 40 de zile, să ne rupem hainele şi alte lucruri similare. Doliu înseamnă rugăciunea de 40 de zile, metania, de la duhovnic să cerem binecuvântarea să citim Psaltirea pentru cei care au plecat şi milostenia”. – „Cum se face milostenia?” Şi le zic: „Ai cumpărat cinci pachete de lapte, cinci pâini sau zece pâini, cum îţi dictează buzunarul tău, ai urcat în troleu şi te-ai oprit la zece staţii. Şi te asigur: la fiecare staţie găseşti câte un bătrân, care nu cere, dar este bătrân şi vezi că abia se mişcă…”

Europa Liberă: …neputincios şi merită să-i întinzi un ajutor.

Viorel Cojocaru: „Ţine, te rog, de sufleţelul celui care recent a adormit”. Să vedeţi că, venind înapoi lumea, spune: „Părinte au rămas surprins, oamenii s-au luminat. Am fost eu mulţumit că pomana a fost primită şi sunt sigur că a ajuns la cel, în al cărui nume am dat această pomană.”

Europa Liberă: Ceva mai devreme vorbeaţi despre materialism. Şi acuma, dacă mergi la cimitir, se poate vedea o competiţie în a ridica monumente, monumente foarte scumpe, foarte costisitoare. Unii spun că au adunat ultimii bănuţi pentru acestea.

Viorel Cojocaru: „Biserica noastră ortodoxă nu a ştiut de monumente până a veni perioada comunistă. Pentru că atunci s-a încercat a scoate crucea şi nu puteai lăsa aşa, pur şi simplu, mormântul. S-a înlocuit crucea cu un monument şi acum se perpetuează această tradiţie. Cea mai importantă la cimitir este crucea. Crucea simbolizează faptul că aici se odihneşte un creştin care a mărturisit pe Hristos cu viaţa lui şi a adormit în Hristos. Pentru că, iarăşi repet, când se roagă, Biserica zice: „Odihneşte-i, Doamne, pe cei care au adormit întru aşteptarea învierii şi a vieţii veşnice”. Deci aceasta denotă faptul că ei sunt creştini, că aşteaptă învierea lui Hristos şi este pusă o cruce ca să ştim să nu călcăm.”

Europa Liberă: Dacă e ridicat un monument şi crucea e pe monument?

Viorel Cojocaru: „Dacă monumentul este de 4-5 metri pătraţi şi crucea e de câţiva centimetri… Să facem o comparaţie, să vedem ce e mai important: să îngrelăm mormântul cu acest La Vărzărești (Nisporeni)

La Vărzărești (Nisporeni)

monument, să punem garduri de fier sau să fie o cruce simplă care simbolizează iarăşi simplitatea omului care a trăit. Creştinismul este simplu, creştinismul nostru ortodox este un creştinism modest, este un creştinism care te îndeamnă să fii şi tu modest, te îndeamnă să fii smerit. Dar iarăşi este vorba despre o competiţie, de o întrecere, de o mândrie, fudulie: cine va face un mormânt mai frumos. Pe de altă parte, eu înţeleg că sunt şi copii ai căror părinţi au plecat de tineri şi încearcă cumva să-şi manifeste dorul faţă de cei plecaţi. Este şi aici o…”

Europa Liberă: …explicaţie…

Viorel Cojocaru: „…o explicaţie. Dar totuşi trebuie să ţinem cont că importantă este crucea. Nu trebuie să îngrelăm mormintele părinţilor noştri. Mai bine să venim mai des la ei, decât să îi acoperim cu pietre şi cu alte lucruri.”

Europa Liberă: A devenit, la fel, o tradiţie, ca acolo unde au fost îngropaţi străbuneii, să fie buneii, să fie părinţii şi tot neamul grămăjoară. Mai nou au apărut cavourile.

Viorel Cojocaru:
„Cavoul nu este un impediment al Bisericii, pentru că însuşi Hristos a fost pus în peşteră, îngropat, ceea ce ar însemna un cavou. Cavoul s-a practicat în Ţara Românească şi se practică de mai mult timp. Biserica este împotriva incinerării, pentru că acum se fac cavouri pentru incinerări, nu pentru sicrie.”

Europa Liberă: Până nu demult au fost cimitirele eroilor, si acestea în păragină. Un cult al eroilor e specific doar pentru Biserica Română?

Viorel Cojocaru: „Deci există cultul eroilor în Biserica Ortodoxă Română, la Înălţarea Domnului, zicem noi, la Ispas, este cultul eroilor români, atunci când în toate bisericile ortodoxe române se roagă pentru eroii care au plecat din această viaţă. Biserica noastră Ortodoxă Română se bucură de două categorii de eroi sau martiri. Noi avem eroi ai neamului şi eroi ai credinţei – se numesc martiri ai neamului şi martiri ai lui Hristos – care au mărturisit pe Hristos. Şi doar în Biserica Ortodoxă Română se pomenesc ambii. Merge preotul şi zice: „Cerule, cerule mare, pomeneşte, Doamne şi pe toţi eroii, ostaşii căzuţi pentru apărarea ţării şi integritatea sfintei noastre Biserici”.

Şi mai nou, pe toţi cei care au adormit în lagăre, în închisori, în deportări, pe foamete, pentru libertatea, şi pentru demnitatea noastră. Deci Biserica Ortodoxă Română cu brio a combinat acest cult al eroilor, al lui Hristos şi al neamului. Pentru că nu putem exista ca popor şi ca naţiune, fără a avea un cult faţă de neam. Să ne păzim neamul, să ţinem la neam, să nu trădăm neamul, să ţinem la Hristos, la credinţa noastră, la obiceiurile noastre… Să nu trădăm pe Hristos niciodată.”

***

Militarii români, nemţi, ruşi, polonezi înhumaţi pe teritoriul Republicii Moldova provin din rândul celor căzuţi în al Doilea Război Mondial. Statistica nu dă cifre concrete, dar experţii vorbesc că numărul lor este de câteva zeci de mii. Despre locurile de veci şi unde se găsesc aceste morminte vorbim cu Andrei Potoroacă, seful serviciului Cultul Eroilor de la Centrul de Cultura şi Istorie Militară.

Andrei Potoroacă: „În Republica Moldova, există peste 250 de cimitire ale eroilor de război. Sunt cimitirele eroilor, cimitirele ostaşilor care au luptat: ungurii, germanii, românii.”

Europa Liberă: Care e soarta acestor cimitire?

Andrei Potoroacă: „Majoritatea cimitirelor sunt îngrijite de populaţia din localităţile respective, de administraţia publică locală. În prezent, sunt semnate trei acorduri cu Republica Moldova, acordul cu Ungaria, în 1998, cu Germania în 1995 şi cu România în 2012.”

Europa Liberă: Acorduri interguvernamentale care prevăd protejarea cimitirelor străine pe teritoriul Republicii Moldova?

Andrei Potoroacă: „Da. A fost construit Cimitirul German, care se află în apropierea Cimitirului Doina. Acolo au fost înmormântaţi peste 4.000 de ostaşi germani, rămăşiţele acestora sunt găsite pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Cât despre unguri, putem să spunem că în Bălţi a fost găsit la Cimitirul Evreiesc rămăşiţele ostaşului, în 2006, a fost reînhumat Cimitirul militar de la Țiganca

Cimitirul militar de la Țiganca

şi a fost transmis autorităţilor din Ungaria. La Bălţi s-a aflat lagărul de concentrare în timpul celui de al Doilea Război Mondial, la Bălţi, la Tighina. Dar se găsesc de asemenea şi rămăşiţele ostaşilor încă din Primul Război Mondial.”

Europa Liberă: Deci aceste acorduri interguvernamentale au fost semnate până acum doar cu România, Ungaria şi Germania? Mai sunt ţări care şi-au pierdut eroii aici, pe teritoriul Republicii Moldova?

Andrei Potoroacă: „Da, desigur, sunt multe. Şi preconizăm să avem un parteneriat cu mai multe ţări. Ne propunem să ne ocupăm cu paşaportizarea tuturor cimitirelor militare din Republica Moldova. În acest sens pregătim o propunere de proiect cu Federaţia Rusă.”

Europa Liberă: Ţara respectivă îşi asumă o parte din cheltuieli pentru ca aceste cimitire să fie menţinute în stare bună?

Andrei Potoroacă: „Da, în acorduri se prevede că cheltuielile pot fi asumate şi de către ţara ai cărei ostaşi se află înmormântaţi aici. Din păcate, noi nu avem surse de bani pentru a întreţine mormintele. De aceasta căutăm un parteneriat şi cu ţările respective. Sigur, există multe cimitire ale populaţiei noastre – atunci a Uniunii Sovietice, erau ostaşii Armatei Sovietice – sunt foarte mulţi în Austria, în Polonia, în Germania.

Un parteneriat ar însemna să mergem şi noi acolo şi să căutăm documentaţia, să vedem locurile unde se află înmormântaţi ostaşii noştri. Încă un aspect important este faptul că la noi sunt mulţi căutători de metale sau de arme din al Doilea Război Mondial. Şi, ei dacă, în timpul săpăturilor, găsesc rămăşiţele ostaşilor, nu se ştie soarta acestora, adică ce fac: le pun de o parte sau în groapă. De aceasta ar fi important să fim înştiinţaţi noi că s-a găsit ceva, ca să facem ceremonia de reînhumare, de înmormântare sau să transmitem informaţia autorităţilor ţării.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG