Linkuri accesibilitate

Eurosceptismul nu e nici de dreapta, nici de stânga, ci antiintegraționist


Cît timp la Hradul din Praga s-a aflat Vaclav Klaus, un eurosceptic învederat, drapelul Uniunii Europene nu a fost arborat pe sediul președinției cehe. În imagine, noul președinte Zeman și șeful CE Barroso ajută la arborarea drapelului Ula Hrad.

Cît timp la Hradul din Praga s-a aflat Vaclav Klaus, un eurosceptic învederat, drapelul Uniunii Europene nu a fost arborat pe sediul președinției cehe. În imagine, noul președinte Zeman și șeful CE Barroso ajută la arborarea drapelului Ula Hrad.

Comuniștii și extrema dreaptă sînt în egală măsură eurosceptici.





Euroscepticismul acoperă nesfarșite nuanțe, de la dezamăgirea ingrijorată pînă la ostilitatea violentă față de Europa, sau mai degrabă față de UE si instituțiile ei, căci exista și eurosceptici care sînt proeuropeni, in sensul respectării valorilor europene tradiționale, de la civilizația greci-romană pînă la secolul luminile si raționalismul modern, totul așezat pe solida fundație a creștinismului.

Unii politicieni se pot declara așadar proeuropeni fiind in același timp eurosceptici. Euroscepticismul se referă exclusiv la construcția contemporană a instituțiilor UE. Euroscepticii, dacă acceptă sa le acorde acestora o oarecare utilitate, doresc insa ca functionarea lor sa fie minimalista si sa nu nterfereze cu cea a guvernelor nationale.

Pentru eurosceptici, Europa e doar o asamblare de state naționale si niciun fel de federalism accelerat, care ar duce la apariția unui soi de identitate supranatională, nu trebuie acceptat. Pentru eurosceptici, identitatea națională este o valoare supremă, deasupra căreia e inacceptabil sa fie lăsată sa se dezvolte o identitate europeană.

Euroscepticul poate fi si la el acasă un partizan al statului minimalist si al economiei de piață care se autoreglementează, dupa cum poate poate si si un partizan al "statului providență". In ambele cazuri însă el e împotriva a ceea ce e perceput ca fiind birocrația atotînvaluitoare a funcționarilor nealeși de la Bruxelles.

Euroscepticismul nu tine așadar de culoarea politică si nu e de dreapta sau de stânga. Comuniștii si extrema dreapta sînt in egală măsură eurosceptici, iar pentru a da cazul Franței, e greu de distins uneori între discursul lui Le Pen, liderul istoric al Frontului National de extrema dreaptă si discursul antieuropean al comunistilor.

In schimb, mai peste tot, ecologistii -in stânga- si liberalii -in dreapta- sînt mai degrabă eurofili. Mai spre centru, cazul partidului conservator (Tory) britanic, aflat acum la putere în Anglia, este o excepție. Conservatorii lui David Cameron au facut parte, inclusiv in vremea lui Thatcher, din Partidul Popular European (PPE, crestin-democrații de centru dreapta), acreditate cel mai eurofil partid... Nici nu e de mirare, ei au fondat Europa.

Conservatorii britanici au frînat însă, întotdeauna, din interior, integrarea europeană, iar Cameron a scos partidul din PPE, in 2009, la începutul actualei legislaturi europene, făcând in schimb o alianță cu dreapta conservatoare si anti-europeană a cehului Vaclav Klaus.

Chiar si in cazul laburiștilor britanici, masa membrilor partidului e mult mai inclinată spre euroscepticism decât conducerea partidului, lucru de care adversarii conservatori (Tory) au profitat întotdeauna.

-------

După o lungă perioadă de popularitate crescândă a ideii de mişcare spre Vest iată ca de doi ani sondajele de opinie atesta o stare de amorţeală: cetăţenii moldoveni nu sunt nici eurosceptici, dar nici prea entuziasmaţi de integrarea europeană ce-ar trebui sa se producă cândva, la capătul tunelului.

În cel mai recent barometru, bunăoară, cel din aprilie, în jur de 51 la sută din cetăţeni au declarat că nu ar fi împotrivă ca ţara lor să se integreze în UE.

Aşa că nu se poate vorbi despre euroscepticism, aşa ca în 2011 când doar 47 la sută dintre cetăţeni se declarau în sondaje suporteri ai UE, faţă de vreo 60 la sută care optau pentru aderarea la o uniune cu polul la Moscova.

Dar nici despre euroentuziasmul din 2007, când numărul acestora atinsese cota de 76 la sută.

Cum se explică totuşi rata redusă de încredere a populaţiei în vocaţia europeană a ţării lor într-o perioadă în care aceasta părea că avansează cu paşi mari spre UE?

Nerăbdarea, oarecum firească, a cetăţenilor ar fi o explicaţie pe care o subliniase recent într-un interviu pentru postul nostru de radio Iurie Leancă, actualul premier interimar care a fost si mai este interfaţa politicii proeuropene a Republicii Moldova:

„Poate nu am comunicat suficient cu concetăţenii noştri din diferite categorii sociale, începând cu fermierii, terminând cu funcţionarii publici despre beneficii, avantaje şi aşa mai departe. Dar noi am realizat un lucru fără precedent în relaţia cu Uniunea Europeană. Suntem pe ultima fază, care sigur că a fost complicată de această criză politică mult prea lungă, dar oricum sunt convins că avem toate şansele să finalizăm discuţiile, să trecem la faza următoare, să pregătim aceste documente pentru parafare şi, după aceea, într-o anumită perspectivă - şi aici va depinde foarte mult de interacţiunea cu Comisia Europeană şi cu ţările membre - de semnarea, intrarea în vigoare, în momentul semnării acestor acorduri, obţinerea regimului fără de vize - sunt convins că ne vor permite să facem aşa încât percepţia să fie diferită, încât instituţiile, multe din ele care deja se aliniază la alte standarde, la alte practici să funcţioneze cu totul în altă manieră. Şi sunt convins că cetăţeanul va aprecia aceste schimbări la faţă în Republica Moldova.”

Cei mai mulţi sociologi cred totuşi că eurooptimismul a scăzut odată cu popularitatea guvernului de coaliţie dintre PD, PL şi PLDM -coaliţie care a promis să-I apropie pe moldoveni de Europa, dar s-au pierdut în crize politice fără de sfârşit. O ipoteză confirmată în mare parte şi de cetăţenii cu care am discutat astăzi subiectul pe străzile Chişinăului. Iată câteva opinii:

„Nu sunt rezultate. Ele sunt foarte aşteptate, dar conducerea noastră nu face faţă, sub drapelul european, şi atunci oamenii se uită mai mult spre est. Unde-s reformele? Măcar câteva. Europa mai mult retrăieşte pentru noi decât politicienii noştri. Clasa politică are interese meschine. Nu avem din păcate oameni de stat. Sunt nişte oameni întâmplători.”

„Pentru că din start ni s-a promis şi am pornit cu idee că e posibil. Şi deja atâta timp trece, iar oamenii nu văd nici o mişcare. Şi îşi pierde speranţa.”

„Cu conducerea de astăzi nu ajungem nicăieri. Să avem o conducere normală - da, da aşa - nu avem nici o şansă.”

„Probabil fiindcă se pierde încrederea în clasa politică. Cei de stânga - nici nu vor să audă de Europa, iar cei de dreapta - mai mult se ceartă decât fac. Eu ştiu că chiar pentru români şi bulgari, care sunt deja în UE, există restricţii pentru muncă. Nu cred că vor face vreo excepţie pentru noi.”

„Acolo pentru noi nu e loc. Nu o să ajungem noi acolo. Că suntem corupţi. Prin Rusia se poate. Acolo e de trai. S-o apucat ei de lucru binişor. Acolo e viitorul nostru.”

„Europa tot nu are putere să ne întreţină pe noi. Au şi ei criza lor.”

Ciudăţenia pe care o atesta sociologii este existenţa unui anumit număr de cetăţeni, în unele sondaje până la 28 la sută, care vor să se integreze concomitent şi în UE, şi într-o uniune economică cu Rusia, Belarus şi Kazahstan, adică în două entităţi care se exclud reciproc.
XS
SM
MD
LG