Linkuri accesibilitate

Victor Chirilă: „este o provocare la adresa celor care văd R. Moldova în cadrul Uniunii Europene”.


La Chisinau s-a aflat astazi, la manifestarile consacrate Zilei Victoriei, vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin. El a participat la concertul organizat de ambasada Rusiei in Piata Marii Adunări Naţionale şi a pledat pentru o apropiere mai mare a Moldovei de Rusia si de ţările din fosta Uniune Sovietică, deoarece, a spus politicianul rus, moldovenii ar avea multe în comun – ca istorie si cultură cu spatiul fostei URSS. Valentine Ursu i-a cerut părerea despre declaratiile făcute de vicepremierul Rusiei la Chisinau lui Victor Chirilă de la Asociaţia de Politică Externă la de la Chisinau.

Europa Liberă: Ce ar însemna această prezenţă a vicepremierului rus Dmitri Rogozin atât la Tiraspol, cât şi la Chişinău? La Tiraspol a sărbătorit Ziua Victoriei, spunând că Moldova trebuie să se apropie de Federaţia Rusă şi să adere la Uniunea Euroasiatică, la Chişinău a urcat pe scena din Piaţa Marii Adunări Naţionale unde a avut loc concertul de 9 mai organizat de Ambasada Federaţiei Ruse şi i-a felicitat pe moldoveni cu ocazia Zilei Victoriei. Ce trebuie să înţelegem din aceste mesaje pe care le-a adus Dmitri Rogozin în Republica Moldova? Şi dacă le-a adus cumva cu consimţământul autorităţilor de la Chişinău sau fără a avea acest consimţământ?

Victor Chirilă: „Eu nu ştiu, a avut consimţământul Chişinăului sau nu a avut. Este clar că dânsul a informat autorităţile noastre despre prezenţa sa atât la Tiraspol, cât şi la Chişinău. În ce priveşte mesajul, mesajul dânsului este foarte clar. Şi pentru multă lume în Republica Moldova Rusia este în Republica Moldova, Rusia nu a plecat, Rusia va fi aici prezentă – cred că acesta este mesajul pe care dânsul a vrut să îl transmită.”

Europa Liberă: Chiar el a spus la Tiraspol că înţelege prea bine că această cupă a fost ruptă în bucăţi – dacă e să-l citez pe el – dar ar trebui să fie în continuare lipită. Trebuie să fim mereu împreună – spunea Rogozin – pentru că e aceeaşi istorie, e 9 mai.

Victor Chirilă: „Evident. Dânşii au acum un proiect de reintegrare a fostelor republici sovietice. Acest proiect se numeşte „integrarea euroasiatică”. Iar în contextul crizei euro, problemelor economice şi politice cu care se confruntă Uniunea Europeană, proiectul euroasiatic este pentru multă lume din Republica Moldova destul de atractiv.

Vedem acest lucru reflectat chiar şi în sondajele de opinie care au fost publicate recent: peste 50% din cetăţenii Republicii Moldova sunt gata mâine să voteze pentru eventuala aderare a Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Kazahstan-Belarus şi ulterior la Uniunea Euroasiatică condusă de Rusia.

Deci dânsul a venit la Chişinău, ştiind despre aceste realităţi şi sigur mesajele sunt adresate celor care sunt tot mai mult şi mai mult îmbătaţi de această idee, mai ales că şi lucrurile în Republica Moldova evoluează nu atât de bine pentru perspectivele noastre de integrare europeană.”

Europa Liberă: Şi atunci să vă întreb dacă nu cumva prin aceste mesaje chiar emisarul rus ar alimenta intenţionat şi mai mult tensiunile de la Chişinău, tensiunile politice?

Victor Chirilă: „Dânsul a venit la Chişinău, ştiind foarte bine că va provoca şi mai mare dezbinare în rândul societăţii, pentru că este un lucru ştiut pentru toată lumea: ziua de 9 mai are conotaţii destul de controversate în Republica Moldova: pentru unii este eliberare, pentru alţii este ocupare, pentru alţii această zi este o zi mai mult de comemorare, de pomenire a celor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial.

De aceea dânsul ar fi făcut bine, dacă rămânea acasă, la Moscova, dacă dânsul într-adevăr doreşte ca în Republica Moldova să fie stabilitate şi să fie o armonie în societate. Or, dânsul este mai puţin interesat de aceste lucruri. Plus la aceasta, astăzi este Ziua Europei, care iată în Republica Moldova, de mai mulţi ani, se sărbătoreşte după 9 mai sau înainte de 9 mai, dar această zi este simbolică pentru o ţară care doreşte să adere la Uniunea Europeană, este parte a Parteneriatului Estic. Or, venind în această zi, dânsul transmite un mesaj: „Republica Moldova nu va fi niciodată membră a Uniunii Europene. Noi vom face tot posibilul ca această ţară să fie atrasă în proiectul nostru euroasiatic”.

Sigur, este o provocare la adresa celor care văd Republica Moldova în cadrul Uniunii Europene şi fac tot posibilul ca lucrurile să se schimbe, astfel încât ţara noastră să merite acest destin.”

Europa Liberă: Rogozin anunţa precum că această criză politică, care este urmărită în Republica Moldova, ar vorbi despre faptul că fuga la Bruxelles nu a dat roade şi nici nu va da, iar abordările din Europa sunt destul de dure, agresive şi e puţin probabil ca un patriot al Moldovei să fie de acord cu ele. E un mesaj foarte dur, cunoscând prea bine aspiraţiile pro-europene ale actualei guvernări de la Chişinău, dar şi ale cetăţenilor.

Victor Chirilă: „Este un mesaj dur, care ar trebui să îi trezească pe politicienii noştri la realitate. Din păcate, dânşii refuză să facă acest lucru de mai mult timp şi rămân în tranşee, luptând unul cu altul şi subminându-şi unul altuia perspectivele de a mai fi nişte politicieni şi nişte partide importante în Republica Moldova.

Dânşii ar trebui să înţeleagă – mă refer şi la domnul Filat, şi la domnul Lupu, şi domnul Ghimpu, şi domnul Plahotniuc – că ei sunt în aceeaşi barcă. Niciun partid, fie el Liberal Democrat, cu 31 de mandate, nu va putea să promoveze integrarea europeană, fără a avea aliaţi de nădejde, aliaţi care împărtăşesc aceleaşi idei, idealuri. Or, tot ce fac ei acum, de fapt, îşi subminează şansele de viitor de a pune în aplicare planul de acţiuni pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, pentru apropierea noastră de acele standarde care să ne aducă perspectiva de aderare la Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Domnule Chirilă, dar când din gura una demnitar rus, precum Dmitri Rogozin, auzim că interesul naţional al Republicii Moldova ar corespunde mai degrabă apropierii de Rusia, Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan şi Uniunea Euroasiatică, Dmitri Rogozin cunoaşte mai bine care este interesul naţional al Moldovei?

Victor Chirilă: „Ei au uitat că nu mai există Uniunea Sovietică şi că Republica Moldova este un stat egal cu Federaţia Rusă, chiar dacă resursele noastre, teritoriul nostru sunt mult mai mici decât ale Federaţiei Ruse. Dar dânşii în continuare se pretind „fratele mai mare” al ţării noastre, al moldovenilor şi continuă să ne înveţe care sunt deciziile pe care noi trebuie să le luăm, ce este mai bine pentru noi, cum ar trebui să procedăm, care ne sunt aliaţii, partenerii.

Dânşii trebuie să realizeze că Republica Moldova este un stat independent, chiar dacă are probleme interne, probleme politice. Dar are interesele sale proprii, cetăţenii săi au posibilitatea să se exprime care sunt interesele, care sunt opţiunile lor, democratic. Şi cred că este de apanagiul nostru să ne decidem soarta şi nu de apanagiul Moscovei şi al domnului Rogozin, în speţă.”

Europa Liberă: Poate Rusia să împiedice această apropiere a Moldovei de Uniunea Europeană? Şi dacă da, cum?

Victor Chirilă: „Sigur că poate să ne împiedice. Suntem dependenţi economic de Federaţia Rusă, energetic suntem sută la sută dependenţi de ei, de gazele naturale importate din Federaţia Rusă. Plus la aceasta, dânşii în continuare au o mare influenţă socială sau, cum se mai spune, softpower în Republica Moldova. Avem biserica ortodoxă care depinde de Patriarhia de la Moscova.”

Europa Liberă: Subordonată Patriarhiei de la Moscova.

Victor Chirilă: „Avem mass-media, avem o bună parte din cetăţeni, care, chiar dacă sunt ucraineni, beloruşi, găgăuzi, ei se percep ca ruso-lingvi şi pentru ei Rusia este patria-mamă. Sigur că există instrumente şi posibilităţi de a influenţa evoluţiile politice din ţara noastră, de a-i determina pe politicienii noştri să-şi calibreze în aşa fel deciziile încât să satisfacă interesele Federaţiei Ruse. Şi, în lumina ultimelor evenimente care au loc în Republica Moldova, noi riscăm să pierdem chiar şi susţinerea, solidaritatea Uniunii Europene, extrem de importantă pentru ţara noastră, pentru a face faţă unor astfel de presiuni, tot mai insistente din partea Federaţiei Ruse.”

Europa Liberă: Exact peste o săptămână, la Chişinău va veni comisarul european pentru extindere, Štefan Füle. Cu ce mesaj va veni el în capitala Moldovei?

Victor Chirilă: „Continuaţi reformele, nu rataţi şansa de a vă apropia de Uniunea Europeană, fiţi solidari, fiţi înţelepţi, depăşiţi actuala criză politică cât mai curând posibil. Şi formaţi un guvern, formaţi nişte instituţii stabile în Republica Moldova”. Nu cred că mesajul va fi altul. Nu cred că dânsul va veni cu indicaţii de la Bruxelles şi cu sfaturi de felul pe care le are domnul Rogozin pentru noi. Va veni să reitereze ceea ce a spus dânsul, împreună cu doamna Ashton prin declaraţia de săptămâna trecută. Şi declaraţia a fost foarte tranşantă, foarte clară şi mă miră că unii politicieni din Republica Moldova încearcă să diminueze această declaraţie şi alte declaraţii, comparându-le cu nişte sugestii sau observaţii care au mai fost făcute anterior de către oficialii europeni care ne-au vizitat Republica Moldova.

Nu este aşa. Sunt nişte atenţionări foarte grave la care politicienii noştri nu doar că trebuie să aplece urechea, dar şi să le ia ca atare, aşa cum spun ei şi să le pună în practică. În caz contrar, riscăm să ne dăunăm foarte mult şi în susţinerea politică de care beneficiem din partea Uniunii Europene şi în susţinerea economică, şi perspectivele de integrare europeană pe care atât de mult le-am aclamat în ultimii ani.”

Europa Liberă: Donule Chirilă, două mesaje destul de diferite, unul venit de la Vest, altul veni de la Est. Care mesaj, până la urmă, poate fi mai convingător: cel de la Moscova sau cel de la Bruxelles?

Victor Chirilă: „Eu cred că mesajul raţiunii trebuie să fie cel mai convingător. Şi politicienii trebuie să găsească această fărâmă de raţiune, cât mai curând posibil şi să asculte mesajele care vin, în primul rând, de la cetăţenii Republicii Moldova. Cetăţeni Republicii Moldova doresc stabilitate, linişte, doresc ca liderii politici de la Chişinău să ofere o perspectivă clară asupra viitorului Republicii Moldova. Şi cred că politicienii noştri ar trebui să se oprească din actualele lupte interne, în care s-au implicat deja de mai mult de 4 luni.”
XS
SM
MD
LG