Linkuri accesibilitate

Despre teme incomode și istoriografie comodă


Volumul „Al doilea război mondial. Memorie și istorie în Estul și Vestul Europei”.

Volumul „Al doilea război mondial. Memorie și istorie în Estul și Vestul Europei”.

Diana Dumitru: Luptăm pentru un anumit standard academic în scrierea istorică.



La Chișinău a fost lansat volumul „Al doilea război mondial. Memorie și istorie în Estul și Vestul Europei”. Unul din cei patru redactori ai cărții, Diana Dumitru, i-a acordat un interviu lui Vasile Botnaru.


Europa Liberă: Este o competiţie inegală între dumneavoastră, istoricii, mai cu seamă cei care vreţi să revoluţionarizaţi mediul academic şi mediul politic, socio-politic, care operează cu alte categorii. Dumneavoastră vreţi să topiţi un gheţar, sunteţi Don Quijoţii istoriografiei, ce vreţi, de fapt, să obţineţi? Manipulatorii obţin mai lesne victoriile lor decât dumneavoastră. Aţi spus şi astăzi: este un război pe termen lung şi atunci apucaţi să mai vedeţi roadele unei asemenea lucrări?

Diana Dumitru: „Bună întrebare. Cu siguranţă că e o bătălie inegală. Şi cu siguranţă că noi suntem din grupul celor puţini şi poate aşa, plini de fantezii şi utopii, nu ştiu dacă apucăm să vedem rezultatele, când să vedem rezultatele, cum să vedem rezultatele. Dar cu siguranţă nu neapărat luptăm pentru acelaşi teren. Totuşi s-ar putea ca noi să jucăm pe terenuri diferite.

Pe noi ne interesează, în primul şi în primul rând, mediul academic şi am în vedere comunitatea istoricilor. Luptăm pentru minţile, hai să spunem, din comunitatea istoricilor, celor care sunt de profesie istorici, celor care sunt studenţi, cei care ar trebui să aibă un standard academic, nu de militant, persoană militantă, dar, în primul rând, ar trebui să aibă un anumit standard academic în scrierea istorică.

Deci noi încercăm să stabilim nişte modele, în primul rând, de scriere, echilibrată şi echidistantă, prin volumul nostru. Şi încercăm, poate chiar prin anumite exemple, de a lansa pe piaţa academică aceste modele de scriere care pot fi utilizate diferit de diferiţi oameni. Dar, cred că primul pas pe care se cuvine să îl facem noi, ca istorici, în calitate de cercetători, să facem o cercetare de calitate, o cercetare în care suntem oneşti, în care într-adevăr punem în funcţiune toate sursele, nu facem o istorie selectivă, nu încercăm, ştiţi cum, să alegem şi să omitem teme care ne plac sau care nu ne plac.”


Europa Liberă: Dar deja e timpul? Credeţi că se poate face acest lucru, când au trecut doar 20 de ani după Marea Adunare Naţională, când încă flacăra unirii ratate mai anină spiritele şi dictatorul Ion Antonescu e numaidecât sau cu semnul plus sau cu semnul minus? E posibilă o discuţie academică în subiecte dintre acestea poate dificile?

Diana Dumitru:
„20 de ani e perioada când a crescut deja o generaţie nouă. Deci avem deja oameni de genul fiului meu care nu ştiu ce e Uniunea Sovietică. Cel puţin, de dragul lor, trebuie să începem un alt gen de discuţie. Trebuie să lucrăm asupra unui conţinut istoric, care să nu fie un conţinut istoric de partea unei baricade sau celeilalte baricade.

Cred că a sosit timpul ca să reabilităm ştiinţa istorică. Până acuma ştiinţa istorică a avut multiple merite. Vorbiţi acuma despre cauza naţională şi ceea ce s-a făcut pentru poporul de pe acest tărâm din Basarabia. S-au făcut lucruri demne de respect, pentru că, într-adevăr, o generaţie anterioară de istorici au lucrat şi ei, ca să descopere şi să lucreze asupra multor pete albe.

Da, mai sunt multe lucruri de făcut. Şi problema este că într-adevăr ceea ce s-a făcut până acuma a mers pe formula unui partizanat politic. Dumneavoastră ştiţi foarte bine că se aleg temele sau se lucrează la un gen de teme, sau se omit alte aspecte, în funcţie de cum se plasează ideologic, în mare parte, o persoană, ceea ce considerăm că nu este un lucru normal pentru un cercetător ştiinţific.”

Europa Liberă: Cum poate fi ferită şcoala şi învăţământul, în general, de genul acesta de istoriografie?

Diana Dumitru:
„Numai prin gândire critică şi s-ar putea prin existenţa posibilă a unor manuale de alternativă. E o tendinţă, într-un fel, aş vrea să spun „normală”, că majoritatea statelor, indiferent că sunt state din Est, că sunt state din Vest, încearcă să impună un model, mai ales, când vine vorba de manualul de istorie, un model, un discurs oficial care ar contribui la educarea unui anumit tip de cetăţean, cetăţean care trebuie să fie patriot, trebuie să fie devotat statului respectiv. Dar diferite state au o experienţă anumită, o experienţă, unele mai mică, altele mai mare, la acest capitol. Şi atunci poate ar trebui să ne uităm la experienţele pozitive pe care le au diferite state.”

Europa Liberă: Experienţa nemţilor este o experienţă pozitivă?

Diana Dumitru:
„Da. Şi poate aţi auzit că este un caz destul de mediatizat, este experienţa scrierii unui manual comun între francezi şi germani. Ştiţi că este un caz destul de bine cunoscut în care practic s-a încercat să se depăşească un anumit conflict, un conflict la nivel iarăşi de memorie, care a durat de generaţii, găsindu-se un consens, încercându-se o abordare nuanţată, la o situaţie destul de complicată, fără a diviza clar cine e victima, cine e agresorul sau de a vorbi în istorie în culori alb şi negre.”

Europa Liberă: Astăzi vă imaginaţi că ar putea să fie un asemenea manual scris, cu participarea istoricilor din Moldova? Şi cu cine credeţi că ar trebui să fie scris un asemenea manual?

Diana Dumitru:
„Extraordinar. Evident că mă întrebaţi dacă cu istoricii din Moldova şi din Federaţia Rusă. Indiscutabil, acesta e răspunsul. În principiu, ar fi posibilă o asemenea încercare. Totul depinde cred că de oamenii care vor fi incluşi în această comisie, de nivelul lor, în primul rând, de competenţă, dar şi nivelul lor de ideologizare, pregătirea lor de a merge în întâmpinarea unui altuia şi de a crea un conţinut al unui manual de istorie care să lase loc pentru gândire critică, să lase loc pentru mai multe întrebări în continuare şi care să stimuleze, în primul rând, copiii pentru cercetarea ulterioară şi care nu neapărat să stârnească ostilităţi, negativism. Dar să pună indiscutabil şi întrebări incomode, să vorbească despre pagini tragice şi dureroase, cu respect pentru diferite părţi implicate.”

Europa Liberă: Dumneavoastră înţeleg că v-aţi asumat o întrebare incomodă în acest volum şi este o întrebare pe care uneori politicienii, în special, o evită pentru că răspunsul nu le convine. Credeţi că este un subiect care ar trebui să şi-l asume, nu ştiu, clasa politică, guvernanţii, societatea, ca să dea exemplu de responsabilitate în faţa istoriei?

Diana Dumitru:
„Acum eu am două răspunsuri la întrebare. Reieşind din experienţa altor state, în cazul respectiv, cu siguranţă, fac referinţă la Germania, care este statul model privitor la faptul cum şi-a asumat responsabilitatea sa în cazul Holocaustului, spre exemplu, şi marea majoritate a tuturor celor care au observat şi cunosc cum a reacţionat Germania, care a fost procesul prin care a trecut, îl consider un model demn de a fi emulat.

În acelaşi timp, pur personal, ca istoric, nu ştiu dacă neapărat clasa politică poate rezolva aceste probleme. Cu siguranţă, prezenţa acestei teme în spaţiul public, prezenţa acestei teme în curriculum de istorie, cred că îşi are rostul în cunoaşterea subiectului, în dezamorsarea anumitor tensiuni care există.”

Europa Liberă: Atunci trebuie să vă întreb altfel. Cercetând aceste subiecte şi să spunem clar că este vorba despre Holocaustul şi persecutarea evreilor şi a romilor, dacă, cercetând aceste subiecte, aţi descoperit că aceste teme au fost deliberat tăinuite şi ţinute în sertare sau nu?

Diana Dumitru:
„Da, în mare parte, aceste teme au fost deliberat tăinuite, în diferite perioade, din diferite motive. În perioada sovietică, din cauza că împiedicau mitul creării unui popor unic erou sau al unui popor unic victimă, poporul sovietic. Deci fragmentarea care presupunea istoria Holocaustului pentru că în situaţia discuţiei şi cercetării Holocaustului, indiscutabil, apărea grupul populaţiei evreieşti ca o victimă, ştiţi cum, mai victimă decât alţii…”

Europa Liberă: Iar călăii, la rândul lor sau autorii Holocaustului trebuie să fie doar nemţi?

Diana Dumitru:
„În perioada sovietică, din motive respective, se omitea, într-un fel, pentru că în diferite circumstanţe se folosea eufemismul „cetăţeni sovietici” sau „cetăţeni paşnici”, de exemplu, în cazurile când era [vorba de] locul înhumării anumitor evrei care au fost undeva împuşcaţi sau asasinaţi. Chiar dacă există plăci comemorative din perioada sovietică, pur şi simplu, se folosea terminologia respectivă.”

Europa Liberă: Şi după ce Uniunea Sovietică s-a destrămat?

Diana Dumitru:
„După, deja când am început a cerceta tema respectivă, se observa clar o reticenţă printre istoricii cu propensiune, hai să spunem, pro-românească din cauza iarăşi, din presupunerea că cercetarea Holocaustului va aduce în lumină multe chestii neplăcute, care, cumva, poate ar dăuna cauzei românismului. Şi, de fapt, exact din aceleaşi considerente istoricii cu propensiune, hai să spunem, pro-rusă sau pro-sovietică considerau că este o temă care ar trebui studiată.

Atunci, din start, m-am trezit fiind întrebată de colegii mei de care parte a baricadei sunt. Şi, în încercarea mea de a răspunde că, pur şi simplu, încerc să fac cercetare, adică în mod serios încerc să văd ce s-a întâmplat pentru că mi-am dat seama, cu multă ruşine, la un moment dat, că eu, fiind istoric, care am făcut studiile în istorie, practic nu cunoşteam mai nimic din ce s-a întâmplat cu evreii în Basarabia, în anii războiului. Când încercam să găsesc ceva, ca să pot citi, să înţeleg mai multe, nu prea aveam ce găsi…”
XS
SM
MD
LG