Linkuri accesibilitate

Reincriminarea insultei şi calomniei sau cui îi mai pasă de jurnaliştii incomozi


Mulți uită că România a dezincriminat calomnia şi insulta sub presiunea Uniunii Europene, care a monitorizat ani la rând abuzurile făcute de puterea de la Bucureşti împotriva jurnaliştilor.


Parlamentarii romani nu stiu inca ce sa faca in privinta reincriminarii calomniei si insultei, dupa o decizie data acum o saptamina de Curtea Constitutionala. Jurnalistii sint la rindul lor impartiti si nu mai vor, cu tot dinadinsul, ca acum zece ani, dezincriminarea calomniei.

Premierul Victor Ponta a declarat ironic ca de dragul presei ar fi in stare sa dea si o lovitura de stat, dar a evitat sa critice decizia Curtii Constitutionale, explicind in acelasi timp ca in perioada in care era parlamentar s-a opus acestei idei. Presedintele Traian Basescu se opune la rindul sau reincriminarii calomniei si insultei, desi judecatorii Curtii Constitutionale considera ca nu exista un model european in acest sens, de vreme ce din 47 de state ale Consiliului Europei, 33 de tari, inclusiv Germania, incrimineaza cele doua fapte.

Multi jurnalisti pleaca de la premisa ca promiscuitatea in care a ajuns presa romaneasca ar avea printre cauze si dezincriminarea calomniei si insultei si ca multi dintre cei care apar la televizor, comentatori si politicieni ar fi mai civilizati, daca legea ar fi mai dura. Dreptul la opinie a fost intr-adevar convertit in ultimii ani atit de politicieni, cit si de oamenii de televiziune, care de dragul ratingului sint dispusi sa faca si sa accepte aproape orice. Altfel spus, sub eticheta libertatii de expresie se vehiculeaza limbajul agresiv.

Politicienii nu par foarte interesati de subiect, dar liderii de opinie din mass-media de la Bucuresti dezbat posibilele solutii. Pentru unii insulta ar trebui sa ramina sub jurisdictia dreptului civil, dar calomnia sa fie pedepsita penal, pentru ca in anii din urma au fost puse cu foarte mare usurinta calificative. Pentru altii, dimpotriva, calomnia ar trebui sa ramina in domeniul civil, pentru a nu periclita anchetele jurnalistice serioase, in schimb insulta ar trebui pusa pe lista pedepselor penale.

Multi uita insa ca Romania a dezincirminat calomnia si insulta sub presiunea Uniunii Europene, care a monitorizat ani la rind abuzurile facute de puterea de la Bucuresti impotriva jurnalistilor. Intr-un stat in care democratia nu sta bine pe picioare, iar libertatea presei este considerata doar partiala de organizatiile internationale, este mai bine probabil sa fie dezincriminate atit calomnia, cit si insulta, tocmai pentru a-i proteja pe jurnalistii care pun in dificultate puterea.

In 2006, guvernul de dreapta din Romania a modificat Codul penal, abrogind insulta si calomnia. In ianuarie 2007, Curtea Constitutionala a decis, totusi, ca aceasta abrogare este neconstiutionala, pentru ca ar ramine neprotejate dreptul la onoare si la propria imagine, valori consacrate in Constitutia Romaniei. Aceasta decizie a Curtii Constitutionale a fost ignorata ani in sir de Parlamentul de la Bucuresti, in vreme ce judecatorii au aplicat in acest domeniu legea in mod aleatoriu, unii au dat verdicte penale, pentru calomnii si insulte, altii doar amenzi civile. Pentru a face o oarecare ordine, Inalta Curte de Casatie si Justitie a dat o interpretare unitara legii, precizind ca, in pofida deciziei Curtii Constitutionale, insulta si calomnia nu pot fi repuse automat in Codul penal, fara interventia Parlamentului. Acum o saptamina, Curtea Constitutionala a declarat aceasta hotarire a Inaltei Curti drept neconstitutionala.
XS
SM
MD
LG