Linkuri accesibilitate

Peter Stano, purtător de cuvânt al UE: „Instituțiile statului au fost folosite în interesul unui grup restrâns. Este o amenințare pentru evoluția democratică a Moldovei.”


După adoptarea la Chișinău a amendamentului la legea Curții Constituționale care permite demiterea judecătorilor Curții dacă nu au „încrederea” parlamentului și după măsura care constă în ridicarea pragului electoral, coordonatoarea politicii externe și de securitate a Uniunii Europene, Catherine Ashton și comisarul european Štefan Füle au dat publicității o declarație în care își exprimă îngrijorarea față de aceste măsuri. Corespondentul nostru la Bruxelles, Dan Alexe, i-a cerut lui Peter Stano, purtătorul de cuvânt al Comisarului european responsabil cu extinderea UE să explice în ce constau, concret, obiecțiile oficialilor europeni.

Europa Liberă: Domnule Peter Stano, în ce constau obiecțiile concrete ale UE adresate Moldovei în urma ultimelor măsuri adoptate la Chișinău? Să luăm de pildă ridicarea pragului electoral la 7%. In ce constă obiecția UE, dat fiind că într-o țară candidată cum e Turcia, care și-a început de mulți ani negocierile de aderare, pragul electoral e situat la 10%, ba chiar și în Italia, țară membră, pragul de de 8% pentru alegerile în senat?

Peter Stano

Peter Stano

Peter Stano: Nu e vorba aici neapărat de pragul electoral sau de procente. E vorba de modalitatea și rapiditatea cu care au fost adoptate anumite legi. Comisarul Fule și șefa diplomației europene Catherine Ashton și-au exprimat îngrijorarea mai ales față de felul în care a fost modificat statutul Curții Constituționale. Demiterea judecătorilor Curții dacă nu au „încrederea” parlamentului. E vorba aici de legi care modifică funcționarea democrației Moldovei. Ingrijorarea UE e cauzată de graba extremă cu care aceste legi au fost adoptate fără nicio consultare cu societatea civilă moldoveană și fără nicio consultare cu instituțiile europene, astfel încât să fie respectate standardele UE, de exemplu cele stabilite de Comisia de la Veneția a Consiliului Europei. Toate aceste legi moldovene sînt adoptate într-o manieră din ce în ce mai îngrijorătoare, atât pentru statele membre ale UE, cât și pentru Comisia Europeană. E vorba de legi care amenință independența principalelor instituții naționale ale Moldovei și care pot fi un obstacol în calea dezvoltării democratice a Moldovei.

Europa Liberă: Moldova era un elev model pînă recent. Riscă oare Moldova să-și vadă acum puse în pericol negocierile în vederea liberalizării regimului vizelor?

Peter Stano: Nu aș intra în asemenea detalii acum. E prea devreme pentru asta. Noi am căutat doar să tragem un semnal de alarmă și sperăm acum că liderii politici moldoveni vor reflecta la aceste mesaje ale noastre și că vor face astfel încât să nu mai avem motive de îngrijorare. Vrem să nu ne mai îngrijoram în chestiunile legate de guvernare și în mecanismele politice ale țării.

Europa Liberă: Putem spune atunci că principala îngrijorare în Bruxelles a fost dată de graba cu care au fost luate anumite măsuri, iar nu de conținutul lor real?

Peter Stano: Cu am spus, întreaga situație trebuie văzută în contextul în care mai multe legi și amendamente au fost adoptate cu o grabă extremă, fără nicio consultare mai largă, fără respect pentru standardele europene. Toate acestea arată o tendință îngrijorătoare în mecanismul luării deciziilor în Moldova. Instituțiile statului au fost folosite în interesul unui grup restrâns. Aceste măsuri, dacă sînt duse pînă la capăt, constituie o amenințare pentru evoluția democratică a Moldovei și pentru funcționarea independentă a instituțiilor într-un stat democratic.
XS
SM
MD
LG