Linkuri accesibilitate

Liga Arabă condamnă bombardamentul israelian în Siria


Avioanele de luptă israeliene au lovit astăzi ținte din capitala Siriei, Damasc, și din împrejurimi, provocând mai multe explozii în încercarea de a opri transportul unor arme sofisticate către milițiile islamiste Hezbollah din Liban. Presa de stat siriană a relatat că rachetele israeliene au lovit un centru de cercetări militare și științifice de lângă Damasc și că ar fi făcut victime. Un oficial de securitate din Orientul Mijlociu a declarat agenției AP sub condiția anonimatului că ținta raidurilor israeliene a fost racheta Fateh-110, care are sisteme de ghidare mai bune decât oricare armă folosită în prezent de Hezbollah împotriva Israelului. Raidul israelian a fost condamnat de guvernul Siriei, al Egiptului, de Iran și de Liga Arabă.
XS
SM
MD
LG