Linkuri accesibilitate

Judecătorii CC din Moldova vor putea fi demişi de deputaţi


Parlamentul de la Chișinău a votat în două lecturi un amendament la legea Curții Constituționale care prevede că judecătorii Curţi vor putea fi demişi de deputaţi, dacă se va dovedi că și-au încălcat jurămîntul. Info Prim Neo relatează că potrivit amendamentului propus de PCRM, mandatul judecătorilor constituţionali va putea fi ridicat cu votul a 61 de deputaţi, la propunerea a 25 de dintre ei.

Amendamentul mai prevede micşorarea termenului de examinare a sesizărilor de către judecătorii Curţii Constituţionale, de la 6 la 3 luni.

El a fost adoptat cu ajutorul voturilor coaliției neoficiale condusă de comuniști și de liberal-democrați.

Unul din autorii proiectului, deputatul comunist Artur Reşetnicov, e citat de Info Prim Neo cu declarația proiectul ar contribui la respectarea Constituţiei şi la restabilirea ordinii de drept în Republica Moldova.

Amendamentul îi expune pe toți cei șase magistrați ai Curții, nu doar pe cei doi care sunt numiți de parlament.

Gianni Buquicchio, președintele Comisiei pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei, cunoscută sub numele de Comisia de la Veneția, a criticat aspru amendamentul, spunînd, potrivit Unimedia, că acesta „contravine standardelor europene privind justiția constituțională și este o violare clară a articolului 137 din Constituția Republicii Moldova”.
XS
SM
MD
LG