Linkuri accesibilitate

Șapte zile fără nimic surprinzător


V. Ciornei: „Pauza de după 1 mai, solicitată de Partidul Comuniştilor, ar putea fi interpretată folcloric.”





Săptămâna politică discutată de Vasile Botnaru și jurnalistul Vsevolod Ciornei.


Vsevolod Ciornei: „Nu ştiu dacă mai putem vorbi de surprize în situaţia noastră. Săptămâna aceasta, în principiu, nu s-a întâmplat nimic surprinzător. Parcă-parcă se preconiza să se întâmple azi, dar înţeleg că Parlamentul acum are o singură ocupaţie importantă: anunţarea pauzelor în lucrul Parlamentului... Nu ştiu, pauza de după 1 mai, solicitată de Partidul Comuniştilor, ar putea fi interpretată folcloric, aşa, că după ce au avut şi o manifestaţie de protest, dar probabil, şi nişte manifestaţii mai gastronomice, era necesară o pauză pentru a echilibra organismul, după nişte abuzuri. Dar dacă situaţia se repetă şi astăzi, probabil, că urmează nişte negocieri de culise: care lucruri sunt cele mai importante şi decisive în politică pe care noi nu le putem vedea şi despre care putem doar să ghicim. Continuă această luptă între PD şi PLDM – ca să nu personalizăm, cum ne-a îndemnat ex-prim-ministrul – o luptă de care profită, în primul rând, PCRM, votând ba cu unii, ba cu alţii, şi urmărindu-şi scopul principal, erodarea, să zicem aşa, a autorităţii viitoarei incerte Alianţe pentru Integrare Europeană.”

Europa Liberă: Mai multă lume spune că a crescut brusc nivelul cinismului, ca şi al pH-ului, politicienii nu se mai ascund îndărătul unor principii şi valori. Şi se vede de la o poştă, cu ochiul neînarmat că se negociază: ba schimbăm sistemul electoral, ba îl dăm jos pe procuror etc., etc. Aceasta e ceva neobişnuit?

Vsevolod Ciornei:
„Nu prea este neobişnuit la noi, pur şi simplu, lucrurile devin prea evidente şi nu sunt respectate nici minimele aparenţe ale decenţei deja. Mi se pare că în această privinţă şi-a jucat rolul acea decizie destul de echivoc interpretată de toată lumea a Curţii Constituţionale: atât felul în care a fost luată, dată la care a fost luată, timpul în care a fost luată, modul, rezultatul şi toate cele. Şi atunci când o instituţie considerată arbitru în bătăliile juridice şi politice devine ţinta suspiciunii – cum tot ea, această instituţie, s-a exprimat – atunci într-adevăr lucrurile se declanşează aşa şi nihilismul juridic, etic, monden, să zicem aşa, se pare că îşi pierde limitele. Nu ştiu unde se va ajunge, poate că e o culme a crizei care va genera o rezolvare, până la urmă.”

Europa Liberă: Mai există măcar un băţ de răsărită, cum se spune la ţară, de care se poate agăţa cetăţeanul?

Vsevolod Ciornei:
„Cetăţeanul eu cred că trebuie să înţeleagă un lucru, să nu mai aştepte – eu cred că foarte mulţi au şi înţeles acest lucru deja – să nu aştepte minuni de la politicieni, să nu îşi lege speranţele care ţin de viaţa lui personală, de viaţa familiei lui, de politicieni, de speranţa că un stat sau oamenii care reprezintă statul în Republica Moldova, îi vor rezolva problemele sau vor influenţa problemele lui. Îmi aduc aminte că Bertolt Brecht zicea că, dacă alegerile ar schimba într-adevăr ceva, ele demult ar fi fost anulate de către politicieni.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG