Linkuri accesibilitate

Şedinţa Parlamentului amânată la cererea PCRM


Şedinţa Parlamentului a fost amânată pentru vineri, 3 mai, la solicitarea fracţiunii PCRM. Liderul partidului, Vladimir Voronin, a spus că are nevoie de timp pentru a discuta asupra candidaturii la funcţia de preşedintele al Parlamentului.

Săptămâna trecută, Parlamentul, cu votul PLDM, PCRM, al liberalilor reformatori şi al deputaţilor din grupurile Dodon şi Mişin, l-a revocat pe Marian Lupu din funcţia de preşedinte al forului legislativ. Numirea vicepreşedintei Liliana Palihovici la conducerea interimară a Parlamentului a fost contestată de liberalii lui Mihai Ghimpu la Curtea Constituţională.

Se aştepta ca astăzi Parlamentul să dezbată rapoartele celor două comisii speciale create săptămâna trecută – Comisia privind examinarea impactului Legii privind modificarea sistemului electoral şi cea de studiere a circumstanţelor numirii procurorului general.
XS
SM
MD
LG