Lilia Carasciuc: „Eficienţa luptei cu corupţia este extrem de joasă”

Două organizaţii - Transparency International Moldova şi Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei - au realizat şi în acest an un raport privind modul în care autorităţile publice centrale şi-au fructificat în 2012 sau irosit politicile anticorupţie adoptate. Directorul Transparency International Moldova, Lilia Carasciuc, ne va oferi amănunte relevante din acest raport.

Europa Liberă: Aşadar, un nou raport asupra politicilor anticorupţie ale autorităţilor publice centrale, elaborat pentru perioada 2012 de Transparency International – Moldova în parteneriat cu Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC), cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova… Înainte de a vă întreba despre principalele concluzii pe care dle conţine raportul respectiv, ce trebuie să înţelegem că sunt politicile anticorupţie şi cât de clar sunt formulate pentru autorităţile publice centrale?

Lilia Carasciuc: De fapt aceste politici fac parte din Convenţia ONU împotriva corupţiei, de aceea şi Republica Moldova, şi câteva zeci de alte ţări au semnat că vor implementa aceste politici. De aceea, mai mare claritate nu poate să fie.

Europa Liberă: Care sunt, din perspectiva acestei Convenţii şi din perspectiva de elaborare şi realizare a acestor politici, care sunt principalele concluzii ale raportului?

Lilia Carasciuc: În primul rând, ne-am axat pe următoarele 7 politici: este vorba despre politica conflictelor de interese, declararea şi controlul veniturilor şi proprietăţii, calitatea paginilor web ale autorităţilor publice, transparenţa în gestiunea finanţelor publice, eficientizarea sistemului de petiţionare, aplicarea mecanismului intern de prevenire a corupţiei şi calitatea liniilor fierbinţi. În linii generale, putem să spunem că, în pofida faptului că a fost creat cadru, legal şi instituţional de prevenire a corupţiei, au fost adoptate legi, au fost create mai multe instituţii anticorupţie ca în orice ţară apropiată, eficienţa luptei cu corupţia este extrem de joasă. Vă pot da şi câteva exemple: în ceea ce ţine de conflictul de interese, da, a fost cerat cadrul instituţional, a fost creată Comisia Naţională de Integritate, şi totuşi aproape că nu există cazuri când funcţionarii publici declară conflicte de interese. Sigur că este şi un progres: la insistenţa societăţii civile şi mass-media Comisia Naţională de Integritate deja a constatat mai multe cazuri de conflicte de interese şi mie îmi pare că prima persoană care a fost pedepsită pentru conflict de interese a fost ex-procurorul general, domnul Zubco. Ceea ce ţine de declararea veniturilor şi proprietăţii funcţionarilor, mai multe persoane în instituţiile publice care cunosc despre discrepanţe evidente, nu raportează despre acestea şi aşteaptă până când CNI va căuta, va găsi în acele mii de declaraţii aceste cazuri. Există un sistem de control intern, dar foarte puţine persoane au fost atrase la răspundere pentru încălcarea rigorilor legii. De asemenea, în achiziţiile publice se recurge la contracte cu companii afiliate, mărind preţurile contractelor şi cauzând pierderi la buget.

Europa Liberă: Aţi formulat ca de obicei şi recomandări. Întâi de toate, cum se regăsesc recomandările şi concluziile unor asemenea cercetări, soldate cu un raport cuprinzător, în felul în care înţelege o autoritate sau alta să-şi continue activitatea? De exemplu, ce efecte a avut documentul similar de anul trecut?

Lilia Carasciuc: Eu aş spune că în anul trecut chiar am avut nişte practici, experienţe destul de pozitive. De exemplu, TI a constatat că există neclarităţi în definiţia conflictului de interese în lege, şi această definiţie a fost modificată; noi am constatat că este necesar de a pune persoane responsabile pentru conflictele de interese, şi aceste persoane au fost desemnate; noi am constatat că nu există pedeapsă pentru nerespectarea legii privind conflictele de interese şi această pedeapsă a fost stabilită; am constatat că nu funcţionează CNI, în sfârşit el deja funcţionează; am constatat că acest CNI nu va putea manual prelucra aceste zeci de mii de declaraţii şi trebuie de automatizat acest sistem, şi deja se discută că va fi acest sistem automatizat.

Europa Liberă: Societatea civilă, iată, monitorizează şi raportează bunele sau mai puţin bunele practici anticorupţie ale autorităţilor… Există mecanisme, în afară de cele etice, care să le facă să reacţioneze la metehnele constatate pe care chiar să le îndepărteze sau…

Lilia Carasciuc: Ca atare, trebuiau să se autosesizeze după buchea legii. Dar dacă leghea nu funcţionează, de aceea şi este societatea civilă ca să reamintească despre responsabilitatea instituţiilor statului de a-şi onora obligaţiunile.

Europa Liberă: Republica Moldova este, dacă nu chiar patria, atunci e măcar un loc extrem de popular unde multe se fac doar „de ochii lumii”… Prevenirea corupţiei nu este deloc o excepţie în acest sens… Cum să-şi dea seama cetăţenii de cazurile de descurajare principială a corupţiei, dar şi de cele în care e doar prefăcătorie sau praf în ochi?

Lilia Carasciuc: Mie mi se pare că la noi cetăţenii îşi dau seama, deja au experienţe de zeci de ani în acest domeniu şi de aceea nimeni nu-şi face prea multe iluzii. Dar este o problemă în Republica Moldova. Dacă până acum noi mai mult apăsam asupra faptului existenţei corupţiei în Republica Moldova, în ultimul un an, poate jumătate de an încoace, mai mult deja ne îngrijorăm de capturarea instituţiilor de stat de interesele unor persoane, ne îngrijorăm de politizarea prevenirii corupţiei. Şi aceasta nu este o declaraţie emoţională: legea se aplică selectiv la unele persoane, prezumţia nevinovăţiei absolut nu se respectă asupra altor persoane, politice am în vedere. Se face referinţa la prezumţia nevinovăţiei chiar dacă mulţi martori insistă public că sunt gata să demonstreze vinovăţia acestor persoane. Dosare se deschid, sau se închid, sau se spune acum că dispar într-o legătură strânsă de situaţia politică. Instituţii de stat funcţionează pentru a colecta materiale compromiţătoare şi le lansează public, sau chiar admit scurgeri ilegale de informaţii într-un moment de vârf a tensiunii politice şi de aceea aceasta ne deranjează deja mai mult decât corupţia. O situaţie la care niciodată nu ne-am gândit să se ajungă.

Europa Liberă: Aţi enumerat de fapt nişte elemente ale actualei situaţii politice. Cum influenţează de exemplu acest, dacă nu haos, cel puţin un fel de incertitudine politică asupra fermităţii cu care se poziţionează autorităţile publice împotriva practicilor viciate de corupţie? Altfel spus, e perioada prielnică pentru lupta cu corupţia vremea de tulburare politică, sau dimpotrivă?

Lilia Carasciuc: Lupta cu corupţia întotdeauna trebuie să aibă loc. Dar iată aşa o situaţie discreditează lupta cu corupţia pentru că întotdeauna sunt numeroase dubii, nu doar din partea instituţiilor specializate, nu doar din partea misiunilor internaţionale, dar din partea întregii populaţii: ce se întâmplă de fapt? Se luptă împotriva corupţiei sau se luptă între câteva persoane politice?

Europa Liberă: Viaţa celui aflat la vârful unui minister, de exemplu, e scurtă?… în sensul funcţiei bineînţeles… Cum influenţează provizoratul sau incertitudinea aflării în post… asupra acestor eforturi?

Lilia Carasciuc: Astfel de situaţii demotivează persoanele care sunt responsabile de a preveni corupţia în instituţiile lor, starea aceasta de provizorat le pune în situaţia în care trebuie pur şi simplu să înghită, să execute nişte decizii care absolut nu sunt nici discutate cu societatea civilă şi câte odată sunt lipsite de logică.

Europa Liberă: Un clasament al autorităţilor centrale în funcţie de calitatea politicilor anticorupţie cum ar arăta, sumar măcar…?

Lilia Carasciuc: Am făcut un clasament al 20 de autorităţi publice centrale şi sigur că acest clasament nu ne spune unde este mai puţină sau mai multă corupţie, dar ne spune, cel puţin teoretic, unde mai bine se previne fenomenul corupţiei şi unde mai puţin. Şi în acest clasament pe primul loc s-a plasat Centrul Naţional Anticorupţie, ceea ce este aş spune şi natural, pentru că este o instituţie de profil, pe locul II – Ministerul Finanţelor, urmează Serviciul Vamal, Inspectoratul Principal Fiscal de stat, dar acest clasament se încheie cu Ministerul mediului şi Ministerul Culturii. Şi aceasta este în mare parte datorită faptului că aceste două ministere au fost mai puţin transparente, mai puţin au colaborat, de aceea în mare parte a trebuit să ghicim ce se întâmplă, decât pe informaţia care trebuia să ne fie plasată de către aceste două autorităţi publice.