Linkuri accesibilitate

Vagoanele instalate de autoritățile transnistrene la Varnița cumpărate la Chișinău


Postul Jurnal TV relatează că vagoanele instalate de autoritățile transnistrene la Varnița pentru câteve ore vineri noaptea pe post de puncte de control vamal au fost cumpărate în aceeași zi de la Chișinău. Administratorul firmei care le-a vândut, Grigore Bernavschi, a declarat televiziunii că vagoanele au fost cumpărate de un cetățean ucrainean, Vladimir Malahov care ar fi spus că dorește să le folosească pentru adăpostirea paznicilor în livezi de prune din stânga Nistrului.
Autoritățile transnistrene au încercat să instaleze patru posturi vamale în apropiere de satul Varnița situat în zona de securitate, în raza Benderului și subordonat autorităților moldovene. Localnicii au opus rezistență fizică, mutând vagoanele în urma unor îmbrânceli cu vameșii și militarii transnistreni. Comisia Unificată de Control a decis sâmbătă evacuarea definitivă a posturilor.
XS
SM
MD
LG