Linkuri accesibilitate

Luni se reunește comisia parlamentară care reanalizează trecerea la sistemul electoral mixt


Luni are loc şedinţa publică a comisiei parlamentare, creată joi pentru a reanaliza legea privind trecerea la sistemul electoral mixt. Comisia a fost creată după ce Consiliul Europei a spus că adoptarea „sistemului electoral mixt” s-a făcut în grabă. Ședința publică condusă de deputatul liberal-democrat Tudor Deliu va fi deschisă presei, societății civile și experților în drept. Într-un interviu acordat Europei Libere, secretarul-general al Consiliului Europei Thorbjørn Jagland a afirmat că adoptarea unui nou cod electoral este o chestiune prea importantă ca să nu fie discutată mai înainte cu societatea civilă. Noul cod prevede ca 51 de deputați să fie aleși pe liste de partid, iar 50 prin vot uninominal. Parlamentul a creat şi o comisie specială care va investiga modul în care a fost votat noul procuror General, Corneliu Gurin. Ambele comisii parlamentare au fost create prin votul deputaţilor comunişti şi liberal democraţi.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG