Linkuri accesibilitate

La Varniţa au fost demontate posturile de control instalate unilateral de transnistreni


OSCE a condamnat acțiunea autorităților transnistrene.




Şefa misiunii OSCE de la Chişinău Jennifer Brush a dat publicităţii o declaraţie în care condamnă ferm incidentul de la Varniţa şi cere reducerea tensiunilor între cele două părţi.

Brush a cerut părţii transnistrene să se abţină de la acţiuni unilaterale, ca cele de noapte trecută, ce pot destabiliza situaţia.

Posturile de control fuseseră deja parțial înlăturate la numai câteva ore de la instalarea lor.

„Două vagoane au fost scoase noaptea trecută, altele două sunt demontate după şedinţa CUC”, a declarat șeful Biroului pentru Reintegrare, George Balan, citat de agenţia IPN.

Iniţial, autorităţile de la Tiraspol au spus că au instalat posturile pentru a preveni contraband, aserţiune respinsă de vice premierul pentru reintegrarea Eugen Carpov, citat tot de IPN.

„Astfel de acţiuni instigatoare pot submina definitiv mecanismele existente de menţinere a păcii, dar şi reconfirmă convingerea privind necesitatea instituirii unei inspecţii civile internaţionale care să monitorizeze situaţia actuală din Zona de securitate”, se spune într-un comunicat de presă al Biroului de Reintegrare, citat de Unimedia.

Premierul interimar Iurie Leancă a discutat sîmbătă telefonic situaţia din Zona de Securitate, cu preşedintele în exerciţiu al OSCE Leonid Kojora, ministrul de externe al Ucrainei.
XS
SM
MD
LG