Linkuri accesibilitate

UE a avertizat Serbia să nu tergiverseze aplicarea acordului de normalizare a relaţiilor cu Kosovo


Uniunea Europeană a avertizat Serbia să nu tergiverseze, fără motive, aplicarea acordului privind normalizarea relaţiilor cu Kosovo, mediat de Bruxelles. Comisia Europeană va recomanda acum stabilirea unei date pentru începerea negocierilor de aderare cu Serbia, dar ar vrea să vadă deja primii paşi concreţi spre aplicarea acordului. Guvernul de la Belgrad a declarat vineri să ar putea organiza un referendum asupra acordului, gest menit să aplaneze nemulţumirea minorităţii sârbe din nordul Kosovo. În baza noului acord, semnat pe 19 aprilie, Serbia recunoaşte autoritatea administraţiei kosovare, inclusiv asupra regiunii de nord a ţării, dar nu recunoaşte Kosovo drept stat independent. În schimb, Pristina se obligă să acorde o autonomie lărgită sârbilor din nordul ţării.
XS
SM
MD
LG