Linkuri accesibilitate

Chişinăul cere Ucrainei să se implice mai activ în detensionarea situaţiei din Zona de securitate la Nistru


Drapelul transnistrean pe podul peste Nistru de la Bender

Drapelul transnistrean pe podul peste Nistru de la Bender

O nouă rundă de discuţii Chişinău-Tiraspol.

Vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov a cerut președinției ucrainene a OSCE să se „implice mai activ” pentru a „detensiona” situația din zona de securitate de pe Nistru. Un comunicat al Biroului pentru Reintegrare spune că oficialul moldovean a făcut declarația marți, la o întrevedere cu reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea conflictelor prelungite, Andrei Deşciţa. Administrația de la Bender a interzis săptămâna trecută polițiștilor moldoveni să poarte uniformă prin oraș și i-a declarat ”persona non grata” în stânga Nistrului pe patru polițiști. Mai multe, de la Alla Ceapai:

La misiunea OSCE din Moldova astăzi a avut loc o întrevedere comună a celor doi negociatori din partea Chişinăului şi a Tiraspolului cu reprezentantul special al preşedinţiei ucrainene a OSCE Andrei Deşciţa. El a discutat în aceste zile şi separat cu Eugen Carpov, respectiv cu Nina Ştanski. Discuţiile de astăzi au durat aproape două ore. S-a discutat agenda viitoarei runde de negocieri în formatul 5+2 programată pentru sfârşitul lunii mai, la Odesa, dar şi subiecte curente, inclusiv situaţia tensionată din zona de securitate. Eugen Carpov şi Nina Ştanski au opinii diametral opuse referitor la situaţia din zona de securitate. Nina Ştanski spune că decizia de a interzice poliţiştilor moldoveni să poarte uniformă în oraşul Bender ar fi conformă acordul din 1992 privind încetarea focului:

Nina Ştanski

Nina Ştanski

„Eu nu consider că sute de poliţişti înarmaţi într-o localitate, adică la Bender, contribuie la menţinerea unei atmosfere de prietenie şi de încredere.”

Făcând referinţă la acelaşi acord din 1992 Eugen Carpov spune că acesta reglementează prezenţa organelor de poliţie din Republica Moldova în oraşul Bender:

„Iar reprezentanţii organelor de poliţie sunt persoane în uniformă. Interzicerea purtării uniformei după mai mult de 20 de ani de la semnarea acordului din 1992, după noi, este o decizie unilaterală care nu corespunde nici acordului din 1992, nici altor documente care reglementează situaţia din zona de securitate.”

Situaţia este văzută diferit de cei doi negociatori şi în ceea ce priveşte cele două penitenciare din Bender aflate sunt autoritatea Republicii Moldova. Unul din penitenciare este de mai mult timp deconectat de la energia electrică, apă şi canalizare la indicaţia administraţiei transnistrene, spune Eugen Carpov:

Eugen Carpov

Eugen Carpov

„Am auzit intenţii de la Tiraspol că ar putea fi deconectată şi cea de-a doua instituţie penitenciară. Din punctul nostru de vedere, asemenea acţiuni în primul rând reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului, mă refer la persoanele care sunt deţinute în aceste penitenciare.”

Nina Ştanski spune că aceste două penitenciare nu ar trebui să existe în zona de securitate şi că în ultimii ani în formatul 5+2 s-ar fi pus problema conservării acestor două instituţii:

„Noi nu înţelegem care este necesitatea acestor instituţii penitenciare. Eu nici măcar nu sunt sigură că acolo sunt oameni în detenţie. O monitorizare internaţională nu se face. Şi atunci apare întrebarea pe cine şi ce păzesc acolo oamenii înarmaţi. ”

În replică, Eugen Carpov a declarat că: „În afară de persoanele deţinute şi personalul care păzeşte şi întreţine aceste instituţii, alţi reprezentanţi ai instituţiilor de forţă din Republica Moldova nu există. Noi suntem deschişi să avem vizite în aceste instituţii pentru partenerii noştri internaţionali. Şi de fapt aceste vizite deja au loc. Deschidere există pentru toţi care sunt interesaţi ca să se convingă de realităţile de acolo.”

Andrei Deşciţa şi Jennifer Brush

Andrei Deşciţa şi Jennifer Brush

Reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Andrei Deşciţa, a spus că a propus părţilor ca toată zona de securitate să intre sub monitorizare internaţională, nu doar penitenciarele. Şi asta pentru ca să fie evitate şi prevenite tensiunile.

Negociatorii au căzut de acord asupra necesităţii de a demonta cât mai rapid o construcţie inginerească veche de pe Nistru, amplasată între Râbniţa şi Rezina. Eugen Carpov spune că trebuie identificate resurse financiare şi definitivate procedurile tehnice de demontare. Pe de altă parte, Nina Ştanski dă asigurări că partea transnistreană este pregătită şi că de fapt, Chişinăul ar tergiversa acest proces pentru că nu a ajuns la o înţelegere cu compania care gestionează partea acestei construcţii din Rezina.

În ciuda replicilor tăioase ale negociatoarei din Tiraspol, Eugen Carpov a calificat drept constructive discuţiile de astăzi şi a spus că între Chişinău şi Tiraspol ar exista o atmosfera de încredere. Dovadă fiind, în opinia sa, şi decizia comună de a permite libera circulaţie a cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului în perioada sărbătorilor pascale. Afirmaţiile lui Carpov au fost contrazise însă, imediat, de Nina Ştanski, care, fără a da detalii, a calificat drept tensionată atmosfera între Chişinău şi Tiraspol în acest moment.
XS
SM
MD
LG