Linkuri accesibilitate

Ion Sturza: „Alo, moldovenilor, aţi dat foc la casa voastră, nu la capra vecinului”


Ion Sturza

Ion Sturza

Fostul premier relevă că „în spatele crizei politice stau interese personale, oculte, manipularea grosolană a opiniei publice, a legii şi a instituţiilor statului”.


Ion Sturza: „Este o întorsătură neaşteptată pentru unii, dar foarte bine calculată de alţii. Această e o luptă internă, de orgolii şi personalităţi, care nu ia în consideraţie nicidecum interesele statului sau ale Moldovei… Până la urmă, foarte puţini s-au gândit, zilele acestea, cred eu, la cetăţenii ţării, deşi au fost foarte multe declaraţii. Eu consider că aceasta a adus la situaţia pe care eu o consider cea mai gravă criză politică din istoria modernă a Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Când ziceţi cea mai gravă criză, de ce insistaţi să spuneţi cuvântul grav?

Ion Sturza: „Spun că situaţia e gravă, pentru că, în spatele acestei crize nu stau principii şi valori sau lupte de idei, sau de orientare. Stau interese personale, oculte, o manipulare foarte grosolană a opiniei publice, a legii, a instituţiilor statului, care şi ne-a adus în acest punct. E un lucru care este extrem de regretabil pentru mine şi cred că pentru foarte mulţi oameni care doresc un viitor bun Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Cum se explică faptul că, doar în câteva zile, s-a reuşit să fie ales şi procurorul Republicii Moldova, să fie votată şi Legea privind uninominalul, să fie purtate negocieri, la care se zicea că mai nu se ajunseseră şi la crearea unei noi majorităţi parlamentare, şi la desemnarea membrilor cabinetului de miniştri. De ce această iuţeală, repezeală, ce scop se urmărea?

Ion Sturza: „Se urmărea poziţionarea în campania electorală de pe poziţii favorabile. De fapt, s-a îndeplinit toată agenda politică a unui partid, în detrimentul altor parteneri de eventuală coaliţie.”

Europa Liberă: Al unui partid? Al PD-ului?

Ion Sturza: „Bineînţeles că aceasta e agenda PD-ului, pentru că nu vorbim de agenda PL-ului, PCRM-ului sau PLDM-ului. Îmi permiteţi să fiu suspect, în cazul dat – cu toată consideraţia faţă de Partidul Democrat – să fiu suspect în cazul dat de ce s-a întâmplat că, după ce s-a executat practic toată agenda politică şi nu numai politică, dar şi de consolidare a poziţiilor unui partid, a fost luată această decizie care bulversează şi schimbă tot peisajul politic.”

Europa Liberă: De ce s-a luat această decizie a Curţii Constituţionale?

Ion Sturza: „Ar fi un pic incorect din partea mea să comentez această decizie a Curţii Constituţionale, deşi, sincer să vă spun, nu că m-a mirat, m-a stupefiat şi pe mine, şi pe foarte mulţi oameni care analizează şi cunosc nu numai partea publică, dar şi cea mai puţin publică a politicii moldoveneşti. Chiar şi în Moldova lucrurile pot fi făcute cu o mai mare eleganţă.”

Europa Liberă: Când aţi zis că sunteţi suspect, ce aţi avut în vedere?

Ion Sturza: „Am avut în vedere că este de-a dreptul intrigant cum, după ce s-a executat toată agenda politică a unui partid, s-a executat la propriu celălalt partid… Acesta e un lucru care s-a întâmplat, şi îşi pun întrebarea toţi în Moldova şi nu numai în Moldova, în afara ţării. De fapt, să nu se bucure nimeni, absolut. Astăzi am postat pe Facebook o singură frază: „Alo, moldovenilor, aţi dat foc la casa voastră, nu la capra vecinului!”

Europa Liberă: Şi fraza aceasta ce înseamnă?

Ion Sturza: „Înseamnă că ne aşteaptă vremuri foarte tulburi, nu din considerente că pierdem trenul european sau nu ştiu ce şi aşa mai departe, că de fapt, nu e un atac la persoana lui Vlad Filat – Vlad Filat, până la urmă, este doar unul dintre actorii politici, el poate să dea un pas înapoi, un pas în stânga. Se vede absolut clar că cei de care depinde soarta ţării, implementarea valorilor democratice, a unui parcurs civilizat al ţării, habar nu au şi nu au nicio problemă cu interesele cetăţenilor şi oamenilor. Au interesele lor, au jucat şah până la faza când au distrus figurile oponenţilor. Dar să nu uităm, cum spune o veche zicală că, până la urmă toate figurile de pe tabla de şah se duc în cutie şi acolo se întâlnesc toţi…”

Europa Liberă: Domnule Sturza, şi dacă Vlad Filat a făcut un pas înapoi, ce va face Vlad Plahotniuc în continuare?

Ion Sturza: „Va continua să atace. El e jucător, până la urmă, cred că nici scopul final pentru dânsul nu e atât de important. Pentru dânsul acest joc, adrenalina – care îi bântuie sufletul şi nu numai sufletul – sunt importante pentru el. Adevărat că toţi ceilalţi s-au prins în acest joc. Fie el, Filat, răul de pe pământ, dar nu judeca, că rişti să fii şi tu judecat. Am dreptul să îi reproşezi foarte multe lui Vlad Filat, un lucru nu pot să-i reproşez: că a vrut sincer să ducă Moldova în Europa. A făcut multe greşeli şi în administrare, îşi în relaţiile cu partenerii, cu partidul, dar a fost totuşi un om dedicat şi este un om dedicat acestui traseu european şi a făcut foarte multe cu echipa lui, trebuie să recunoaştem. Acuma să banalizăm într-atâta rolul şi efortul lui şi să negăm că este preşedintele unui partid, care are 31 de mandate şi cel mai mare partid practic astăzi în Parlament. Şi, printr-o ecuaţie destul de relativă să-l anihilăm şi astfel să anihilăm partidul cu 31 de mandate în Parlament este foarte trist.”

Europa Liberă: Desemnarea domnului Leancă, în calitate de premier interimar, ce înseamnă?

Ion Sturza: „Iurie Leancă, prim-ministru interimar – aceasta e o mişcare tehnică. Preşedintele a făcut un pas absolut corect din punct de vedere constituţional, a numit un premier interimar, i-a revenit această funcţie, din oficiu, domnului Leancă. El va avea o funcţie tranzitorie şi foarte limitată.”

Europa Liberă: Se va ajunge la numirea unui alt candidat pentru funcţia de premier?

Ion Sturza: „Păi, citind această decizie a Curţii Constituţionale şi văzând comentariile, care au urmat, deci spiritul este aşa, că va fi nominalizat alt candidat. Deci, bineînţeles, că Vlad Filat teoretic, dacă se respectă acest spirit al acestei decizii, nu mai poate să candideze la funcţia de prim-ministru.”

Europa Liberă: Admiteţi ca această calitate de premier interimar al domnului Leancă ar putea să se prelungească până la eventualele alegeri parlamentare anticipate?

Ion Sturza: „Nu ştiu, după ce s-a obţinut această agendă pe care aţi numit-o şi dumneavoastră, cea mai fundamentală schimbare, pe care moldovenii nici nu au sesizat cât este de periculoasă, cu schimbarea sistemului electoral, care ne aruncă în braţele oligarhice, pentru că, se ştie foarte bine : atunci când mergem pe acest sistem mixt, jumătate din locurile din Parlament sunt practic cumpărate de către oamenii cu influenţă. Se joacă dur în sensul acesta, se ştie în ţările vecine ce s-a întâmplat cu aşa-numiţii nominali. Deci e un lucru care, de fapt, distruge duhul democraţiei, când ţara are nevoie de partide politice consolidate, nu are nevoie de baroni locali care vin cu cadouri electorale de 2 bani şi cumpără electoratul, cu toată stima faţă de electorat, dar se ştie lucrul acesta. Deci aceasta este o diversiune, că e mai uşor să cumperi 30 de locuri în Parlament decât să construieşti un partid pe valori democratice şi de alt gen. Deci este o diversiune. Şi eu mă mir că Vlad Filat s-a cumpărat atât de uşor la această mişcare. Bine, de dragul concilierii, construcţiei noii politici cât mai rapide, a unui nou guvern. Până la urmă, s-a văzut că lucrurile nu au fost chiar aşa.”

Europa Liberă: Domnule Sturza, şi chiar instituţiile statului ar fi subordonate unui singur om în Republica Moldova, cel despre care se spune că ar fi chiar Vlad Plahotniuc?

Ion Sturza: „Păi urmăriţi şi dumneavoastră evenimentele care se întâmplă şi consecutivitatea: cine le aprobă, cine le adoptă şi aşa mai departe. Cui convin lucrurile acestea? Cine, de fapt, este beneficiarul final? Eu nu vreau să spun că Vlad Plahotniuc este toate relele din Republica Moldova, pentru că el, până la urmă, are o agendă a lui, aşa cum a făcut-o şi în afaceri şi o urmează zi cu zi, consecvent. Dar toţi ceilalţi, 99, 999% de moldoveni? Care este agenda lor? De ce cineva le impune această agendă, care este bazată numai pe ură, pe distrugere, pe anihilarea brutală a oponenţilor, în orice formulă… Unde ne-am dus noi? Noi am devenit un stat captiv total… Republica Moldova este un stat captiv, alo, moldovenilor?..”

Europa Liberă: Ce mai poate face PL-ul condus de Mihai Ghimpu, în situaţia creată?

Ion Sturza: „Nimic nu poate face PL-un situaţia aceasta, nu numai de a face declaraţii hazardate şi deplasate, care alimentează subcultura politică din Republica Moldova, zi de zi. Pentru că, am impresia că opinia publică la Chişinău s-a depins cu aceste declaraţii, dar, când le citeşte cineva din exterior, are o problemă în a înţelege ce se întâmplă în mentalitatea clasei politice de la Chişinău. Eu nu cred că PL- ul mai contează în politica moldovenească. A fost folosit, să o spunem aşa, şi cam aicea se termină. Dacă, bineînţeles, acei 7 deputaţi, plus grupul de reformatori nu se vor replia pe o nouă formulă organizatorică pentru că, vă spun sincer, eu am tot respectul şi înţelegerea faţă de ceea ce au făcut sau au încercat să facă aceşti oameni.”

Europa Liberă: În acest scenariu, comuniştii mai pot face ceva, schimba, recurge la turnuri, întorsături?

Ion Sturza: „Comuniştii cu cât mai mult tac, cu atât mai mult beneficiază, numia că ei iarăşi sunt foarte nerăbdători să vină la Preşedinţie şi la Parlament. Rup uşile Preşedinţiei, impun agenda Parlamentului. Adevărul e că, ei, dacă stăteau cuminţi în bancă, poate erau de câţiva ani în urmă la guvernare. Nu ştiu, eu nu pot să le dau sfaturi şi nici nu vreau să le dau sfaturi lor, că nu sunt amicii mei politici.”

Europa Liberă: Deznodământul cu numirea domnului Gurin în calitate de procuror e cel care va aduce fericire Republicii Moldova?

Ion Sturza: „Nu-l cunosc personal pe domnul Gurin, poate că este un profesionist desăvârşit. Dar, încă o dată, să nu avem iluzia că un om în fruntea unui sistem, aşa cum este, va schimba foarte multe lucruri. Deşi în contextul la toate evenimentele politice, la tot acest lanţ de decizii şi aşa mai departe, credeţi-mă, figura dumnealui deja nu mai contează sau nu mai este atât de credibilă.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG