Linkuri accesibilitate

Invazia telefoanelor mobile, a Ipod-urilor și tabletelor portabile a eliminat întrebarea care trăia altădată în orice oraș.


Între detaliile care fac viața urbană nu se mai găsește întrebarea: cît aveți ceasul? Desigur, poți fi oprit foarte des cu întrebarea: n-aveți o țigară? Și asta spune că țigările au ajuns produse de lux, taxate maniacal de guvern. Sau poți avea neplăcerea cerșetorilor care fac de gardă în jurul gărilor. Dar întrebarea care cere lămurirea asupra orei a dispărut.

Pînă pe la începutul anilor ’90, era o regulă. O dată la cîteva zile, cineva te întreba mai mult sau mai puțin politicos cît e ceasul. Nu era un deranj prea mare și răspunsul era urmat de mulțumiri civilizate. Era puțin dar astfel de întîlniri stabileau un soi de siguranță. Oamenii orașelor se știau, cumva, împreună iar bunele maniere se exersau periodic în folosul civlizației.

Invazia telefoanelor mobile, a Ipod-urilor și tabletelor portabile a eliminat întrebarea care trăia altădată în orice oraș. Ora cît se poate de exactă e înscrisă permanent și vizibil pe orice dispozitiv și toată lumea are, acum, un dispozitiv cu care înlătură orice clipă de singurătate și, fără să o știe, orice apropiere. În orice situație, oamenii stau cu ochii în ceva electronic și sînt obligați să știe cît e ceasul. Ceea ce e util.

Dar și un fel, încă un fel de a pune o distanță între oameni care, altfel, își mai spuneau cîte ceva. Singurătatea e, acum, o meserie urbană generală. Prilejurile sau pretextele de contact au fost eliminate. Și multă lume nu mai are cum să știe că oamenii nu întrebau cît e ceasul doar ca să afle cît e ceasul.
XS
SM
MD
LG