Linkuri accesibilitate



Interesant, în timp ce atenția globală era ostateca barajului media pe tema atentatului de la Boston, cîteva știri au trecut neobservate. De fapt, nu e vorba de știri, ci de procese majore în care ne-am obișnuit, sub îndrumarea complexului media, să vedem știri: evoluția dramatică a monedei euro și tămbălăul nuclear nord-coreean.

În ambele cazuri, știrile au dispărut de pe primele pagini și s-au devalorizat. În ambele cazuri, concluzia de care publicul se prea poate să fie atras e că nu există lucruri mai mult sau mai puțin importante ci numai breaking news. Nu e așa. De fapt, lucrurile mari rămîn mari și continuă să macine.

Euro își continuă aventura într-un mod cu totul special. Economistul Walter Munchau a depistat cu multă siguranță situația de fapt, într-un articol care a făcut turul mediilor financiare, dar a rămas departe de public. Munchau a remarcat ceva simplu și fundamental: moneda euro nu a căzut, dar s-a sfărîmat. Mai clar: există acum mai multe feluri de euro. 1 euro are putere de cumpărare diferită în Germania față de Italia, și în Grecia față de Franța. Practic, euro s-a divizat în mai multe monede paralele și diferite care au un singur lucru în comun: poartă același nume. Observația lui Munchau conține un element important. E vorba de cea mai precisă definiție de pînă acum a crizei în zona euro. Ipotezele care au sugerat că euro se va prăbuși sînt înlocuite de observația mult mai plauzibilă după care euro va funcționa de facto ca o monedă eșuată și o va face păstrînd o aparență nominală.

A doua evoluție trecută pe sub radarul media e stingerea discretă a vacarmului propagandistic-nuclear-nord coreean. Suita nevrotică de amenințări s-a retras în tăcere. Nu e exclusă o revenire parțială sau un incident armat izolat, dar marele spectacol e ca și încheiat. Cîteva luni, experți supratitrați au alimentat ideea după care tembelismul nord-coreean trebuie luat în serios și îmbunat. Ce e aproape sigur, acum, e că farsa nucleară a avut un substrat politic intern.

Nicholas Eberstadt a tras concluziile elementare într-un alt articol care merită pe deplin numele de jurnalism, dar a rămas mult în afara atenției publice. În descrierea lui Eberstadt, propaganda furioasă a nord-coreenilor a fost rezultatul intrigilor de palat care au urmat unei succesiuni nelămurite. Kim Jong-Un, noul lider total și genial al dictaturii comuniste nord-coreene, a apărut la putere pe un teren relativ nesigur.

Facțiunile de palat nu au acceptat în toatalitate decizia tîrzie și nesigură prin care Kim Jonj-Il, geniul precedent, și-a desemnat succesorul. Noul Suprem a încercat și poate a reușit să își consolideze poziția declanșînd o nevroză miltar-națională dusă pînă la demență. Exercițiul nu e nou, ci face parte din manualul poitico-propagandistic pus la punct de Stalin și Mao: cînd ai probleme, cea mai bună soluție e o campanie absurdă. Marii înaintași au practicat epurările și execuțiile în masă. Ucenicul nord-coreean a preferat, probabil dintr-o poziție mai slabă, un război simulat cu imperialismul.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG