Linkuri accesibilitate

Djokhar Tsarnaev pus sub acuzare la Boston în tribunal civil


Dzhokhar Tsarnaev Imputation

Dzhokhar Tsarnaev Imputation

Senatori americani au cerut administrației să revină asupra deciziei pentru că tînărul Dzokhar Tsarnaev poate da la iveală informații cruciale pentru siguranța americanilor.


In Statele Unite continua ancheta cu privire la atentatele teroriste de la maratonul din Boston. Detalii de la corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Dzokhar Tsarnaev, unul dintre fratii care au comis atentatul a fost inculpat ieri, in legatura cu atacul terorist, pedeapsa maxima fiind cea cu moartea. El este tratat la un spital din Boston si nu poate vorbi, raspunzind doar „nu” la intrebarea daca isi poate permite un avocat.

Actul de inculpare survine dupa o dezbatere, aici in Statele Unite, daca Dzokhar sa fie declarat sau nu un „inamic combatant”, ceea ce ar fi permis interogarea lui in absenta unui avocat si judecarea in tribunal militar. In cele din urma s-a ajuns la concluzia, intarita de purtatorul de cuvint al Casei Albe ca o astfel de masura nu poate fi aplicata in cazul unui cetetean american care este acuzat de o crima comisa in Statele Unite.

Aparatorii deciziei spun ca tribunale civile din Statele Unite au competenta si macanismele de a judeca un astfel de caz, intr-o maniera adecvata. Unii senatori americani au cerut administratiei sa revina asupra deciziei pentru ca tinarul Dzokhar Tsarnaev poate da la iveala informatii cruciale pentru siguranta americanilor.

Intre timp, presa continua sa culeaga informatii cu privire la ce i-ar fi putut determina pe cei doi frati sa comita crime in masa. Atentia se indreapta asupra fratelui mai mare, ucis in confruntarea cu politia. Tamerlan a fost la un moment dat un aspirant la glorie sportiva, ca boxer, antrenat de tatal lui. Dar la un moment dat ceva a parut se se schimbe. Mama lui l-a povatuit sa se dedice credintei musulmane si transformarea s-a declansat.

In colegiu el s-a casatorit cu o americanca crestina, pe care a convins-o sa se converteasca la Islam si sa devina religioasa. In ultimul an, Tamerlan a avut doua izbucniri care ilustreaza radicalizarea, in moschea din Cambridge, Massachusetts, el criticindu-i vehement pe cei prezenti ca sarbatoresc zile americane si ca onoreaza memoria lui Martin Luther King, lider al miscarii pentru drepturi civile. I s-a spus sa se potoleasca si a facut-o. A urmat si vizita de sase luni in Dagestan, invaluita inca in mister. Pina acum autoritatile federale cred ca cei doi au actionat din ratiuni religioase, dar ca nu sint conectati la retele teroriste internationale. Dar investigatia este de-abia la inceput.

XS
SM
MD
LG