Linkuri accesibilitate

Întrevedere Carpov - Gubarev


Viceprierul pentru reintegrare în exerciţiu, Eugen Carpov, a avut o întrevedere cu reprezentantul special al Federaţiei Ruse în reglementarea conflictului transnistrean, ambasadorul Serghei Gubarev. În cadrul întâlnirii, oficialul moldovean a menţionat necesitatea demarării discuţiilor asupra subiectelor de substanţă, care includ aspectele reglementării definitive a conflictului transnistrean. Potrivit unui comunicat de presă al Biroului pentru Reintegrare, unul din subiectele abordate a fost recenta iniţiativă a autorităţilor de la Chişinău de a monitoriza fluxurile migraţionale şi de a asigurara evidenţa cetăţenilor străini care sosesc în ţară prin segmentul central (transnistrean) al frontierei moldo-ucrainene. „Mecanismul în cauză va fi implementat de personalul Biroului pentru Migraţie şi Azil, cu respectarea rigorilor Zonei de securitate şi nu va genera obstacole în calea liberii circulaţii a persoanelor care locuiesc în regiunea transnistreană”, a spus Eugen Carpov, citat de Info Prim Neo.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG