Linkuri accesibilitate

„Why Democracy?” - un festival de film pentru a dezbate


Pârvu Septimius: „încercăm să creăm dezbateri pe teme foarte actuale atît în România cît și în Moldova.”


La Chișinău începe astăzi un festival de film documentar „Why democracy?”, adică „La ce bun democrația?”. Festivalul este organizat de OSCE în cadrul unei suite de evenimente prilejuite de împlinirea a două decenii de colaborare cu Republica Moldova. Timp de trei zile, la Teatrul Spălătorie de la Chișinău vor rula 7 documentare, urmate de dezbateri cu publicul. Alla Ceapai a stat de vorbă cu Septimiu Pârvu, manager de proiecte la grupul „Expert Forum” de la București, unul din organizatorii festivalului.

Europa Liberă: Pe ce criterii v-aţi bazat la selectarea filmelor care vor fi difuzate la Chişinău?

Pârvu Septimius: „În primul rând, trebuie să menţionez faptul că acest eveniment face parte dintr-o serie mai lungă
de proiecţii pe care am început-o anul trecut în România, la Bucureşti. Va continua în acest an şi în alte oraşe din România. Chiar la sfârşitul lunii avem la Iaşi, spre exemplu.

Seria pe care o proiectăm are de fapt 12 filme lungi plus câteva documentare mai scurte. Însă în momentul în care le-am ales pe acestea care vor fi ecranizate la Chişinău am vrut să construim, hai să-i zicem, o poveste. Pentru că cele trei seri se leagă cumva.

Prima seara este dedicată alegerilor, ideii de vot liber, conştient. Cea de-a doua seară se referă la tranziţie. Iar ultima zi se referă la ceea ce se întâmplă după tranziţie, cum se schimbă societăţile şi, pe de o parte, ne interesează să vedem şi care este rolul noilor tehnologii în schimbarea socială.”

Europa Liberă: Cum a apărut ideea realizării unui astfel de festival şi care este scopul întregii manifestări în sine?

Pârvu Septimius: „El este mai mult decât o serie de proiecţii, pentru că după fiecare proiecţie va exista o dezbatere.

Noi mai degrabă încercăm prin acest instrument să creăm dezbateri pe teme care sunt foarte actuale atât în România, cât şi în Moldova şi care sunt sigur că se pot regăsi în foarte multe dintre fostele state printr-un regim totalitar. Deci, ne propunem mult mai mult decât să aducem publicul în sală şi să ne oprim la o proiecţie sau două pe seară ci pur şi simplu vrem să creăm dezbateri despre aceste probleme, despre tranziţie, despre cât de libere sunt alegerile, despre cum se votează, despre cum se poate schimba o guvernare, despre drepturile omului, de ce este nevoie de acestea, de ce este nevoie de statul de drept.

Practic încercăm să creăm o masă critică de persoane care să îşi arate interesul faţă de aceste chestiuni şi care la rândul lor pot deveni discriminatori printre cei din jurul lor.”

Europa Liberă: Organizând aceste dezbateri ce aşteptări aveţi de la publicul din Chişinău?

Pârvu Septimius: „Din câte cunosc în Republica Moldova s-au mai organizat asemenea festivaluri. Nu pot să zic exact dacă au existat şi aceste dezbateri sau nu. Însă, după cum ziceam şi mai devreme, am vrea să generăm interes faţă de aceste probleme, pentru că multe dintre filme s-ar putea să ridice nişte probleme sensibile.

În România, în august anul trecut, când am organizat acest festival am fost oarecum surprinşi de cât de interesaţi s-au dovedit cei care au venit la proiecţii, chiar în număr mult mai mare decât estimasem noi iniţial. Credem că interesul există şi ne-am bucurat foarte mult de faptul că aceste persoane au fost foarte active în timpul dezbaterilor.

Practic tot timpul am depăşit cele 30 de minute pe care le aveam pentru dezbateri pentru că au fost foarte aprinse.
Cred că avem istorii destul de asemănătoare şi, cum ziceam mai devreme, mai multe dintre problemele care se regăsesc în România, se regăsesc şi la Chişinău. Văd că publicul pe care l-am avut noi aici şi cel din Republica Moldova destul de asemănătoare. Cred că este un public care are potenţial foarte mare să fie interesat de aceste teme şi chiar sperăm să avem un număr cât mai mare de persoane la aceste proiecţii.

Trebuie să recunosc că iniţial, cel puţin la Bucureşti, mă aşteptam să văd persoane tinere care să fie mai degrabă interesate de aceste teme, însă am avut absolut toate categoriile de persoane care au venit.

În ceea ce priveşte Republica Moldova nu mă pot pronunţa încă pentru că o să vedem în zilele următoare ce se va întâmpla. Este o primă experienţă de acest fel pentru ambele organizaţii, atât pentru Asociaţia Pro Democraţia, cât şi pentru Expert Forum, în Moldova. Este într-un fel şi un proiect pilot care se va extinde pe viitor.”

Europa Liberă: Referitor la personalităţile invitate să participe la festival, dar şi la dezbateri, despre care aţi vorbit, ce consideraţi că este mai special în programul acestui festival?

Pârvu Septimius: „În prima seara, adică vineri, de la ora 17.00 o să avem trei invitaţi. Ne-a confirmat participarea domnul Ambasador al României de la Chişinău, de asemenea avem pe adjunctul şefului misiunii OSCE în Moldova şi pe domnul Ostaf de la CREDO care vor face o introducere în toată această poveste. Iar după aceea pentru fiecare film avem persoane care se pricep la subiectele respective, care poate chiar au trecut prin experienţele respective, fie că sunt jurnalişti, fie că sunt persoane din mediul ONG care pot modera discuţiile dintre aceste filme.”

Europa Liberă: Să vă referiţi pe scurt la subiectele abordate în aceste filme.

Pârvu Septimius: „Primele două filme, care vor fi proiectate vineri la orele 18.00-20.00, acesta este programul şi pentru sâmbătă, se referă la alegeri. Primul – în China, unde într-o clasă se organizează pentru prima oară alegeri „democratice” pentru monitorul clasei. Iar al doilea caz este unul din Japonia, unde un candidat care este oarecum forţat de primul ministru să candideze într-un Consiliu trebuie să-şi facă campania într-o săptămână. El fiind un om relativ obişnuit, care nu a intrat în politică până în acel moment.

În a doua zi avem de la ora 18.00 „Iron Ladies of Liberia” care este un film despre tranziţie în Liberia. După un regim extrem de agitat este aleasă o femeie preşedintă. Ea trebuie să facă faţă atât unei ţări în pragul dezastrului, cât şi ideii de a fi preşedintă, fiind primul preşedinte African femeie. Dezbatere pe care vrem să o ducem după film este cât de relevante sunt femeile pentru politică şi cât de mult pot schimba ele guvernarea.

Iar cel de-al doilea film este un documentar al regizorului român Alexandru Solomon. Filmul nu face parte din seria de filme „Why democracy?”, însă este un film foarte bun. Ilustrează tranziţia de la economia comunistă la cea de piaţă şi modul în care anumite persoane au reuşit să acapareze procesul de privatizare şi au reuşit să se îmbogăţească.

În ultima zi este un film despre alegerile din Egipt. Este un film despre schimbarea socială şi instrumentele pe care le pot folosi oamenii pentru a schimba guvernarea. Toate filmele, din punctul meu de vedere, sunt bune. Preferatul meu personal este chiar primul de vineri – „Please vote for me”. Însă aş recomanda care doresc şi sunt interesaţi de acest subiect să vină pe parcursul celor trei zile, de vineri până duminică, la Teatrul Spălătorie pentru a vedea filme care deşi sunt foarte diversificate într-un fel ridică probleme care se leagă de substanţa democraţiei, statului de drept şi respectarea drepturilor omului.”
XS
SM
MD
LG