Linkuri accesibilitate

O invitație la Târgul de carte pentru copii și tineret de la Chișinău.


La Chişinău s-a deschis Salonul internaţional de carte pentru copii şi tineret, ajuns la a 17-a ediţie. Anul acesta, la Salon participă 155 de edituri din nouă ţări, prezentând 15 mii de titluri din toate domeniile. Un reportaj semnat de Tamara Grejdeanu:

Chiar dacă micii vizitatori ai târgului de carte s-au bucurat mai mult, că în loc de ore au ajuns la expoziţie, zecile de cărţi colorate le-au atras rapid atenţia. Pe lângă oferta generoasă de cărţi cu poezii, poveşti, enciclopedii, copii au fost curioşi să-i vadă pe îndrăgiţii scriitori, Spiridon Vangheli Sciitorul Arcadie Suceveanu

Sciitorul Arcadie Suceveanu

şi Arcadie Suceveanu, care i-a îndemnat să pătrundă cu îndrăzneală în lumea cărţilor.

În opinia lui, plăcerea pentru lectură se educă anume în copilărie şi iată de ce prezenţa lor este binevenită la astfel de evenimente:

„Este foarte îmbucurător când la saloanele de carte, inclusiv la salonul de astăzi vezi fluxuri de copii care se apropie de tarabele cu cărţi.”

Europa Liberă: Să ne spuneţi dacă are viaţă idea că, cartea astăzi este în competiţie cu ceea ce ne oferă spaţiul virtual ?

Arcadie Suceveanu: „Este un adevăr, un adevăr destul de dur. Cartea în formula ei clasică este tot mai concurată de cartea ce ne vine prin internet şi este în felul acesta, uşor, uşor marginalizată.”

Ca în fiecare an, cumpărătorii pot beneficia de reduceri, astfel sunt cărţi, preţul cărora începe de la cinci lei şi ajunge la sute de lei. De preţ sunt interesaţi anume părinţii pentru că cei mici au alte criterii de alegere iar întrebarea rămâne aceeaşi, cum îi motivăm să citească?

Iată ce îmi spune Lucia Ciocan cu care am stat de vorbă la standul editurii ARC, unde e şi angajată:

„Ca să-i facem pe copii să citească mai mult, trebuie să le oferim cartea pe care el o aşteaptă, o carte potrivită pentru el. Trebuie să-i dăm o carte interesantă, frumos ilustrată, o carte care răspunde curiozităţii lui. Şi atunci dacă părintele găseşte această carte potrivită, dacă părintele la şcoală o să găsească această carte potrivită, copii cu siguranţă vor fi mult mai motivaţi să citească decât se întâmplă în zilele noastre.”

Europa Liberă: Atunci când aleg o carte pentru copilul lor, părinţii, de obicei de ce se interesează, de preţ, sau atrag atenţie la preferinţe?

Lucia Ciocan: „Părinţii în primul rând se interesează de preţ şi îmi pare rău să constat că aleg cărţi cu gândul că o să-i dau cartea copilului şi acesta singur o s-o citească, singur o s-o răsfoiască.”


Ce mai mulţi dintre părinţii şi profesorii cu care am reuşit să stau de vorbă şi-au exprimat opinia că orice carte este o investiţie în viitorul copilului.

O întreb pe Liliana Angheluţă, care a venit cu fiica la târgul de carte, cine ar trebui să contribuie mai mult la cultivarea dragostei pentru lectură:

„Ţine foarte mult de părinţi, de profesori desigur, dar oricum până nu se face ceva de acasă, profesorul nu reuşeşte cu toţi. Să-i încurajezi, să le povesteşti ce ai citit tu când erai mic.”

Europa Liberă: E mai greu să orientezi acum copiii spre lectură, când au o alternativă, de exemplu calculatorul?

Liliana Angheluţă: „Da, e destul de greu fiindcă este calculator, diferite mijloace, internet.”

Cărţile electronice care înaintează cu îndrăzneală în preferinţele cititorilor au reuşit să trezească interesul copiilor. Dacă aceştia s-au adunat curioşi la standul dedicat cărţilor electronice, atunci părinţii au fost mai reticenţi, spune Ion Bargan, directorul bibliotecii Bestseller.md:

„Cărţile electronice pentru ei sunt ceva nou şi le văd mai atractiv decât cărţile în format tipărit.”

Europa Liberă: Dar cum li se pare părinţilor această ofertă?

Ion Bargan: „Bineînţeles că ei se gândesc că trebuie să citească din cărţi tradiţionale, sunt încă reticenţi.”

Târgul de carte pentru copii şi tineret poate fi vizitat până pe 21 aprilie şi găzduieşte în acest an 155 de edituri din nouă ţări ale lumii. Pe durata acestuia vor avea loc mai multe lansări de carte pentru copii şi ateliere de creaţie. Această ediţie a Salonului de carte este dedicată Anului Spiridon Vangheli, în cinstea căruia va fi organizat un program literar special.
XS
SM
MD
LG