Linkuri accesibilitate

Negocierile maraton sîrbo-kosovare se reiau la Bruxelles


La negocierile de la Bruxelles

La negocierile de la Bruxelles

UE se teme că autonomia sîrbilor din Kosovo ar duce la un precedent care ar crea probleme similare in Macedonia si Bosnia.


Marţi, Comisia Europeană urma să prezinte rapoartele privind progresele făcute de Muntenegru, Serbia şi Kosovo în eforturile de a se apropia de Uniunea Europeană. Prezentarea a fost amânată pentru că Serbia şi Kosovo au anunţat că reiau negocierile vizând normalizarea relaţiilor, întrerupte săptămâna trecută. Miercuri s-a negociat la Bruxelles – fără nici un rezultat decât acela că discuţiile vor continua vineri, tot la Bruxelles de unde relatează şi corespondentul Europei Libere, Dan Alexe:

Negocierile dintre Serbia și Kosovo în legătură cu statutul regiunii de nord a provinciei auto-declarate independente se vor relua vineri 19 aprilie la Bruxelles, după ce miercuri ele se încheiaseră cu un eșec. După 14 ore de negocieri tensionate, se părea, în noaptea dinspre miercuri spre joi, că medierea europeană nu reușise în niciun fel să apropie cele două părți, reprezentate de premierul sîrb Ivica Dačić si de cel kosovar Hashim Thaçi.

Belgradul anunțase ca e gata să recunoască suveranitatea autoritatilor de la Pristina asupra sirbilor din Kosovo, cerand in schimb o autonomie reală in regiunea Mitrovica, incluzând jumătatea de nord a orașului Mitrovica dincolo de rîul Ibar, autonomie care ar include controlul asupra poliției și justiției locale.

Pînă acum, însă, premierul kosovar Thaci refuzase să accepte asta. Fără a o formula explicit, europenii se tem la rândul lor că o prea mare autonomie acordată sîrbilor din nordul Kosovo ar duce la o scindare de facto a provinciei si la un precedent care ar crea probleme similare in Macedonia si Bosnia.

Comisia UE amânase chiar și publicarea raportului anual despre Serbia, sperând ca reuniunea de la Bruxelles avea sa ducă la un acord între cele doua părți.

Tensiunile sînt mari chiar si in termeni de contact individual. Hashim Thaçi e un fost șef al guerillei albaneze din Kosovo, Armata de Eliberare din Kosovo (UÇK), in vreme ce Ivica Dačić a fost purtătorul de cuvânt al lui Miloșevici.

In cazul unui eșec al negocierilor, Serbia nu va putea primi o dată precisă pentru începerea negocierilor de aderare la UE. Marți, ministrul geman de externe Guido Westervelle a acuzat de altfel direct Serbia de rea voință in negocieri.

In schimb, Westervelle a sugerat ca Priștina ar trebui sa poată semna un acord de asociere cu UE, in ciuda eșecului eventual al negocierilor cu Serbia. Asta nu ar face însă decât sa întărească, in ochii sîrbilor, impresia de părtinire din partea europenilor.

NATO a intervenit împotriva Serbiei lui Miloșevici in 1999, ia Kosovo s-a declarat independent de Serbia aproape un deceniu mai târziu, in 2008. Serbia, sprijinită in asta de Rusia, dar și de cinci țări din UE, printre care România, nu recunoaște independența Kosovo, afirmând ca este o încălcare a legislației internationale.
XS
SM
MD
LG