Linkuri accesibilitate

Corneliu Gurin: „Reformarea este grea, dar este posibilă dacă există voinţă. Şi eu am această voinţă.”


 Corneliu Gurin, noul procuror general

Corneliu Gurin, noul procuror general

Un gest de compromis politic: votarea noului procuror general.


Corneliu Gurin a fost ales procuror general al Republicii Moldova, cu votul a 51 de deputaţi. Gurin a fost propus astăzi de preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, după ce tot acesta a retras prima candidatură, a lui Vitalie Pârlog, fost ministrul al justiţiei în perioada comunistă, pe motiv că nu are şanse de a fi ales. Noul procurer general nu a fost votat de PCRM şi de deputaţii liberali, fie ei pro-Ghimpu sau din gruparea reformatoare. Relatează Liliana Barbăroşie:

Votarea în funcţia de procuror general a unui candidat deja calificat de către analişti drept unul „de compromis” nu este, de altfel, singurul semn că cele două partide, PLDM şi PDM, foste aliate, dar aflate într-un conflict ce părea deja iremediabil, se mişcă spre apropiere.

Votul consolidat al acestor două grupuri parlamentare, sprijinit şi de câţiva neafiliaţi, a mai făcut posibilă o numire amânată timp de mai multe luni dominate de animozităţile dintre democraţi şi liberal-democraţi.

Astăzi liberal-democraţii lui Vlad Filat au acceptat fără nici o ezitare un adjunct la Centrul naţional Anticorupţie propus de Viorel Chetraru, de care anterior nici nu voiau să audă.
La fel s-a întâmplat şi cu legea ce va schimba radical sistemul electoral moldovenesc.

Fiind o iniţiativă legislativă a democratului Vlad Plahotniuc, această lege a fost vreme îndelungată evitată de liberal-democraţi. Până astăzi, când graţie votului lor, legea ce va schimba din temelie regulile de joc în alegerile viitoare, a fost trecută de prima citire.

„Dle autor, PLDM va susţine acest proiect de lege, dat fiind faptul că sistemul mixt a fost un obiectiv al partidului nostru care a avut susţinerea electoratului nostru”, a explicat liberal-democratul Tudor Deliu.

În urma acestor modificări, jumătate dintre deputaţi vor fi aleşi în circumscripţii electorale şi doar jumătatea rămasă - pe liste de partid ca acum. Comuniştii au blamat iniţiativa şi au spus că ar fi o lege făcută sub democratul Vlad Plahotniuc.

Comunistul Iuri Muntean a explicat Europei Libere argumentele acestei optici asupra proiectului, dar şi cum găsesc comuniştii evoluţiile de astăzi din şedinţa legislativului:

„Vlad Filat este gata să-şi vândă şi părinţii pentru a păstra postul de prim-ministru. Eu cred că el până la urmă şi-l va păstra. Alta este cu ce preţ: schimbarea sistemului electoral în favoarea lui Vlad Plahotniuc care, cu orice preț, la rândul său, vrea să-şi păstreze mandatul. El vrea să introducă aceste circumscripţii uninominale astfel ca să poată cumpăra mai uşor alegătorii. Identificând nişte persoane la nivel local pe care să le cumpere fie până, fie în timpul, fie după exerciţiul electoral. Iar Filat, care vrea să-şi păstreze postul, va accepta. Şi procurorul l-a acceptat, chiar dacă toată ţara ştie cui se supune. Gurin este omul lui Plahotniuc.”

Comuniştii nu au ezitat nici în plen să-i spună proaspătului procuror că îl cred controlat de democraţi. Corneliu Gurin a respins categoric acuzele, pe astea, dar şi altele, cum ar fi că se aventurează într-un domeniu în care nu a lucrat măcar o singură zi sau că, acceptând funcţia, ar intra în conflict de interese dat fiind faptul că este fiul unui magistrat din curtea de apel. Iată însă ce priorităţi şi-a trasat proaspătul procuror imediat ce a fost investit:

„Am decis să-mi asum această responsabilitate pentru a schimba situaţia în Procuratură, în organele de drept în general. Reformarea este grea, dar este posibilă dacă există voinţă. Şi eu am această voinţă.”

Liberal-democraţii i-au mai făcut o dată pe plac democraţilor votând un amendament care ar amâna intrarea în vigoare a oricărei legi importante, în situaţia în care aceasta ar fi contestată după votare la Curtea Constituţională. Legile, obiect de sesizare a Curţii ar urma să fie puse în aplicare doar după verdictul instanţei supreme, din nou o decizie inimaginabil să fi fost sprijinită în altfel de circumstanţe de grupul parlamentar al liberal-democraţilor.

Corina Fusu și Valeriu Muntean astăzi în Parlament

Corina Fusu și Valeriu Muntean astăzi în Parlament

În pofida unei armonii aproape totale dintre PD şi PLDM, în sânul liberalilor, dimpotrivă, a fost de observat astăzi o atmosferă dominată de tensiuni. Atât grupul reformatorilor, cât şi cel din jurul lui Mihai Ghimpu şi-au revendicat pe rând întâietatea cu atâta vehemenţă încât l-au determinat chiar şi pe liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, să-i ia partea într-un final inamicului său ideologic:

„Ghimpu nu mi-e prieten, dar adevărul mi-i mai drag. Eu categoric sunt împotriva prostituţiei acestea politice care se dezvoltă în Parlamentul nostru,” a spus Vladimir Voronin comentând scindarea din PL.
XS
SM
MD
LG