Linkuri accesibilitate

În jurul dezbaterii anului Wagner 200, despre personalitatea și rolul jucat de compozitor în alimentarea și consolidarea convingerilor xenofobe în Germania secolului XX.


Dacă în fiecare an, aproape în mod tradițional, subiectul Richard Wagner și politica revine în actualitate în mijlocul verii, în ajunul sau odată cu Festivalul de la Bayreuth, anul acesta este o excepție. În mai se împlinesc 200 de ani de la nașterea compozitorului, prilej de festivități, lansări de cărți, ediții omagiale de discuri și, inevitabil, dezbateri mai mult sau mai puțin academice.

Cea dintîi a fost declanșată cu o săptămînă în urmă odată cu publicarea unui amplu eseu în săptămînalul Der Spiegel, intitulat, jumătate afirmativ, jumătate interogativ, „Umbra întunecată a lui Wagner. Poate fi separat omul de operele lui?” Autorul eseului este un ziarist relativ bine cunoscut în Germania, Dirk Kurbjuweit, fost co-redactor șef la Der Spiegel (2008-2012), în prezent rămas corespondent politic, scriitor prolific, autor de romane și cărți pe teme de actualitate, distins pentru reportajele sale cu premiul Egon Erwin Kisch și, mai recent, cu premiul Roman Herzog pentru mediile de informare și cu cel german pentru reportaj, la categoria celui mai bun eseu.

Discuția în jurul lui Wagner pornește de la statuia compozitorului ce va fi inaugurată luna viitoare la Leipzig, în orașul în care s-a născut, inițiativă a unei asociații create de un antrepreneur cu studii muzicale, Markus Käbisch. Acesta din urmă descrie muzica lui Wagner drept „extrem de captivantă; cînd o asculți, ego-ul și personalitatea individuală dispar, ești intoxicat de ea, intri într-o stare de extaz”. „O muzică autoritară, copleșitoare”, spune Käbisch, citat în Der Spiegel, adăugînd: „Acesta este și motivul pentru care este atît de primejdioasă și pentru care s-a potrivit atît de bine politicii celui de-al Treilea Reich.”




Statuia lui Wagner, care i-a fost comandată sculptorului Stephan Balkenhol, îl va înfățișa pe compozitor, Sculptorul Stephan Balkenhof (Foto: Henrik Hornung)

Sculptorul Stephan Balkenhof (Foto: Henrik Hornung)

pus pe un piedestal, exact la dimensiunile sale reale, nu mai înalt de 1,66 metri, cu o imensă umbră în jurul său. Sculptorul îi declară lui Dirk Kurbjuweit că lumea poate interpreta cum dorește imaginea: „ca un simbol al unei opere mai largi decît omul care a creat-o sau ca o umbră care planează încă asupra lui Wagner.”

Pentru autorul eseului din Der Spiegel, în fapt, în acea umbră intră împreună „muzica și Holocaustul... Wagner, geniul nebun, a fost mai mult decît un compozitor. El l-a influențat pe Adolf Hitler și al Treilea Reich, chiar dacă murise deja atunci cînd Hitler, la 12 ani, i-a auzit pentru prima oară muzica, la un spectacol cu „Lohengrin”, în orașul austriac Linz, în 1901”, declarîndu-se ulterior captivat pe loc de ea.

Dirck Kurbjuweit evită, în general, să-și spună direct Dirk Kurbjuweit

Dirk Kurbjuweit

părerea despre raportul dintre capacitatea neîndoielnică a muzicii wagneriene de a captiva și manipularea ei politică.

El preferă să o citeze pe strănepoata lui Wagner, Nike, pe care a intervievat-o și care definește problema prezentului astfel: „Ne putem permite să ascultăm aceste opere cu plăcere, chiar dacă știm că [Wagner] a fost un antisemit?”

Poziția autorului eseului este cumva ambiguă, după el „situația fiind complicată cu Wagner, deoarece acesta nu mai era în viață în anii nazismului. Totuși, Hitler a putut Ilustrată cu Verena Wagner și Hitler la Bayreuth

Ilustrată cu Verena Wagner și Hitler la Bayreuth

învăța de la el. Există o măsură de Wagner în Hitler, ceea ce explică de ce liderul fascist figurează proeminent în amintirea noastră despre compozitor. Faptul explică și de ce umbra peste moștenirea compozitorului este atît de mare. Orice discuție despre Wagner este și o discuție despre istoria denaturată și incapacitatea germanilor de a se aprecia pe ei înșiși pe de-antregul, ca și frumusețea, părțile nobile ale propriei istorii”.

Și eseistul apreciază în continuare: „oricine îl studiază pe Wagner poate percepe două forțe puternice, forța luminoasă a muzicii și cea întunecată a erei naziste. Există mulți oameni care nu pot și nu doresc să ignore acest efect. Ei rămîn la discreția puterii lui Wagner.”

Dirk Kurbjuweit o ia din nou martoră pe Nike Wagner și spusele ei: „Da, compozitorul lui „Tristan [și Isolda]” a fost un antisemit și, probabil, i-ar fi plăcut să incendieze Parisul. Wagner rămîne o problemă morală. Pe de altă parte, astăzi, nimeni nu-l mai ascultă pe Wagner dintre-o perspectivă „ideologică”. De aceea, trebuie să permitem ca opera să fie separată de trăsăturile de caracter ale creatorului ei în vîrstă de 200 de ani. Iar antisemitismul, în mod clar, nu poate fi dovedit în operele sale muzicale.”

Dezbaterea anului Wagner, a personalității și a rolului jucat de compozitor în alimentarea și consolidarea convingerilor xenofobe în Germania secolului XX, este însă Noua carte a lui Gottfried Wagner

Noua carte a lui Gottfried Wagner

abia la începutul ei, iar ziaristului de la Der Spiegel i se poate reproșa că a evitat să-i acorde un loc, între numeroasele persoane intervievate, lui Gottfried Wagner, strănepotul militant pentru o memorie fără rabaturi și el autor al unei noi cărți, lansate chiar astăzi în librăriile germane. Gottfried Wagner ne-a promis, altfel, pentru zilele următoare, un interviu în exclusivitate pentru ascultătorii români ai Europei Libere.
XS
SM
MD
LG