Linkuri accesibilitate


Oricît de crudă ar fi concluzia, atacul de la Boston a fost minor. Evident, orice atac terorist e oribil, iar la Boston carnagiul a fost înfiorător. Dar impactul acestei lovituri vine, în principal, de altundeva. E vorba de prima acţiune teroristă cu bombă care izbuteşte, pe teritoriu american, din 2001 încoace. În ultimii aproape 15 ani, toate atentatele proiectate pe teritoriu american au fost dejucate. O maximă sinistră spune, însă, că, în vreme ce autorităţile n-au voie să greşească niciodată, teroriştii trebuie să reuşească o singură dată. Asta s-a întîmplat la Boston. Monopolul reuşitei a fost spart, iar această noutate devine un precedent care va atrage noi candidaturi.

Cum a fost posibil? Întrebarea e destul de stîngace. Mult mai corect ar fi să ne întrebăm: cum au reuşit autorităţile americane să aibă succes atît timp? Atentatul oribil de la Boston ne spune ceva mereu adevărat, dar uitat în anii lungi de pace internă, fără atentate, ai Occidentului: societăţile libere sînt extrem de vulnerabile. Ce am văzut la Boston, unde o cursă de maraton cu mii de participanţi şi mii de spectatori a fost atacată cu bombe, e, în primul rînd, imaginea libertăţii ca instituţie vulnerabilă.

Într-o societate liberă, spaţiile publice sînt practic un continuum, iar accesul în aceste zone de confluenţă şi dialog nu e reglementat, decît, cel mult, pentru a favoriza participarea. Oamenii se duc cu încredere la meciuri, la teatru, în pieţe sau la cumpărturi. Aglomeraţia e o situaţie tipică pentru asemenea societăţi. Şi tocmai ea devină o ţintă extrem de uşoară pentru terorism. Pentru un anume fel de terorism care nu caută neapărat marile lovituri globale, ci masacrele mizere, în care orice victimă contează iar demoralizarea publicului e maximă.

Acest tip de terorism e, de regulă, meseria nihiliştilor amatori, nu a marilor organizaţii care ţintesc prestigiul şi numerele mari. De sursă internă sau externă, acest terorism de proporţii mici şi efecte majore e, probabil, cel mai greu depistabil. Mobilul celor ce atacă la acest nivel e instalarea unei nesiguranţe difuze. Satisfacţia vine, probabil, din capacitatea de a face rău în modul cel mai anonim cu putinţă. Pariul e provocarea societăţilor care sînt ademenite spre măsuri radicale. Cu alte cuvinte, invitaţia sau, mai degrabă, şantajul care încearcă să impună societăţilor libere limitarea libertăţii: restricţii de circulaţie şi întrunire, supraveghere şi control acolo unde, altă dată, aşa ceva era de neconceput.

Demonstraţia pe care o caută acest tip de terorism vrea să spună că, pînă la urmă, nu există decît soluţii autoritare, iar libertatea e un lux de nesusţinut. Rădăcinile mentale ale acestei atitudini duc la ura faţă de libertate. E vorba de un soi de gelozie care se naşte în cei ce nutresc un resentiment adînc faţă de lume. Mai bine zis, faţă de o lume care îi depăşeşte, îi intimidează, îi infirmă şi pe care o pedepsesc tocmai pentru a nu fi siliţi să facă faţă propriului sentiment de inferioritate.
În acest psiho-labirint întunecat coc răzbunările teroriste. Boala e greu depistabilă şi se arată din cînd în cînd în public, unde umple trotuarele de cadavre.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG