Linkuri accesibilitate

Ministrul agriculturii Vasile Bumacov se arată convins că autorităţile îşi vor onora promisiune faţă de fermieri după ce va fi învestit noul Guvern.


Valeriu Cosarciuc, fost ministru al agriculturii în primul guvern al lui Vlad Filat, este în prezent unul din liderii Partidului Popular, dar și președintele Federației Naționale a Fermierilor. În ambele calități, Cosarciuc trage de o vreme semnale de alarmă asupra politicilor agrare ale actualilor guvernanți, pe care le consideră de multe ori neinspirate. Ce a spus astăzi Cosarciuc, aflăm de la Alla Ceapai.

Lipsa unui guvern funcţional afectează fermierii şi ar putea compromite lucrările agricole de primăvară. De această părere este Valeriu Cosarciuc preşedintele Federaţiei Fermierilor care a organizat astăzi o primă consultare populară cu fermierii de la Căuşeni şi Ştefan Vodă. Îngrijorările exprimate de agricultori nu sunt unele noi şi anume refuzul băncilor de a le da credite pentru că nu au ce pune în gaj, accesul limitat şi discriminatoriu la subvenţii şi preţurile majorate la seminţe, motorină şi îngrășăminte. Dar cea mai mare îngrijorare este anunţul Băncii Mondiale că ar putea amâna oferirea ajutorului de 10 milioane de dolari promis fermierilor moldoveni pentru a depăşi consecinţele secetei de anul trecut, spune Valeriu Cosarciuc:

Valeriu Cosarciuc

Valeriu Cosarciuc

„Au fost promisiuni făcute încă în anul trecut că agricultorii vor primi nişte bani pentru înființarea semănăturilor de toamnă. Pe urmă vor primi nişte bani ca să-şi facă posibilă însămânţarea cu culturile de primăvară. Dar ştiţi rezultatul. Din 200 de lei ţăranii au primit 125 de lei în toamnă. Acum nici nu se vorbeşte despre un ajutor de primăvară, fiindcă nu este un guvern funcţional, nu are cine semna acorduri, nu pot fi contractate ajutoare din partea Băncii Mondiale sau a altor structuri internaţionale. Şi atunci agricultorii rămân unul la unul cu problemele lor.”

Valeriu Cosarciuc spune că pe parcursul acestei luni vor fi organizate consultări populare cu fermieri din mai multe zone. În final va fi elaborat un document cu propunerile şi soluţiile agricultorilor către Guvern. Deşi a spus că nu vrea să politizeze situaţia din agricultură, Valeriu Cosarciuc nu a evitat însă să aducă critici actualei guvernări, care potrivit lui rămâne indiferentă faţă de problemele agricultorilor:

„Dezmăţul politic care se întâmplă în Republica Moldova ar putea să aducă mai multe pierderi decât cele provocate anul trecut de secetă. Atunci am avut pierderi de 3 miliarde de lei de la secetă şi dacă vom continua în acelaşi fel să gestionăm ţara şi să avem un guvern în exerciţiu dar nu unul care să se ocupe de promovarea intereselor şi politicilor în agricultură atunci vom avea pierderi mari.”

Solicitat de Europa Liberă ministrul în exerciţiu al agriculturii Vasile Bumacov regretă că nu are capacitatea de a semna mai multe acorduri de finanţare externă, inclusiv ajutorul Băncii Mondiale pentru atenuarea efectelor secetei. Vasile Bumacov spune că nu ştie care ar fi soluţia şi cum să răspundă temerilor fermierilor:

Vasile Bumacov

Vasile Bumacov

„Noi ştiţi cum i-am liniştit atunci că am găsit soluţia, am făcut totul, bordul Băncii a aprobat. Şi acum uitaţi-vă stăm şi nu putem nimic face. Avem 15 milioane pentru biomasă de la japonezi nu o putem semna, avem cu Ministerul Sănătăţii 56 de milioane de dolari pentru sănătate – nu putem semna, aceste 10 milioane cu Banca Mondială – nu putem semna. Avem un şir de alte finanţări. Vă spun că nu ştiu ce putem face. Noi am promis, oamenii aşteaptă această finanţare. Ar fi bine ca totul să meargă aşa cum a fost promis. Noi ne-am ţinut de cuvânt în toamnă, am dat acei câte 220 de lei la hectar. Era normal să putem da acum şi diferenţa, care trebuia să fie din banii Băncii Mondiale. Noi trebuie să ne onorăm datoria să dăm cei 90 de milioane la semănatul porumbului aşa cum am promis.”

Vasile Bumacov se arată convins că autorităţile statului îşi vor onora promisiune faţă de fermieri după ce va lua sfârşit criza politică şi va fi învestit noul Guvern.
XS
SM
MD
LG