Linkuri accesibilitate

FMI şi-a revizuit în jos prognoza creşterii economice globale


Fondul Monetar Internaţional şi-a revizuit în jos prognoza pentru creşterea economică mondială, anul acesta şi anul viitor, pentru a reflecta efectul reducerilor bugetare drastice din Statele Unite şi prelungirea crizei datoriilor din zona euro.

Pentru 2013, se prevede o creştere de 3,3 la sută, iar pentru 2014, de 4 la sută.

Cu toate acestea, FMI crede că economia mondială este în curs de refacere, un proces care însă va dura mai mult decât prevăzut iniţial.

Cât priveşte zona Comunităţii Statelor Independente, FMI prevede o relansare uşoară a economiei, în comparaţie cu 2012. Cel mai repede s-ar putea reface ţările din Caucaz şi Asia centrală. Cele din zona europeană vor continua să-şi bazeze creşterea economică pe remitenţe şi relansarea serviciilor.
XS
SM
MD
LG