Linkuri accesibilitate

Natalia Gherman: „Acordul de Asociere, Acordul cu privire la Crearea Zonei de Liber Schimb sunt documente absolut cruciale: vor apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană, într-o manieră bine concepută şi eficientă.”


În ciuda crizei politice interne din Republica Moldova, negocierile pentru finalizarea acordurilor cu Uniunea Europeană continuă. Așa a asigurat într-un interviu acordat Valentiei Ursu șefa echipei de negociatori, ministrul adjunct al afacerilor externe, Natalia Gherman.

Natalia Gherman: „Negocierile privind Acordul de Asociere şi Zona de Liber Schimb au fost desfăşurate timp de trei ani, între Republica Moldova, reprezentată de o echipă guvernamentală şi echipa Uniunii Europene. Pe data de 15 martie, aceste negocieri au fost cu succes încheiate în format de runde plenare. Actualmente ne aflăm la etapa de pregătire a Acordului pentru parafare. Deci sunt făcute expertize juridice, tehnice, lingvistice. Sperăm să parafăm acest Acord în viitorul apropiat.”

Europa Liberă: Până la summit-ul de la Vilnius?

Natalia Gherman: „Intenţia este de a parafa Acordul până la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius. După parafare, Comisia Europeană va lansa procedura de traducere a textului Acordului şi a anexelor la acest Acord, în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene. Se va face şi expertizarea adiţională juridică. Îndată ce vor fi finalizate toate aceste proceduri, Acordul va fi semnat.”

Europa Liberă: Deci există dimensiunea executivă, există dimensiunea parlamentară. Tocmai în cadrul ultimei şedinţe a Comitetului de cooperare Republica Moldova-Uniunea Europeană aţi abordat mersul negocierilor pe marginea acestor două acorduri, Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb. Şi cineva dintre deputaţi a interpretat că, până nu demult, nici nu s-a vorbit despre o perspectivă clară a Republicii Moldova de semnare a acestor două documente moldo-comunitare.

Natalia Gherman: „Îmi pare rău că nu se fac protocoale şedinţelor şi discuţiilor în cadrul comisiilor şi comitetelor în Parlamentul Republicii Moldova. Astfel putea să fie exclusă această practică de distorsionare a mesajelor din partea reprezentanţilor executivului de către unii deputaţi. Bineînţeles, îndată ce am negociat un acord atât de important, atât de cuprinzător, care va defini relaţia moldo-comuitară, pe viitor, procedura de parafare şi apoi semnare devine un element absolut indispensabil al acestui proces.”

Europa Liberă: De ce este important de continuat această apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană?

Natalia Gherman: „Acordul de Asociere, Acordul cu privire la Crearea Zonei de Liber Schimb sunt documente absolut cruciale: vor apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană, într-o manieră bine concepută şi eficientă.”

Europa Liberă: Am reţinut declaraţiile pe care le făcea liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, care, revenit de la Bruxelles, zicea că, în următorii 10-15 ani, e greu să defineşti relaţia pe care ar putea să o aibă Republica Moldova cu Uniunea Europeană, pentru că nimeni nu vorbeşte despre lărgirea Uniunii Europene, despre extinderea sa către Est.

Natalia Gherman: „Ceea ce prevede realizarea Acordului de Asociere moldo-comunitar este deplină integrarea economică a Republicii Moldova în piaţa internă a Uniunii Europene şi asociere politică, ceea ce înseamnă apropiere fără precedent a Moldovei faţă de Uniunea Europeană. Pe măsură ce vom implementa prevederile acestui Acord, ne vom apropia şi mai mult de structurile, de instituţiile Uniunii Europene, astfel încât să putem vorbi despre realizarea următoarei etape în relaţia moldo-comunitară. Implementarea exemplară a prevederilor acestui Acord ne va permite nouă, dar şi partenerilor europeni să ajungă la concluzia că Moldova este gata pentru următoarea etapă: negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Deocamdată este greu de prevăzut când vom ajunge la această perioadă în timp şi în demonstrarea capacităţii de a implementa prevederile actualului Acord, însă acesta este obiectivul. Şi acest obiectiv este împărtăşit şi de clasa politică, şi de societatea moldovenească. Or, integrarea europeană este un obiectiv şi deziderat susţinut de majoritatea populaţiei Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Ar trebui să nu să îngrijoreze anumit segment al populaţiei faptul că, dacă se semnează şi Acordul de Liber Schimb, ar putea cineva să piardă, în primul rând, e vorba de agricultură?

Natalia Gherman: „Prevederile Zonei de Liber Schimb Cuprinzător şi Aprofundat între Republica Moldova şi Uniunea Europeană sunt de natură să modernizeze agricultura, precum şi alte segmente ale economiei naţionale, introducerea standardelor şi normelor europene nu numai în modul în care sunt desfăşurate afacerile, calitatea produselor din Republica Moldova, dar şi a modului în care sunt organizate relaţiile comercial-economice, văzute şi simţite de societate. Este vorba de procedura procurărilor, procedura care asigură concurenţă reală, ajutoare de stat, statistică şi toate celelalte elemente care asigură atât controlul, cât şi transparenţa proceselor desfăşurate în domeniul economico-comercial. Deci nu va fi nicio diferenţă în modul în care sunt organizate afacerile în sfera comercial-economică, între Republica Moldova şi statele membre ale Uniunii Europene. Acesta nu este un proces uşor. Va trebui să investim foarte mult, în instruirea personalului, în primul rând, în introducerea şi respectarea tuturor standardelor menţionate. La prima etapă, vom fi ajutaţi de Uniunea Europeană. Vor exista şi anumite perioade de tranziţie, vor exista şi anumite mecanisme de control şi salvgardare, mai ales, a sectoarelor sensibile şi, în primul rând, din domeniul agriculturii.”

Europa Liberă: Doamnă Gherman, admiteţi cumva ca Ucraina, ţara vecină, să semneze înaintea Republicii Moldova Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb?

Natalia Gherman: „Tocmai am finalizat consultările cu omologul meu ucrainean astăzi, la Chişinău. Am vorbit despre acest subiect destul de mult. Nici ţara vecină nu are certitudinea deocamdată că Acordul de Asociere, finalizat de Ucraina, cu mult timp în urmă, va fi semnat în cadrul summit-ului. Ceea ce este important e faptul că Ucraina are mai multe condiţionalităţi de ordin politic care au fost formulate de Uniunea Europeană la reuniunea Consiliului din decembrie anul trecut. Îndată ce Ucraina va implementa toate aceste condiţionalităţi, va fi deschisă calea spre semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Republica Moldova însă nu are niciun fel de condiţionalitate de ordin politic în calea semnării. Repet, când vor fi finalizate procedurile tehnice de către Comisia Europeană, Republica Moldova va fi invitată să semneze acest Acord.”

Europa Liberă: Şi, după parafare, ce perioadă de timp ar mai trebui ca să se ajungă până la semnarea Acordului de Asociere?

Natalia Gherman: „Nimeni nu poate prognoza cu exactitate această perioadă de timp. Dacă se va reuşi finalizarea procedurilor tehnice până la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, vom semna în cadrul summit-ului. Dacă Comisia Europeană nu va reuşi să le efectueze, semnarea va avea loc după summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius. Acordul, bineînţeles, va fi semnat. Deci condiţionalităţi de ordin politic, de altă natură nu există în calea semnării. Lucrurile tehnice vor fi finalizate. Sunt sigură cu maximum de dedicaţie şi angajament de către partenerii noştri europeni. Atunci când toate procedurile vor fi finalizate, Acordul de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană va fi semnat: până sau după summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius urmează să vedem.”

Europa Liberă: Această asistenţă financiară de care se bucură Republica Moldova din partea Uniunii Europene, unde este direcţionată? Pentru că atât unii politicieni, cât şi mai mulţi cetăţeni se întreabă cum beneficiază ei de banii europenilor?

Natalia Gherman: „Există un mecanism foarte clar de planificare, de obţinere şi de debursare a asistenţei din partea Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Câţi bani până acum au dat europenii?

Natalia Gherman: „În anul trecut, Republica Moldova a beneficiat aproximativ de 122 milioane de euro – asistenţă tehnică, suport bugetar şi programe tematice. A propos, Republica Moldova este în avangarda ţărilor cu care Uniunea Europeană cooperează pe plan economic şi de asistenţă la capitolul utilizarea transparentă a mijloacelor financiare. Există mecanisme foarte clare de control, în primul rând, din partea Uniunii Europene, prin intermediul misiunilor de evaluare, controalelor financiare. Fiecare euro oferit Republicii Moldova este controlat şi verificat atât de structurile naţionale de control financiar şi audit, cât şi de partenerii noştri europeni care monitorizează cu stricteţe utilizarea resurselor europene în ţara noastră.”

Europa Liberă: În ultimul timp, au apărut mai multe opinii referitor la divizarea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene în două instituţii guvernamentale. Ar avantaja acest lucru Republica Moldova, pentru că anumite voci fac trimitere la ţările care, atunci când au trecut etapa de preaderare, au creat acest minister pentru integrare europeană.

Natalia Gherman: „Nu cred că, la această etapă, poate fi justificată divizarea Ministerului în două entităţi separate. Negocierile Acordului de Asociere, al Zonei de Liber schimb au fost deja finalizate. Suntem la etapa când trebuie să demonstrăm implementarea angajamentelor pe care ni le-am asumat, în virtutea acestor acorduri. Pentru monitorizarea acestui proces există, de fapt, guvernul şi Cancelaria guvernului. Pentru aceasta sunt convocate şedinţe generale ale cabinetului de miniştri, dar şi mai multe reuniuni tematice, în forma diferitor comitete şi subcomitete. De fapt, aceasta este sarcina şi obiectivul principal al guvernului. Pe de altă parte, nu cred că avem aşa de mulţi experţi, specialişti instruiţi în domeniul integrării europene, încât două ministere, Cancelaria de Stat, poate şi alte mecanisme naţionale să se bucure de stuff-ul completat, competent, profesionist, pentru a face, de fapt, acelaşi lucru: monitorizarea implementării acordurilor, care sunt, repet, deja negociate.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG