Linkuri accesibilitate

Merkel și Cameron cu familiile la castel


Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, îl va găzdui la sfârșitul săptămânii pe premierul britanic David Cameron cu soția și copiii la un castel de lângă Berlin, într-o posibilă încercare de reparare a relațiilor dintre Marea Britanie și restul UE. Purtătorul de cuvânt al lui Merkel a spus că ea și soțul ei au ales această formulă mai puțin obișnuită de summit pentru că au stat la reședinția oficială de la țară a lui Cameron în 2011. Liderul conservator britanic a promis recent un referendum privind rămânerea țării în UE, iar săptămâna aceasta a spus că sprijinul britanicilor pentru UE este foarte ”subțire”.
XS
SM
MD
LG