Linkuri accesibilitate

Considerat supravieţuitor al armatei de procurori-pretorieni care ştergea urmele corupţiei pe vreme lui Adrian Năstase, iar de alţii simplu tehnocrat, lui Robert Cazancioc i se predă pe inventar o bombă care stă să implodeze de multă vreme: justiţia.



Premierul a numit un nou ministru la Justiţie. Ca un făcut, tot un procuror, ca şi contestata şefă de la Consiliul Superior al Magistraturii. Nou-numitul de la justiţie a fost purtător de cuvânt la Parchet, apoi la Înalta Curte. În ultima vreme a făcut figuraţie la Ministerul de externe, remarcându-se doar în timpul crizei ostatecilor din Algeria pentru că nu a respectat codul vestimentar într-o transmisie televizată, ceea ce l-a făcut pe Traian Băsescu să-l reevalueze. Dar acel moment a fost dat uitării şi preşedintele (care după negări, supărări, târguieli şi depresie, a ajuns acum, la final de mandat, în faza de consimţământ) n-are nimic împotriva noului ministru, în ciuda lipsei de performanţe.

Considerat de unii supravieţuitor al armatei de procurori-pretorieni care ştergea urmele corupţiei pe vreme lui Adrian Năstase (a făcut parte din Corpul de Control pe când şeful acestuia era Victor Ponta), iar de alţii simplu tehnocrat, cunoscător al suprafeţelor alunecoase ale sistemului, numai bun să facă impresie şi să ştie ce trebuie să nu spună, lui Robert Cazancioc i se predă pe inventar o bombă care stă să implodeze de multă vreme: justiţia. Veşnicele reevaluări au făcut ca justiţia să aibă mari probleme de echilibru şi de consistenţă. Cârcotelile pe marginea propriilor legi de organizare care au golit de substanţă şi înţelesuri regulile şi ierarhia au făcut ca în forma fără fond a justiţiei să se ascundă haosul.

Mulţi dintre cei care consideră că preşedintele Băsescu a devenit o piatră de moară, indiferent de gâtul de care se agaţă, trec în contul recentei amiciţii cu Victor Ponta rocadele din justiţie. Ei par să distingă în spatele misterioasei coregrafii la nivel înalt un soi de înţelegere conform căreia preşedintele Băsescu ar putea să-şi cumpere indulgenţe pentru a reveni fără dureri de cap şi dosare în justiţie printre amicii care-i construiesc acum Arca salvării s-o aibă gata de lansare prin bazinul electoral.

Acum doi ani, fiica mai mare a preşedintelui Băsescu, Ioana, înregistra Mişcarea Populară la Oficiul pentru invenţii şi mărci, semn că aceasta e şi azi proprietate de familie. Pe atunci, preşedintele recunoştea că el şi-a îndemnat fiica să-i înregistreze invenţia, să aibă cu ce se juca mai târziu.

Mişcarea populară este moşită de prea multă vreme, semn că are probleme congenitale de creştere. Cu toate acestea, simulând entuziasmul, iniţiatorii organizează conferinţe de presă în care consilierii lui Traian Băsescu arată cât de flexibilă e democraţia când dansează îmbrăcată în voaluri în faţa preşedintelui, mai ales dacă miza este capul pe tavă al adversarilor politici. Şi chiar dacă deocamdată pare o caricatură politică, Mişcarea populară a stârnit deja imaginaţia celor care consideră că apariţia noii găselniţe politice nu-şi propune decât să ocupe culoarele politice libere la dreapta determinând PNL să fuzioneze prin coliziune cu Partidul Democrat Liberal, ca să nu se împiedice pe aceeaşi potecă. Sau poate doar să fie o alternativă la PDL care cade în sondaje cu o viteză mortală.

În România sondajele tind să fie mereu scenarii post-istorice, un fel de test de anduranţă pentru diferite soluţii şi combinaţii, aşadar este posibil ca direcţia a V-a a sociologilor să pregătească scenariile pentru supravieţuirea lui Traian Băsescu care, deocamdată, nu are umbrelă politică să se ascundă. Maşina de propagandă s-a pus în mişcare, în presă apărând nişte sondaje în care candidatul Uniunii Social-Liberale la preşedinţie este plasat tot mai jos în preferinţele publice. Este o tendinţă pur ipotetică dar pare să împrăştie aburii ridicaţi de elixirul dragostei, rupând îmbrăţişarea dintre cei doi lideri principali ai majorităţii politice. Scena politică s-ar reaşeza astfel, fără să se schimbe nimic, iar Mişcarea populară ar putea să refacă monstruoasa alianţă cu PSD, redevenind un aspirator politic bipolar cu mare succes la alegători. Simple speculaţii, desigur dar, cum era de înţeles, acest tango în trei sau patru l-a făcut pe preşedintele Partidului Naţional Liberal să se plângă de bătături în public şi să-şi pună, deocamdată aluziv şi interogativ, problema supravieţuirii alianţei guvernamentale care ar trebui reevaluată.

Pentru că le vine greu să se reevalueze, politicienii o fac bucuroşi cu cei din jur. Procesele de conştiinţă, frământările morale sunt canalizate către ceilalţi. Niciun polician nu ar accepta că, pentru a schimba ceva în ordinea firii, trebuie să schimbe ceva în sine şi i se pare mult mai la îndemână să-i îndemne pe alţii să se schimbe. De aceea, deşi scena politică pare să treacă prin numeroase procese de conştiinţă, în realitate nu se întâmplă nimic decât asocieri sau despărţiri de tovarăşi de drum şi interese.

Ca într-o termitieră, cu toţii luptă ca unul pentru controlul muşuroiului, să nu vină alţii să le strice echilibrul. Toţi se grăbesc să organizeze congrese, să-şi pună cu aer de martir, votul la tâmplă, chiar dacă ştiu rezultatele dinainte. Pentru că, fapt demonstrat, în starea de perplexitate generalizată, congresele dau impresia unui proces intens de reevaluare şi reformă, deşi nu fac decât să eternizeze vechile structuri zdrobind orice încercare de înnoire. Dar chiar şi cei care dau impresia disidenţei au dus ipocrizia pe culmi artistice. Curajul lor de operetă se zdruncină în primul decor iar machiajul indignării de pe figura martirilor se topeşte ca frişca. Nu e pentru prima dată când se observă că viaţa politică dăunează greu sănătăţii.

Fostă grevistă a foamei care a spart câteva recorduri de supravieţuire încercând să scuture sistemul, Cristiana Anghel a ajuns senatoare pe listele Partidului Conservator, semn a scuturat cu folos şi şi-a făcut loc. Este probabil singurul caz în care sacrificiul de sine este bine remunerat de politicieni ceea ce o face pe Cristiana Anghel un martir special, supravieţuitor pe care e bine să-l prinzi la butonieră, dacă eşti atent la ţepi. Prezenţa ei pe buletinele de vot a fost prilej de veselie pentru unii, de stupoare pentru alţii şi mulţumire pentru mulţi alegători care se regăseau în simplitatea candidatei. A reuşit fără mari eforturi să intre în Senat şi, la câteva luni de la alegeri, l-a reevaluat deja pe Victor Ponta despre care are numai vorbe grele. E nemulţumită că acesta a propus desemnarea fostului procuror general al lui Traian Băsescu în fruntea Direcţiei Anticorupţie.

Primul ministru, spune senatoarea, e un lup în blană de oaie care a făcut înţelegeri pe sub masă cu preşedintele. Dovada? Farsa numirilor din justiţie susţinute la unison de cei doi. Victor Ponta, într-o vreme respectuos coleg de platou prin televiziuni cu fosta protestatară, i-a răspuns plin de spiritul pascal al sacrificiului că „Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti” (deşi mai adevărat e că „pe cine laşi să moară, nu te lasă să trăieşti”), semn că a reevaluat-o şi el pe grevistă. Este cel mai recent incident deschis între reprezentanţii alianţei guvernamentale.

Pistoalele puse pe masă, la vedere, arată că prin subteranele majorităţii politice nu mai explodează sticle de şampanie, ci grenade şi că cea mai bună tactică pentru adversarii politici ar fi să stea să aştepte crăparea temeliilor. La urma-urmei, mare parte din oastea de strânsură şi de reevaluaţi poate întoarce oricând armele, scurtând acest război politic cu câţiva ani. Semnalul l-a dat deja Adriana Săftoiu, fosta consilieră a lui Traian Băsescu de pe vremea când acesta era primar. Ea şi-a câştigat un loc bun de parlamentar pe listele USL pentru a se reîntoarce, acum, în partidul abandonat şi apoi reevaluat, ca purtător de cuvânt şi tipic exemplu de moralitate politică.

Politicienii şi demnitarii sunt prizonieri într-o cameră unde trebuie să supravieţuiască chiar dacă umblă cu cuţitul în spate. Este un mediu controlat, să nu intre nimic dinafară, să nu perturbe echilibrul. De aici aerul tragicomic de fatalitate oarbă care îi face să rotească monoton aceleaşi personaje, din funcţie-n funcţie, preocupate doar să exploreze noile profunzimi ale propriei incompetenţe.
Nimic nu se creează, totul se reevaluează.
XS
SM
MD
LG