Linkuri accesibilitate

Nicolae Osmochescu: „nu este nevoie de niciun fel de prim-ministru interimar. Aceasta e cu totul altă situaţie juridică şi politică.”


Partidul Liberal a depus o sesizare la Curtea Constituţională privind interimatul funcţiei de prim-ministru în exerciţiu. Anterior, liderul PL, Mihai Ghimpu, spunea că aflarea lui Vlad Filat în funcţie este ilegală şi că a solicitat preşedintelui ţării, Nicolae Timofti, să numească un premier interimar, făcând referire la două articole din Constituţie. Iata cum explica aceasta sesizare fostul judecator la CC, Nicolae Osmochescu.

Nicolae Osmochescu: „Sesizările la care se referă ei şi hotărârile Curţii Constituţionale la care se referă liberalii – respectiv din aprilie 199 şi aprilie 2000 – nu ştiu de ce luna aprilie e bogată în sesizări privind interpretarea Constituţiei, atunci era cu totul altă situaţie, atunci era pusă problema cum trebuie să procedeze preşedintele când primul ministru a demisionat.

Şi Curtea Constituţională dă un răspuns foarte clar, că atunci când primul ministru demisionează, din propria iniţiativă, din diferite motive, în baza articolului 101 din Constituţie, preşedintele numeşte, din membrii guvernului în exerciţiu, o persoană care va exercita funcţia de prim-ministru interimar.

Iată citesc din hotărâre, potrivit articolului 101, alineatul 2, care e modificat, printre altele, în 2000, după demisia primului ministru, preşedintele Republicii Moldova, în mod obligatoriu, numeşte prim-ministru interimar pe unul din membrii guvernului demisionat, care îşi va exercita funcţiile stabilite, până la formarea noului guvern. Sesizarea a fost: când primul ministru demisionează, din propria iniţiativă.”

Europa Liberă: Acum deputaţii liberali vor insista să fie explicată expresia „imposibilitatea primului ministru de a-şi exercita atribuţiile” şi când ea intervine.

Nicolae Osmochescu: „Din ce motiv e imposibilitate? Acolo e imposibilitate din cauză de deces, boală şi aşa mai departe. Care imposibilitate?”

Europa Liberă: Dar, până la urmă, poate azi primul ministru să-şi exercite atribuţiile?

Nicolae Osmochescu: „În exerciţiu rămâne acelaşi prim-ministru, aceeaşi vice-prim-miniştri şi întreg guvernul. Şi nu este nevoie de niciun fel de prim-ministru interimar. Aceasta e cu totul altă situaţie juridică şi politică.”

Europa Liberă: Ce înseamnă „altă situaţie juridică şi politică”?

Nicolae Osmochescu: „Atunci când a fost sesizarea şi Curtea Constituţională a explicat că da, preşedintele e obligat să numească un prim-ministru interimar, atunci sesizarea a fost când demisionează prim-ministrul, nu când a fost demisionat, dar când demisonează prim-ministrul, din propria iniţiativă, din motive că nu-şi poate exercita funcţia, fie că e bolnav, fie că nu vrea mai mult, a obosit omul moral.”

Europa Liberă: Domnul Ghimpu zice că continuarea aflării domnului Filat în fruntea executivului este ilegală şi, potrivit lui, după demisia cabinetului de miniştri, premierul a intrat în imposibilitatea exercitării atribuţiilor.

Nicolae Osmochescu: „Nu, categoric nu. Aici nu e niciun fel de imposibilitate de exercitare a funcţiilor. Constituţia foarte clar spune că guvernul îşi exercită funcţiile, până la desemnarea unui nou guvern.”

Europa Liberă: Cum va proceda Curtea Constituţională?

Nicolae Osmochescu: „Eu, de exemplu, aş proceda cum am spus eu. De unde pot să ştiu ce vor face 6 magistraţi care, din păcate, au şi ei simpatiile lor politice, dar dacă să fie corecţi, din toate punctele de vedere, al dreptului, în primul rând, decizia poate fi numai cea pe care am spus-o eu. Şi interpretările din 1999 şi 2000 nu sunt relevante pentru situaţia de astăzi. Dar faptul că invocă ei că a fost acuzat de corupţie, încă de nu ştiu ce – aceasta nu ţine de interpretările Constituţiei de către Curtea Constituţională.”

Europa Liberă: Dar în cazul în care totuşi Înalta Curte decide să examineze această sesizare?

Nicolae Osmochescu: „Vor examina şi vor da răspunsul pe care vi-l spun eu, dacă vor decide să accepte sesizarea spre examinare. Eu, încă o dată am citit din hotărârea Curţii Constituţionale şi pe acea din 2000 care spune că, în temeiul articolului 82 din Constituţie, preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea primului ministru, inclusiv a primului ministru interimar. Vedeţi? La propunerea primului ministru. Şi a doua nu este relevantă pentru aceasta. Când prim-ministrul singur zice: „Oameni buni, gata, eu mai mult nu mai pot face faţă funcţiei de prim-ministru, eliberaţi-mă, vă rog, demisionez”, dar nu: „Numiţi-l în locul meu, ca interimar, pe ministrul culturii sau fără cultură” sau cum vreţi.”

Europa Liberă: Domnule Osmochescu, dar dacă eşuează crearea unei majorităţi parlamentare, ce se întâmplă cu premierul în exerciţiu?

Nicolae Osmochescu: „Guvernul îşi exercită funcţiile mai departe.”

Europa Liberă: Eventual, şi până la alegerile parlamentare anticipate?

Nicolae Osmochescu: „D-apoi cum? Ce, trebuie pe aceştia să-i dăm afară? Şi cine va guverna? Admitem cazul că vine domnul Filat în Parlament, propune programul de guvernare şi propune componenţa nominală a guvernului, Parlamentul nu-l votează, preşedintele, din nou propune o candidatură – fie alta, fie aceeaşi, a domnului Filat.

Dacă se va merge pe linia principial încăpăţânată, presupunem, din nou, a doua oară, Parlamentul nu este de acord, nu-i acordă votul de încredere. Intrăm în ceea ce se numeşte lipsa de timp, 45 de zile ne strâmtorează, 30 deja au expirat practic, preşedintele, conform Constituţiei, poate dizolva Parlamentul, dacă Parlamentul nu acordă votul de încredere guvernului după, cel puţin, 2 solicitări. Dar pot să fie şi 3 solicitări, pot să fie şi 4 solicitări, dacă preşedintele consideră că încă nu sunt epuizate toate căile de a ajunge la un compromis micuţ şi fragil – nu poate nimenea să-l încurce să facă asta.”

Europa Liberă: Şi atunci un guvern în exerciţiu poate să-şi exercite mandatul pe o perioadă nedefinită?

Nicolae Osmochescu: „El exercită, în mod obligatoriu, funcţiile sale, până la numirea noului guvern. Va fi numit noul guvern fără alegeri anticipate – bine, dacă nu – se vor anunţa alegeri anticipate, guvernul îşi exercită funcţiile sale limitate, până la alegeri, după alegeri, până se formează noul cabinet de miniştri care depune jurământul. În ziua în care noul cabinetul de miniştri a depus jurământul, actualul guvern în exerciţiu a spus la revedere. Nu e complicată deloc treaba. Noi o sofisticăm şi o complicăm, în cazul de faţă liberalii, în mod intenţionat, se ocupă cu demagogia.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG