Provenienţa bunurilor şi veniturilor demnitarilor pare să rămână deocamdată povestea din care provine încă un robust scepticism al populaţiei. În orice caz, situaţia în această privinţă confirmă proverbiala constatare că se doreşte mai binele, dar iese ca întotdeauna… De ce Republica Moldova susţine prost, deocamdată, examenul la integritatea demnitarilor şi persoanelor cu funcţii publice este tema convorbirii cu experta anticorupţie Cristina Cojocaru.
Europa Liberă: Spuneam, dnă Cojocaru, la începutul acestei emisiuni că mecanismele puse în funcţiune pentru a face lumina necesară în privinţa provenienţei bunurilor şi veniturilor demnitarilor oferă deocamdată cetăţeanului mai mult motive de dezamăgiri şi scepticism. De fapt, din punctul Dvs. de vedere, unde se află Republica Moldova în această privinţă?
La noi, din păcate, e mai mult o problemă cu voinţa, cu dorinţa de a-ţi face bine rolul, mai degrabă decât cu pârghia. Sincer, eu am obosit în ţara asta de mult discutata teorie a pârghiilor, că toată lumea vrea cât mai multă influenţă.”
Europa Liberă: Chiar ieri preşedintele Comisiei Naţionale de Integritate, Anatol Donciu, a fost văzut la televizor spunând
Cristina Cojocaru: „Această declaraţie poate fi înţeleasă în mai multe feluri probabil. Din ceea ce cunosc eu, din discuţii cu unii membri ai comisiei, am înţeles că ei şi-ar dori să modifice puţin cadrul legislativ şi probabil că această declaraţie făcută de domnul Donciu se încadrează în tatonarea terenului, se încearcă pregătirea opiniei publică, dar şi cea a politicienilor, pentru a promova acele modificări.
Din ce am înţeles eu, ei şi-ar dori să nu mai existe un termen în care ei ar fi obligaţi să verifice declaraţiile, să nu mai fie legaţi de perioada unui an, ci această perioadă să fie mult mai mare, aşa încât să nu poată nimeni la sfârşitul anului să le spună: păi, şi acum câte declaraţii aţi verificat. De asta el zicea că în decurs de un an nu vor reuşi să verifice tocmai 55 de mii de declaraţii şi cred că asta e ceea ce a vrut să spună. Acest termen îi constrânge oarecum şi nimeni nu ar vrea să poată fi întrebat peste un an cât din 55 de mii au reuşit.”
Europa Liberă: Dar aceste lucruri erau previzibile, puteau fi gândite şi înainte ca, de exemplu, această comisie să înceapă cu vigoare a funcţiona…
Cristina Cojocaru: „În general, în prima versiune în care ea a fost gândită, în primele proiecte în care apărea, exista un sistem foarte similar cu cel existent anterior, adică comisiei i se dădea la dispoziţie 30 de zile, ca să verifice tot, cu posibilitatea de a prelungi cu încă 30 de zile. Şi atunci chiar a fost o cucerire la acea vreme să ajungă să fie convinşi politicienii ca cel puţin pe parcursul întregului an, până a nu se depune următoarele declaraţii, să nu poată spune nimeni comisiei: gata, nu mai ai voie. Da, ai voie şi ai libertatea să verifici aceste declaraţii până când nu se depun declaraţiile pentru următorul an.
Dar, bine, poate e bine şi să fie ori extins acest termen, ori în general să nu existe un termen, pentru că problema care ar putea să apară este că, dacă spre exemplu peste doi ani cineva descoperă că un funcţionar şi-a declarat nepotrivit averea sau dacă s-au depistat anumite nereguli, acest funcţionar să nu poată invoca termenul de prescripţie şi să zică, păi, vedeţi, nu aveţi voie acum să mă verificaţi, trebuia să verificaţi cu doi ani în urmă şi, din punct de vedere legal, eu sunt basma curată.
Este, de fapt, un aspect care depinde de cum abordezi sau cum priveşti lucrurile. În realitate, acest termen de un an înseamnă mult mai mult decât exista anterior pentru aceste structuri de verificare a averilor.”
Europa Liberă: Sub aspectul prevederilor legii, cum s-ar aprecia de fapt posibilităţile de acţiune ale CNI? Reduse, suficiente, confuze?
Cristina Cojocaru: „E loc şi de mai bine. E cu siguranţa mult mai bine decât erau posibilităţile anterior pentru acele comisii departamentale de control, pentru comisia centrală de control, mult mai bine decât ceea ce a fost. Dacă e loc pentru mai bine? Întotdeauna e loc pentru mai bine.
Eu cred că ceea ce nu a înţeles deocamdată comisia este că pârghia principală pe care o are este aceea de a fi foarte mult deschisă spre public. În cazul în care vor vrea să lucreze de o manieră mult mai deschisă şi de o manieră mult mai transparentă cu publicul. De fapt, pârghia lor de bază este transparenţa. Eu nu cred că ei trebuie să aibă pârghii foarte mari punitive sau de alt gen.
În momentul în care ei pot constata cel puţin în privinţa persoanelor care fac obiect de interes al oamenilor anumite nereguli, sau pot să ne spună foarte tranşant dacă ceea ce au declarat ei este sau nu este acumulat din punctul lor de vedere legal, dacă există în acţiunile acestor persoane conflicte de interese sau nu. Asta este de fapt cel mai important ce poate să facă comisia. Or, deocamdată comisia se ţine oarecum singură în umbră şi e decizia doar a comisiei. Şi nu e o problemă a legii, ci mai degrabă o problemă de abordare pe care o are comisia la moment.”
Europa Liberă: Chiar voiam să vă întreb: când vi se pare că se va putea intra în normalitate în această privinţă? Adică, cum spuneaţi dvs., în obţinerea iubirii publicului pentru o treabă bine făcută. Şi ţine acest lucru doar de aspectele tehnice, inclusiv de asigurarea cu mobilă a CNI, sau de mentalitate totuşi în primul rând, şi de voinţă de a rezolva problema pe care ţi-ai propus s-o rezolvi?
Cristina Cojocaru: „Sigur că ei trebuie să aibă o dotare tehnică adecvată. Da, ei trebuie să aibă şi mobilier, şi calculatoare, şi oameni, şi de toate. Sigur trebuie să aibă toate acestea. Dar ei au mai multe funcţii, au mai multe roluri de îndeplinit.
Pe de o parte ei trebuie să facă acel control administrativ al declaraţiilor, pentru care au nevoie şi de logistică, şi de acces la diferite baze de date, şi aici le dau dreptate că pentru a face aceste verificări e nevoie de multe: şi de timp, şi de alte comodităţi tehnologice şi logistice.
Dar, există şi alte aspecte care nu ţin atât de mult de acest confort. Cum ar fi exemplu autosesizarea. Să se autosesizeze comisia la cazurile care fac obiectul interesului public la moment şi să se pronunţe într-un termen în care ar fi apreciat de către oameni. Să nu uităm că avem mai multe cazuri de conflict de interese care s-au tot discutat şi s-a vorbit foarte mult despre ele în presă şi comisia a tăcut în toată această perioadă.”
Europa Liberă: Cum ar fi trebuit să acţioneze însă ea, dnă Cojocaru? Pentru că până acum, după mai multe luni de activitate, avem un singur caz de constatare de conflict de interese…
Cristina Cojocaru: „Nu este adevărat şi asta e partea tristă despre care vorbeam. Dacă ne uităm pe site-ul comisiei, acum o săptămână am văzut şase acte de constatare.”
Europa Liberă: Unde se constatau conflicte de interese?
Cristina Cojocaru: „Nu, nu am înţeles ce se constata. Pentru că ei evită să publice partea de motivare, ceea ce ei cred că e un lucru foarte trist. Pentru că nu va avea niciodată această comisie impact educativ. Cum va şti un alt funcţionar aflat într-o situaţie similară că a procedat greşit şi din ce motive. Ei zic că în cazul în care ar publica motivele care stau la baza deciziilor pe care le adoptă, riscă să divulge date cu caracter personal. Or, legea este foarte clară.
Atunci când există date cu caracter personal, ele pot fi închise. Şi nu este neapărat ca toată informaţia să nu fie oferită publicului. În situaţia de conflict de interese, nu interesează pe nimeni care este codul de identificare a copilului funcţionarului respectiv, sau cum o cheamă exact pe soţie. Se poate face doar referinţă la soţie sau la copil dacă este cazul, fără să ne dea detalii cum ar fi adrese, numere cadastrale, sau numere de înregistrare a maşinii. Poate doar să spună că verificând aceste bunuri sau anumite decizii în care erau implicate persoanele apropiate. Cine sunt poate să spună, că e soţie de exemplu. Nu neapărat să spună cum o cheamă pe această soţie. Sau soacra, sau o altă rudă care se încadrează în cercul persoanelor apropiate.
Vă daţi seama că dacă dvs., care sunteţi jurnalişti, şi jurnalişti aflaţi în avangarda mass-media din Republica Moldova, nu cunoaşteţi că comisia s-a expus pe marginea mai multor cazuri? Pentru că s-a vehiculat în presă doar un singur caz, despre care noi ştim care a fost soluţia, şi asta doar pentru că o altă instituţie, CNA, a aplicat o amendă.
Vă daţi seama că e o comisie care are o problemă în a comunica oamenilor cu ce se ocupă. Iar pentru asta ei nu au nevoie de bani, din punctul meu de vedere, că de aici am început să vă dau răspuns la întrebare. Aici e nevoie de altceva: de puţină deschidere, de voinţă şi de felul cum ei îşi înţeleg rolul. De asta nu vreau să spun că ei nu au nevoie de resurse. Au nevoie.
Dar pe lângă resurse ei mai au nevoie şi să-şi înţeleagă într-un fel anume ceea ce au de făcut ei şi să fie mult mai transparenţi şi să fie mult mai deschişi şi sinceri cu noi. Pentru că atunci când ei vin să ne dea nişte soluţii după foarte mult timp, după ce deja s-au expus alte organe, cum a fost în cazul cu Pădurea Domnească, când a existat o decizie deja la nivel de parlament şi o opinie bine conturată la nivel politic, dacă a fost sau nu conflict de interese, s-a expus CSM dacă domnul Pleşca a fost sau nu în conflict de interese şi, cu întârziere foarte mare, vine şi comisia să ne confirme nişte soluţii la care deja altcineva a ajuns, pentru mine deja nu e atât de important. Aş fi aşteptat ca comisia să fie prima.”
